Oare în ultima clipă intuise adevăratul scenariu al morţii sale?

O carte într-o pagină

8 aprilie 2013

9:51

Scris de:

Floarea de loldilal„M-am pomenit, aşa cum dorisem, în propria mea bucătărie. Mi-am aruncat cronomobilul în malaxorul de deşeuri şi, în timp ce ascultam, cu nostalgie, scrâşnetul metalului strivit, i-am cerut robotului o cafea mare, concentrată. Am sorbit-o fără chef, străduindu-mă zadarnic să nu-mi las imaginaţia să brodeze scena desfăşurată, după fuga mea, în metroul deblocat: Ovici, fără suflare, prăbuşit – nimeni n-a observat când – în braţele vărului său înspăimântat. Krama, prea tulburat ca să-şi reamintească momentul exact al dispariţiei mele şi bănuind că preţiosul bagaj al inventatorului fusese furat, la înghesuială. Surprinderea celorlalţi călători, agitaţia, vânzoleala stârnită, la prima staţie, în jurul proaspătului răposat. Scandalul din presa vremii, năstruşnicele supoziţii legate de epocala invenţie pierdută fără urmă odată cu moartea celui care o realizase – şi înainte ca acesta să fi apucat să i-o prezinte cuiva în amănunt. Şi iarăşi trupul lui Ovici, chircit nefiresc, cu îngrijorarea încremenită în ochii larg deschişi… Oare în ultima clipă intuise adevăratul scenariu al morţii sale?

Am terminat cafeaua, mi-am spulberat gândurile macabre, aducând a remuşcări – care nu aveau de ce să otrăvească un sergent care nu-şi făcuse decât datoria – şi am pornit‑o spre sediul Poliţiei Temporale, nerăbdătoare să raportez îndeplinirea misiunii încredinţate. Tocmai mă instalasem într-o cabină de transport rapid, când o imagine înregistrată mecanic mi-a revenit în minte, făcându-mă să transpir: înainte de a-mi părăsi apartamentul, prin uşa deschisă a dormitorului zărisem un pat dublu, nefăcut, şi, aruncată neglijent pe un scaun, pijamaua mototolită a unui bărbat.

Înainte ca partea aceea a creierului meu asupra căreia deţin controlul să fi avut timp să prelucreze informaţia extrasă involuntar din memorie, cabina s-a oprit; intrigată, am controlat display-ul, temându-mă că nu furnizasem coordonatele corecte ale destinaţiei dorite. Dar nu, nu greşisem. Totuşi, ceea ce mă înconjura îmi era străin – şi familiar totodată. Aceeaşi impresie mi-ar fi lăsat-o, probabil, copia daltonistă a unui tablou celebru, deşi, în realitate, modificările nu ţineau numai de culoare.“

(Fragment din volumul „Floarea de loldilal“ de Ana-Veronica Mircea, publicat la Editura Nemira)

709 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.