O lume în care nu-i mai era foame

O carte într-o pagină

16 ianuarie 2013

8:00

Scris de:

Printesa si profetul„Un tremur i-a străbătu corpul excitat. Când bărbatul cel tânăr şi frumos i-a atins cu buzele faţa parfumată, a crezut că o să leşine de bucurie. Totul era frumos. Totul era dans. Totul era muzică. În apropiere, colinele înverzite şi înflorite. Departe, munţii înzăpeziţi şi semeţi ai Caşmirului. Sau ai Elveţiei. Şi, mai ales, alături de ea, lângă ea, aproape în ea, acest semizeu care o săruta, care o mângâia…

Ousha era radioasă. Iar surâsul ei, mai frumos ca niciodată. Când a părăsit sala de cinema, nici n-a remarcat privirile aspre şi dezaprobatoare ale celorlalţi spectatori. Erau scandalizaţi că o „paria”, o „cerşetoare amărâtă” îndrăznise să se aşeze alături de ei, în aceeaşi sală de spectacol. Ousha nu i-a văzut. Sau, mai curând, obişnuită să plece ochii ca să nu fie sfârtecată de acest dispreţ zilnic, s-a uitat în altă parte. În ea însăşi. Visul a purtat-o într-o lume în care nu-i mai era foame, nu mai suferea.

- Povesteşte, Ousha, povesteşte-ne!

Prietenii ei, un grup de copii, toţi între opt şi paisprezece ani, o aşteptaseră mai bine de trei ore în faţa cinematografului. Au început s-o hărţuiască imediat cu o mie şi una de întrebări. Bucuroasă, le-a descris acel univers perfect, în care binele învinge răul; unde totul este bogat şi confortabil: casele, hainele, pantofii; unde totul este liniştit şi plăcut: apa, hrana, mirosurile…

Într-un tren ticsit, s-a întors în cartierul în care trăiau părinţii, sora şi fratele adoptiv, un orfan rătăcitor, cules de pe străzi de familia ei. Prea săraci ca să închirieze un spaţiu în care să pună câteva table şi scânduri, nu se stabiliseră într-unul din numeroasele bidonvileuri[1] din Bombay, unde aproape jumătate din locuitorii megalopolei îşi găsiseră refugiul. De doi ani, fuseseră nevoiţi să se obişnuiască să trăiască pe trotuarele înţesate de gunoaie. De mai multe ori deja, poliţişti zeloşi îi obligaseră să schimbe locul. Întotdeauna, găseau însă o altă margine de drum unde să-şi reinstaleze cartoanele, corturile, prelatele…

Ousha nu ştia ce să facă. Oare era bine să le povestească părinţilor experienţa ei paradisiacă? Sau să o păstreze secretă, în inima ei… Ştia prea bine că nu vor înţelege niciodată cum a îndrăznit fiica lor să cheltuiască douăzeci de rupii (echivalentul unei jumătăţi de dolar!) – de cele mai multe ori câştigul zilnic după douăsprezece ore de cerşit – pentru un film, şi nu pentru o pungă de orez. A ales să nu-şi dezvăluie secretul.

Fata era de două ori bucuroasă. Nu numai că acei actori sublimi au transpus-o într-o stare de fericire ireală, dar primise, în această zi fastă, cincizeci de rupii! Era mândră că obţinuse dintr-o singură întâlnire, atât cât tatăl ei, zugrav ocazional, primea la sfârşitul unei zile lungi şi trudnice. Cu recunoştinţă, a încercat să-şi întipărească în memorie, chipul acelui bărbat alb, înalt, împopoţonat cu o ciudată pânză roşie la gât, care îi dăduse suficienţi bani ca să cumpere  o cutie de lapte praf. Ousha îl reperase când ieşea dintr-un hotel de patru stele. Urmărindu-l mai întâi discret, îl abordase aşa cum un pirat dezarmat ar asalta o navă bogată.“

(Fragment din romanul Prințesa și profetul de Shafique Keshavjee, publicat la Editura Nemira)

641 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.