„Păcătoasă călătorie pe mare!“

O carte într-o pagină

13 februarie 2013

8:50

Scris de: and

‑Ar trebui să ajungem la Matala la volta următoare, a anunţat căpitanul, ducând o mână streaşină la ochi şi uitându‑se concentrat la linia de coastă a Cretei, aflată la travers tribord, care strălucea în razele târzii ale soarelui. Pe punte, alături de el, se aflau câţiva dintre pasagerii lui, un senator roman, fiica acestuia şi doi centurioni, care mergeau la Roma. Cei patru se îmbarcaseră la Caesarea, împreună cu servitoarea fetei, o tânără de origine iudaică. Căpitanul se mândrea cu vasul lui. Horus era o navă veche din Alexandria, retrasă din flota care transporta grâne peste Mediterana, până la Roma. În ciuda vârstei, rămăsese o corabie rezistentă şi în bună stare de navigabilitate, iar căpitanul era suficient de experimentat şi de încrezător ca, la nevoie, să o scoată pe mare. Astfel, Horus părăsise portul Caesarea, sosind, trei zile mai târziu, în dreptul coastelor Cretei.

- Vom ajunge la Matala înainte de căderea nopţii? a întrebat senatorul.

– Mă tem că nu, domnule, a răspuns căpitanul, schiţând un zâmbet. Şi nu doresc să încerc să mă apropii de uscat pe întuneric. Horus are hambarul plin şi este destul de cufundată în apă. Nu vreau să risc o ciocnire de stânci.

– Şi, ce facem la noapte?

Căpitanul şi‑a ţuguiat buzele câteva clipe.

– Păi, va trebui să stăm departe de coastă, cu prova pe val până în zori. Voi pierde o zi, dar nu am ce face. Mai bine ne‑am ruga lui Poseidon să ne ajute să recuperăm timpul pierdut după ce plecăm de la Matala.

Centurionul mai vârstnic a scăpat un suspin de nemulţumire.

– Păcătoasă călătorie pe mare! Niciodată nu mergi direct. Trebuia să urmăm drumul pe uscat.

Celălalt ofiţer, un bărbat înalt şi zvelt, cu un smoc de păr negru şi cârlionţat, a izbucnit în râs, bătându‑l amical pe umăr pe camaradul său.

– Şi credeam că eu sunt cel nerăbdător! Uşurel, Macro, o să ajungem la Roma mult mai devreme pe mare decât dacă am fi mers pe uscat.

– Văd că ţi‑ai schimbat părerea. Parcă tu erai acela care ura marea.

– Nu mă dau în vânt după ea, dar am motivele mele pentru care vreau să ajung la Roma cât mai curând posibil.

– Neîndoielnic. Centurionul Macro a clipit în glumă, făcând un semn discret cu capul spre fiica senatorului. O să fiu încântat să primesc o nouă numire la post. Să mă întorc la legiune şi să rămân acolo. Zeii mi‑s martori că am făcut destule ca să merit asta, prietene Cato. Doi ani am slujit la graniţa de răsărit. M‑am săturat de arşiţă, nisip şi sete. Aş vrea să fiu dislocat într‑un post plăcut şi tihnit, pe undeva prin Galia. Undeva să mă pot odihni o vreme.

– Aşa zici acum, a spus Cato râzând. Dar te cunosc eu, Macro. Într‑un asemenea post o să te plictiseşti de moarte în mai puţin de o lună.

– Nu ştiu ce să spun. Aş vrea să mă întorc la viaţa de soldat. Nu mai vreau să descâlcesc treburile murdare ale palatului imperial. Cato a dat din cap înţelegător. Încă de când îşi executaseră prima misiune încredinţată de Narcissus, secretarul privat al împăratului şi şeful reţelei imperiale de spionaj, Macro şi Cato înfruntaseră primejdii venite din toate părţile, la care se adăugaseră cele ale vieţii de soldat. Expresia de pe faţa lui Cato s‑a înăsprit. Regret, dar asta nu depinde de noi. Cu cât rezolvăm mai multe cazuri, cu atât cresc şansele de a fi trimişi din nou în astfel de misiuni.“

(Fragment din romanul Gladiatorul de Simon Scarrow, publicat la Editura Nemira)

770 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.