Pasajul Villacrosse, de la bordel la lounge

Epoca de weekend Exclusiv

2 martie 2013

14:31

Scris de: and

LOCURI ÎN INIMĂ

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

Locul pe care l-am revizitat de curând îl ştiu toti bucurestenii, autentici sau nu, şi trecătorii prin urbea lui Bucur. Este o emblemă a vieţii europene de secol XIX, care se zbate, aşa cum mi s-a părut la ora de prânz dintr-o zi oarecare, când am încercat să-l văd cu ochii străinului, între o epocă în care a strălucit, un prezent oarecum inanimat şi, de ce nu?, un viitor incert.

Este vorba despre o operă de arhitectură care nu mai seamănă cu nimic altceva din Bucureşti: pasajul Macca-Villacrosse, ca o potcoavă alungită, ce uneşte Calea Victoriei cu Strada Lipscani via Eugeniu Carada. Indiferent de anotimp, lumina care pătrunde în interior prin acoperişul de sticlă gălbuie insuflă o atmosferă de reverie, animând dimesiunea istorică şarmantă a locului, care şi-a reluat numele de drept numai după 1989, fireşte, după încheierea interludiului comunist în care primise numele de Bijuteria (căci aşa se chema un magazin din apropiere).

Ce a fost?

Un loc între fostul Pod Mogoşoaia şi zona comercială Lipscani care a găzduit, pe vremuri, prima Bursa de Valori. Istoria lui, care începe în prima jumătate a secolului XIX, este legată de numele arhitectului catalan Xavier Villacrosse, care a proiectat clădiri în capitală la vremea când se dezvoltau locuinţele de tip occidental.

La căsătoria cu Polixenia, fiica unui dragoman localnic, a primit ca zestre partea din zona Eugen Carada (fostă strada Caraghiorghevici), care includea şi Hanul Villacrosse dispărut odată cu ridicarea pasajului. Pentru că partea dinspre Calea Victoriei a devenit proprietatea Societăţii Filarmonice, care voia să construiască un Palat al Filarmonicii acolo, dar a eşuat, a ajuns pe mâinile unui negustor ungur, s-a construit „Stadt Pesht”, un hotel cu câteva camere la etaj şi cu o cafenea la parter. Memoria colectiva a reţinut însă că hotelul era, de fapt, un simplu nume dincolo de care se ascundea şi nu prea un bordel faimos.

Mergând prin pasaj către ieşirea spre Calea Victoriei, vedem la etajul 1 un şir de ferestre închise, mari şi prăfuite. În secolul XIX, dincolo ele se desfăşura o viaţă colorată, galagioasă, indiscretă. Azi, dincolo de ele nu se vede nimic. Ultima dată când m-am plimbat pe sub ele căutand să descrifrez vreo prezenţă umană dincolo de sticlă am văzut un singur chip, de departe, în spatele uneia dintre aceste ferestre, acum parcă a unui birou. De altfel, la parter sunt multe plăcuţe care trimit spre diverse instituţii, cum ar fi Direcţia Regională de Dezvoltare în Agricultură… atârnată deasupra unei uşi aflate într-o stare jalnică. Cum dai cu ochii de ea, ceea ce nu e uşor, căci e ştearsa, inestetică, şuie, ai impresia că te afli într-o călătorie înapoi în timp. E, cum se spune, din alt film.

Spre sfârşitul secolului XIX, clădirile noi care i-au luat locul hanului Villacrosse au fost însoţite de un pasaj de sticlă, aici element de noutate, dar în arhitectură europeană doar un element comun. Aşadar, etajul „hotelului” pentru vizitatori şi plimbăreţi, iar parterul pentru buticuri. Actualul pasaj Macca-Villacrosse, datând din 1891, păstrează structura iniţială: o potcoavă alungită sau două aripi în jurul celor două corpuri ale hotelului, care se unesc înainte de ieşirea în strada Eugen Carada. Acest segment al construcţiei poartă numele arhitectului catalan, pe când celălalt si-a luat numele de la Mihalache Macca, cumnatul constructorului pasajului.

Ce este?

Un loc cu un potenţial artistic mare, ca o scenă de atmosferă dintr-un roman, film sau dintr-o piesă de teatru. Totuşi, un spaţiu care trăieşte azi doar prin patina înnobilatoare a timpului, un spaţiu al timpului său, adică secolul XIX, care se atrofiază prin lipsa de activitate. Cei care-l folosesc, într-un fel sau altul, cei mai mulţi pentru afaceri, nu au folosit şi nici nu folosesc cu adevărat creativ istoria locului, deşi în ultimii ani încercări au mai existat.

Intrând dinspre strada Eugen Carada, imediat dai de o plăcuta cu numele pasajului, numai că numele e scris… greşit: Vilacrosse! Mai departe vezi o cafenea unde se fumează narghilea, apoi încă o cafenea, destul de mică şi căreia i se potriveşte vorba „ce-am fost şi ce-am ajuns”. Şi tot aşa, baruri, un bistro şi un restaurant în devenire. Mobilierul de răchită plăcut ochiului vara, în februarie, când domină tonurile de cenuşiu, e doar o amintire.

Magaziul Optica din acelaşi pasaj este mai mereu închis, iar vitrina aminteşte de anii ’80, în care un poster mai occidental era lux… O încăpere deasupra căreia scrie „Croitorie” lasă vederii o uşa şi o vitrină de cooperativă, în care se zăresc lenjerie brodată, şepci, „cupoane” de material şi o pijama în dungi împachetată.

Mai departe se văd globurile mari şi rosii de la intrarea într-un restaurant oriental şi înca vreo două magazine vestimentare. În aripa Macca, două blănării.

Un aer obosit şi vetust înconjoară componentele unui spaţiu în sine poetic. Numai că trecutul lui nu este suficient de puternic pentru a colora prezentul. Ferestrele de la etajul fostului hotel sunt ori închise şi goale, cel mai adesea, ori deschise şi goale. Praful s-a sedimentat viguros şi a schimbat faţa discretelor ornamente arhitecturale. Poezia ferestrelor închise şi tăcute, a luminii filtrate prin sticla acoperişului, a vitraliului din rotunda de după intrarea din Euren Carada, a buticurilor supravieţuitoare nu va putea salva locul de una singură. Încercări există, dar ceva nu se leagă, boemia de secol trecut seamănă prea puţin cu cea de început de secol 21.

 

 

1743 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.