Palate pentru muncitori: metroul moscovit

Epoca de weekend Exclusiv În lume

23 februarie 2013

16:30

Scris de:

O CALATORIE PE SAPTAMANA

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

În faţa intrării, o bătrânică hrăneşte porumbeii. Îşi strânge broboada, căci burniţează şi începe să se lase gerul.  E  4 după-amiaza şi s-a întunecat deja. Îmi închei haina mai bine şi-mi scot mănuşile.  Asta e, îmi spun, când vii la Moscova în noiembrie îţi asumi riscurile. Frustrarea, însă, rămâne. Muzeele se închid devreme, plimbările pe străzi… nici nu se discută, mersul prin magazine mă cam plictiseşte. Situaţia pare fără ieşire, dar Moscova are un as în mânecă. Şi astfel, brusc înseninată, cobor scările ţopăind ca un copil care-a primit o jucărie neaşteptată. Voi face turul staţiilor de metrou!

Istoria, profesor înţelept, dar deseori ignorat, ne învaţă că orice imperiu înseamnă grandoare. Iar metroul moscovit este întruchiparea grandoarei sovietice. A fost inaugurat în 1935, în plină epocă stalinistă, dar lucrările de extindere au continuat în ritm susţinut în timpul războiului şi, ulterior, în anii 1950. Fireşte, de atunci s-au construit alte staţii şi se lucrează şi în prezent la tronsoane ce vor fi inaugurate până în 2020.

Ca toate metrourile din lume, cel din Moscova e dovada vie a iscusinţei umane, a măiestriei inginereşti şi a trudei cumplite a mii de lucrători. Însă metroul moscovit are şi ceva aparte: e calea prin care omul de rând pătrunde într-o altă lume. Şi simţi asta imediat, mai ales în staţiile vechi. Cu care, de altfel, am decis să încep, coborând mai întâi la Komsomolskaia.

Uşile metroului se închid în spatele meu şi, din reflex, mă las dusă de mulţime. Dar mă opresc brusc: sunt în mijlocul unei săli de bal. Sub candelabrele uriaşe, în lumina cărora mozaicurile scânteiază şi mai tare, înconjurată de stucaturi şi coloane de marmură uriaşe, mă aştept, din clipă în clipă, să aud o orchestră cântând. La 80 de ani de la construire, staţia inaugurată în 1935 îşi face din plin efectul asupra mea. Sunt la fel de uluită cum trebuie să fi fost muncitorii, săracii, mujicii ruşi ajunşi aici la inaugurare. Pentru întâia oară, poporul păşea atunci în propriul lui palat. Pentru întâia oară, toată această strălucire îi aparţinea. Căci întregul ansamblu e gândit spre glorificarea patriei şi a oamenilor ei. Mozaicurile reprezintă scene din trecutul Rusiei, începând de la Aleksandr Nevski şi terminând, fireşte, cu Lenin. Pe toate căile, prin toate simţurile, omul de rând era învăţat că trăieşte într-o patrie glorioasă, sub razele măreţiei conducătorilor ei. Că, spre deosebire de epoca ţarilor, el locuia acum în palat. O iluzie, fireşte, dar astfel îmbătat, putea să-şi ducă mai departe viaţa de zi cu zi, mult mai puţin luminoasă.

Iar eu urc în vagon, printre ruşii de azi, ca să merg către alte staţii. Următorul popas: Novoslobodskaia. Dacă staţia anterioară părea desprinsă dintr-un palat de secol XIX, aceasta aminteşte, mai degrabă, de Art Nouveau. Inaugurată în 1952, e decorată cu 32 de panouri de sticlă făcute de pictori letoni. Înconjurate de marmură roz, acestea omagiază artele. La capătul staţiei, un perete întreg  e împodobit cu mozaicul intitulat “Pace în lume”. Frumos monument, ţinând cont că întreaga staţie a fost făcută în plin Război Rece.

Şi tot în anii 1950 a fost inaugurată şi staţia Taganskaia. Decoraţiunile ei se inspiră din motive populare ruseşti, dar panourile din faianţă alb şi bleu amintesc, mai degrabă, lucrările renascentiste ale atelierului della Robbia. Aveam să aflu, ulterior, că panourile sunt închinate eroilor armatei sovietice din Al Doilea Război Mondial.

În jurul meu, pasagerii de azi ai metroului moscovit îşi văd de drum grăbiţi, prea puţin atenţi la peisajul grandios din jur. Însă în perioada construirii metroului, grandoarea era întipărită în inima fiecărui rus. Căci el simţea ceea ce au simţit, probabil, de la începutul vremurilor, toţi locuitorii unui mare imperiu: că trăieşte într-o ţară nesfârşită, că este, el însuşi, un miniatural centru al lumii. Aşa că era mândru şi fericit să-şi jertfească, la nevoie, viaţa pentru binele imperiului. Iar pentru binele U.R.S.S-ului s-au jertfit şi nenumăraţi ucraineni, cărora le e dedicată o altă staţie ca un palat: Kievskaia.  Datând din 1954, e prima staţie terminată după moartea lui Stalin şi, totodată, staţia de suflet a lui Nikita Hruşciov, el însuşi crescut în Ucraina. Pereţii de aici sunt ornaţi cu granit roşu şi alb, dispus în motive tradiţionale, precum şi cu mozaicuri încadrate de rame grele din bronz, ilustrând binele unirii ruso-ucraineane. Dar lumina difuză a candelabrelor pare gata să se stingă peste staţiile moscovite baroce. Ulterior, Hruşciov a impus un stil auster, iar staţiile construite după 1960 seamănă mult mai mult cu staţiile de metrou din toată lumea.

După alte câteva staţii-palat, mă opresc la Mendeleevskaia, terminată în anii ’80 şi decorată cu reprezentări geometrice ale atomilor. Nimic mai potrivit pentru o staţie dedicată marelui chimist, inventator al tabelului periodic al elementelor. Dar şi o involuntară metaforă a nimicniciei timpului. Care descompune orice imperiu, oricât de grandios, aducându-i, sfârşitul.

… Într-un noiembrie ploios, la Moscova, prefer să mă mai las o clipă, vrăjită, şi cobor, pe drumul de întoarcere, în staţiile vechi. La capăt, în Komsomolskaia, printre trecătorii grăbiţi, patru soldaţi râd fără griji, flirtând cu o domnişoară modernă. Sunt tineri, foarte tineri, cu mantale şi căciuli grele pe cap. Mi-i imaginez, o clipă, în sumane, luptând cu Nevski contra teutonilor, ca în mozaicul de deasupra lor. Sau în armata lui Kutuzov, apărând o Moscovă pârjolită în faţa lui Napoleon. Sau în tranşee. Sau la Stalingrad. Şi sper ca viaţa să nu le aducă niciun război, să nu facă parte din niciun imperiu, să nu li se dedice, niciodată, vreo staţie de metrou.

 Fotografii de Cristina Crăciun şi Ioana Comanac

Etichete: ,
1987 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.