O dezamăgire numită „De ce este România altfel?“

Cultură Exclusiv

9 februarie 2013

14:33

Scris de: and

O CARTE PE SAPTAMANA

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

Săptămâna trecută am intrat într-o seară în Librăria Bastilia. În criză de timp fiind, ca mai tot românul, i-am spus direct librarului că vreau să cumpăr volumul De ce e România altfel? de Lucian Boia. Nu-l mai aveam. S-a epuizat, mi-a răspuns.

Uau. Sunt înmărmurită. Știu că e Lucian Boia, de care românii de diverse orientări și profesii par din ce în ce mai interesați, grație etichetei demolator de mituri aplicate de ani buni autorului, dar chiar să nu mai găsesc într-o librărie cunoscută din buricul capitalei o carte publicată cu nici două luni în urmă? Bun. Așteptarea crește, dar și bănuielile. Cumpăr în sfârșit cartea, după ce citisem numărul special pe care i l-a dedicat revista Observator cultural, încingând tastatura unor comentatori ca Ovidiu Pecican, Ovidiu Șimonca, Radu Călin Cristea etc. Plus două reacții negative semnate de Paul Cernat și Andrei Cornea. Plus informația neverificabilă că volumul s-a vândut în 30.000 de exemplare în două luni, plus publicitatea marca Gabriel Liiceanu, care-i spune românului ce vrea să audă, exprimată în fraze de genul Boala despre care vorbește domnul profesor Lucian Boia are două aspecte: selecția mizerabilă a valorilor și capacitatea ieșită din comun a poporului nostru de a se ghida după aranjamente, după relații personale, nu după norme și legi.

Citesc cărticica pe îndelete, fără să-mi pierd nici răbdarea, nici speranța. Îmi place să cred că sunt un cititor răbdător și să-mi confirm mie însămi lucrul acesta de fiecare dată. Termin de citit și prima senzație care mă încearcă este regretul că Paul Cernat mi-a luat-o înainte, dându-i articolului lui titlul care s-ar fi portrivit opiniei mele De ce nu este Lucian Boia altfel?. Acum, pe scurt, de ce m-a dezamăgit și, într-un fel, m-a jignit această carte.

Nu cunosc istoria cărţii, oricum, ea ar avea, teoretic, puține șanse să-mi schimbe părerea. Cunosc însă cărțile lui Lucian Boia, le recunosc unicitatea și importanța în peisajul românesc și internațional. La fel de fățiș recunosc însă și că De ce este România altfel? m-a înfuriat. Pentru că autorul mi-a înșelat așteptările. Oare eu cumpăr această carte ca să aflu din ea, mai exact din capitolașe însăilate și sărace și la nivel ideatic, și din punct de vedere stilistic, că România, românii, firea și istoria lor înseamnă de secole întârziere, desincronizare, asimilare fără discernământ a elementului străin, toleranță sinonimă cu permisivitatea dăunătoare și uneori chiar cu nepăsarea, lipsă de încredere în sine și, prin urmare, fascinație față de ce vine din exterior, superficialitate și lipsă de coerență, umilință și oportunism, frică, grobianism și inconsecvență politică, apatie și cleveteală etc. etc. etc.?

