Oz înainte de Oz

Epoca de weekend Special

6 aprilie 2013

14:03

Scris de:

ozUN FILM PE SĂPTĂMÂNĂ

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

E clar că în ultima vreme, dată fiind evidenta atracţie a publicului faţă de poveştile cu un picior în lumea fantastică, apar tot mai multe filme care speculează asta. În această categorie intră, fără discuţie, şi recenta producţie marca Disney, „Grozavul şi puternicul Oz”, „Oz: The Great and Powerful” în original. Speculând succesul celebrei poveşti a Vrăjitorului din Oz, filmul lui Sam Raimi situează acţiunea înaintea sosirii lui Dorothy în regatul lui Oz, pe vremea tinereţei vrăjitorului ajuns şi el prin aceste locuri în condiţii vag asemănătoare. Spulberând cu umor – mai bine zis propunându-şi să spulbere cu umor– legenda măreţului vrăjitor, lungmetrajul (mult prea lung, de altfel, pentru ceea ce oferă…) e doar o încercare diluată de a reface magia unei poveşti cunoscute de toată lumea. Şi tocmai pe asta şi mizează.

Numai că ceea ce oferă, dincolo de ochelarii 3D, este doar o însăilare de imagini frumoase, care se  doresc spectaculoase, dar prea puţine reuşesc – poate doar scena câmpului de maci otrăvitori pe care vrăjitoarea cea bună, Glenda, îi învăluie în ceaţă pentru ca şiretlicul „vrăjitorului” să meargă, trimiţând în el falşi soldaţi din lemn care să o sperie pe vrăjitoarea cea rea. În rest, plante ciudate, în culori tari, munţi, peisaje de poveste, amplificate de efectul 3D, ape, castele, clădiri, un tărâm de basm în toată regula. Dar cam atât.

oz2La nivelul naraţiunii, filmul se susţine cu mare greutate. Începe undeva într-un mic bâlci din Kansas, unde un magician de doi lei îşi face numerele pe scenă. Se insinuează o vagă poveste de amor şi ideea că magicianul cu pricina este un farsor nu numai pe scenă, ci şi în viaţă. Scenele sunt filmate în alb şi negru şi sunt, poate, unele dintre cele mai reuşite din întregul film. Apoi, din momentul în care, evadând cu un balon, Oscar (Oz) nimereşte într-o tornadă şi de-acolo direct pe tărâmul lui Oz, unde toată lumea aşteaptă împlinirea unei profeţii al cărei subiect pare a fi el – un vrăjitor mare, pe nume Oz, va veni într-o zi din cer şi va salva ţinutul de vrăjitoarea cea rea. Numai că incoerenţele şi lipsa de verosimil (mai ales în zona fantasticului verosimilul trebuie să funcţioneze fără greşeală) se ţin lanţ. Deşi porneşte din vechea poveste a lui Frank Baum cu „Vrăjitorul din Oz”, scenariul nu speculează decât din când în când ideile de acolo şi oarecum fără logică. Aşadar, aici avem de-a face nu cu patru vrăjitoare, ci cu trei… Toate trei regăsindu-se sub formă de poveşti de dragoste ratate în cealaltă existenţă a lui… iar răul şi binele sunt extrem de relative, vrăjitoarele sunt când bune, când rele, iar eroul, oricât de naiv ar fi, le crede pe fiecare şi nu-şi pune nicio secundă vreo întrebare. Absolut neveridică e scena în care el merge să îi fure bagheta vrăjitoarei rele, dar ea îi spune că, de fapt, e bună, el îi dă bagheta înapoi şi pleacă împreună cu ea… E-adevărat, omul nu se pricepe la vrăjitoare.

oz3Şi multe astfel de greşeli apar în scenariu timp de două ore, filmul mizând pe efectele speciale şi pe o reţetă sentimentală care ar trebui, probabil, să nu dea greş la public. Dar dă. Pentru că mai nimic nu e susţinut. Vrăjitoarele sunt când aşa, când aşa, se păcălesc una pe alta, îl păcălesc şi pe el, iar pentru spectator e relativ bulversant, căci la un moment dat nimic nu se potriveşte cu nimic şi ai sentimentul tot mai puternic că filmul e făcut doar ca să ia ochii… Şi să aducă în prim-plan o povestioară cu un tinerel simpatic, aşa cum e James Franco în Oz, care să se îndrăgostească de o fată frumoasă şi bună, cum e Michelle Williams, în Glenda. Dar dincolo de asta, nimic. O bălăceală sentimentaloidă, fără sens, cocoţată pe o poveste cunoscută şi care avea datele să aducă publicul în sala de cinema. În rest, câteva lupte între vrăjitoare à la Harry Potter, o găselniţă în care sunt amestecate toate poveştile fantasy pe care le-aţi văzut la cinema în ultima vreme.

Motivaţia – cum a devenit Oz marele vrăjitor din Oz, un fel de povestea lui Oz înainte de Oz – se susţine doar pe jumătate, şi pentru că eventualele aluzii la poveste sunt confuze (vezi scena cu leul cel fricos pe care el îl alungă cu un truc de circar). OK, dar restul, dar Omul de Tinichea, dar Sperietoarea de Ciori unde sunt? Şi dacă ele nu sunt, de ce era nevoie de Leu?!

Ideea că în spatele vrăjilor care salvează ţinutul se ascund, de fapt, ştiinţa şi „magia” lui Thomas Edison e simpatică, dar, din păcate, şi ea este realizată la prima mână şi cusută cu o foarte groasă aţă albă. Desigur, dacă mergi la cinema să-ţi pui ochelarii 3D, să vezi o poveste, să te teleportezi puţin pe tărâmul lui Oz, să-ţi clăteşti ochii cu culori şi peisaje care-ţi taie respiraţia, fiindcă sunt perfecte cum numai realitatea virtuală poate fi, e în regulă. Dacă vrei ceva mai mult de-atât şi aştepţi o continuare în oglindă la filmul cu Judy Garland, vei fi dezamăgit.

1701 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.