Oare întreaga lume se află în interiorul meu?

O carte într-o pagină

28 ianuarie 2013

9:28

Scris de:

Ubik„Devenise acum conștient de un fel de răceală insidioasă, strecurându-i-se pe furiș în suflet și care, într-un moment anterior, imposibil de rememorat, începuse să-l cuprindă – încercându-l atât pe el, cât și lumea dimprejur. Îi aducea aminte de ultimele lor minute petrecute pe Lună. Răceala distrugea suprafața obiectelor; o deforma, o umfla, devenea vizibilă prin niște bulbi asemănători unor becuri ce oftau cu zgomot și apoi plesneau. Frigul pătrundea prin nenumăratele răni deschise, până în inima lucrurilor, în miezul care le făcea să trăiască. Ceea ce vedea acum părea să fie un deșert de gheață din care răsăreau bolovani rigizi. Un soi de vânt bătea cu disperare peste câmpia în care se transformase realitatea; vântul se congelă, transformându-se în gheață, și majoritatea bolovanilor dispărură. Iar la marginea câmpului său vizual își făcu apariția întunericul; zări doar o mică parte din acesta.

Dar, gândi el, asta-i doar o proiecție creată de mine. Nu Universul este cel îngropat sub straturi de vânt, ger, întuneric și gheață; toate acestea au loc în interiorul meu, și totuși mi se pare că le văd în afară. Ciudat, își spuse. Oare întreaga lume se află în interiorul meu? Înghițită de corpul meu? Când s-a întâmplat asta?

Trebuie să fi fost o manifestare a morții, își dădu el seama. Nesiguranța pe care o resimt, încetinirea până la entropie – iată în ce constă procesul, iar gheața pe care o văd e rezultatul succesului acestui proces. Când mă voi stinge, se gândi, întregul Univers va dispărea. Dar cum rămâne cu diversele lumini pe care-ar trebui să le văd, intrările către noi pântece? Unde este îndeosebi lumina roșie, fumegândă, a cuplurilor ce fac dragoste? Și lumina întunecată și lipsită de strălucire, semnificând lăcomia animală? Tot ceea ce pot distinge, se gândi, este întunericul atotcuprinzător și o cumplită pierdere de căldură, o câmpie care se răcește, abandonată de soarele său.

Asta nu poate fi moartea normală, își spuse. Este nefiresc; obișnuitul moment de descompunere a fost înlocuit cu un alt factor, impus în detrimentul lui, o presiune arbitrară și forțată.

Poate c-aș fi în stare să înțeleg totul, gândi el, dac-aș putea să mă întind și să mă odihnesc, dac-aș reuși să adun suficientă energie cât să gândesc.

– Ce s-a întâmplat? întrebă Joe, în vreme ce urcară împreună în lift.

– Nimic, replică sec Al.

Ceilalți s-ar putea să scape, gândi, eu însă nu…

Împreună cu Joe își continuă ascensiunea, în liniștea goală.“

(Fragment rin romanul Ubik de Philip K. Dick, publicat de Editura Nemira)

 

764 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.