Nu, nu am cumpărat această carte ca să aflu din ea lucruri de mult știute și pritocite din diverse perspective și în diverse momente de marii gânditori ai neamului sau experimentate zilnic de orice român. Nu am cumpărat această carte ca să descopăr în ea un portret de grup în tușe cam groase, ca să simt ironia necinstită, pentru că asumată parcă doar pe jumătate, a autorului.  M-a înfuriat și m-a întristat să-mi dau seama că, probabil luat de valul succesului, profesorul Lucian Boia a publicat o carte ce-mi aduce aminte de cuvintele unchiului Vania din piesa omonimă a lui Cehov despre profesorul Serebreakov: scrie ceea ce oamenii inteligenți știu de mult, iar pe proști nu-i interesează. M-a înfuriat și m-a întristat să-mi dau seama că tocmai am parcurs o colecție de clișee, că demolatorul de mituri s-a încurcat în clișee, obiectul muncii sale, și nu a profitat de minunata libertate pe care o oferă genul eseistic pentru a plonja în istorie și a scoate la lumină lucruri mai puțin știute sau perspective și ipoteze neexplorate, ci a ales formula minimum de informație + mininum de comentariu generalizator, probabil pe ideea de a înjgheba un volum accesibil, cu un titlu care să excite mintea oricărui român ce se crede inteligent (și, desigur, nu numai orice român, ci orice om se crede inteligent). M-a înfuriat și m-a întristat să-mi dau seama cu limpezime, închizând cartea, că tocmai am experimentat un balonaș de săpun, un fel de improvizație neinspirată, pentru care Lucian Boia și-a lăsat acasă rigoarea de istoric, apetența pentru detaliu și nuanță, spiritul moderat îndrăzneț spre a-și pune costumul comentatorului superficial, care se grăbește să facă un portret robot al poporului și, spre a se salva, lansează o întrebare la care nu oferă răspuns: „Își face drum o întrebare insolită (de ce insolită?n.m.), totuși justificată: mai sunt românii o națiune? Nu ajunge să vorbești aceeași limbă și să-i bruftuluiești din când în când pe unguri pentru a fi o națiune în sensul organic al cuvântului. Poate fiindcă nici nu-l are. După o îndelungată chibzuință, a apărut, iată, faimosul ˂brand de țară˃. Nu s-a găsit altceva mai bun decât o frunză verde. Adică nimic! (Evident, creatorul imaginii a încasat o sumă considerabilă; o merita cu prisosință)“.

Despre obsesia pentru țigani și incapacitatea de a pune ordine în lucru la românii de azi și numai de azi, despre corupția generalizată, lipsa de solidaritate umană și spirit civic („Lucrul cel mai anevoios este să pornești în România o acțiune colectivă, decretează autorul în prima fază din capitolul „Apatia la români), despre lașitate și supunere Lucian Boia scrie asemenea unui publicist ce are la dispoziție un spațiu limitat și nu poate merge mai în adâncime, nu poate particulariza, nu poate nuanța. Cu alte cuvinte, cade în păcatul greu al generalizării și îl comite și pe cel al repetiției, juxtapunând subiectele ce stau de ani pe agenda publică din România Se salvează doar aparent și doar pentru că apasă niște butoane – aceleași – pentru a stârni dezbatere. Foarte bine, căci, da, România este o țară în care se dezbate foarte mult și se face foarte puțin. Sunt în asentimentul autorului în privința aceasta, fără îndoială, dar mă distanțez de prezenta carte așa cum mă distanțez de cadoul frumos ambalat, care-ți stârnește curiozitate, și în care descoperi… o periuță de dinți, simbolul banalității. Căci din banalitate/ truism/ platitudine, cum doriți să-i spuneți, nu poți face un eseu adevărat, demn de numele și renumele lui Lucian Boia. Poți doar mima un eseu adevărat, iertată fie-mi exprimarea.

Mă opresc aici și las cartea să vorbească, să vedeți în câte chipuri se poate ascunde banalitatea, soră bună cu superficialitatea:

„Supapa pentru români a fost și a rămas umorul. Românul face ˂haz de necaz˃, o zicere populară foarte caracteristică. În fața <necazului>, strategiile posibile sunt diverse. Unii caută să schimbe lucrurile. Românii îl tratează în felul lor: făcând haz. ˂O țară tristă, plină de umor˃ (G. Bacovia). (p. 42)

„Impresionantă prin proporții și eficiență a fost minciuna. Minciuna sau, într-o exprimare eufemistică, dezinformarea, e parte inseparabilă a politicii, și asta de când lumea. Și democrația apelează la minciună, fiindcă altfel cum să reușești în alegeri, spunând doar lucruri neplăcute? La români însă, după decembrie 1989, minciuna s-a insinuat, din păcate, în inima mitului fondator al României postcomuniste. (p. 85-86)

„Ceea ce nu merge în sociatatea românească sau merge tare șchiopătând este selecția valorilor. Primatul raporturilor personale sau de grup asupra exigențelor instituționale: metehne mai vechi, amplificate în comunism, și lăsate complet în voia lor după 1989. Odată cu ieșirea din carcanul totalitar, s-a manifestat un soi de sălbăticie individualistă: o competiție, fără reguli, pentru ocuparea scaunelor din față. N-au câștigat neapărat cei mai buni și cei mai onești, iar câștigătorii, bine instalați, își promovează la rândul lor apropiații și protejații (p. 93-94).

Lucian Boia, „De ce este România altfel?, Editura Humanitas, 2012

1517 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.