Planeta solitară

O carte într-o pagină

23 ianuarie 2013

1:00

Scris de:

Lumina ce se stinge„O stea solitară, rătăcind fără ţintă, o paria a creaţiei; asta era planeta.

De secole fără număr tot căzuse, şi căzuse, stingheră, fără vreo destinaţie anume, şi căzuse, şi iar căzuse printre spaţiile reci şi pustii dintre sori. Generaţii de stele se succedaseră pe cerurile ei neroditoare. Nu aparţinea niciuneia. Era o lume în sine şi de sine stătătoare, unică. Într-un anumit sens, nici măcar nu făcea parte din galaxie; traiectoria ei descendentă străpungea câmpia galactică aidoma unui cui bătut prin tăblia din lemn a unei mese rotunde. Aparţinea nefiinţei.

Iar nefiinţa avea să devină realitate cât de curând. În zorii istoriei omeneşti, planeta aceasta solitară a trecut printr-o perdea de pulbere interstelară care acoperea o zonă extrem de mică de lângă hotarul uriaşelor lentile gravitaţionale ale galaxiei. Dincolo nu erau decât câteva stele – cam vreo treizeci, foarte puţine. Şi dincolo de ele nu mai era nimic decât vidul, o noapte mai adâncă şi mai lungă decât oricare dintre cele cunoscute vreodată de planeta aceasta pribeagă.

După ce s-a rostogolit prin acea regiune umbrită a hotarelor, a întâlnit poporul cel smintit.

Cei care au descoperit-o primii au fost Imperialii Pământului, exact la apogeul expansiunii lor demente şi fără noimă, atunci când Imperiul Federal al Bătrânului Pământ încă mai încerca să cârmuiască toate enclavele de omenire de peste abisuri colosale, imposibil de trecut. O navă de război, pe nume Mao Tze Dong, ce fusese mutilată în timpul unei incursiuni împotriva Hranganienilor, iar întregul echipaj murise la posturi, a devenit primul vehicul de pe tărâmul oamenilor care a trecut dincolo de Vălul Diavolului. Mao era doar o epavă care plutea în derivă, complet lipsită de oxigen şi pe ale cărei coridoare cadavrele se legănau într-un dans grotesc, lovindu-se de tavane cam o dată la un secol. Însă computerele navei fantomă încă mai funcţionau, repetându-şi cu încăpăţânare ritualurile, suficient cât să observe solitara planetă fără nume şi să îi noteze poziţia pe hărţi chiar înainte de a se opri definitiv, la doar câteva minute-lumină depărtare de ea. La vreo şapte secole după această întâmplare, o navă comercială din Tober a dat peste Mao Tze Dong şi peste însemnarea de pe hartă.

Dar pe atunci ştirea aceasta era deja veche; planeta mai fusese descoperită o dată.“

(Fragment din romanul Lumina ce se stinge“ de George R.R. Martin, publicat la Editura Nemira)

 

 

720 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.