Pleşu, Liiceanu, Editura Politică şi moralitatea

Exclusiv

28 martie 2013

12:11

Scris de:

Plesu si LiiceanuCă Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu sunt doi intelectuali cu opere de clasă nu poate nega nimeni. Iar cine o face, în fapt, se discreditează pe sine. Numai cine n-a citit sau a vrut să citească strâmb şi rău intenţionat „Despre îngeri”, „Jurnalul de la Tescani”, „Jurnalul de Paltiniş”, numai cine nu şi-a aruncat privirea pe „Tragicul”, una dintre cele mai valoroase lucrări despre sentimentul tragicului scrise vreodată, completată de altă lucrare extraordinară, „Despre limită”, numai aceia, zic, i-ar putea contesta intelectual pe Andrei Pleşu sau pe Gabriel Liiceanu.

Dar, vorba aceea, „lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi”… Cum în România, de-a lungul timpului, mai ales intelectualii de clasă s-a dovedit mai târziu că nu erau nici atât de curaţi, nici atât de cinstiţi precum le-a fost opera, şi în cazul celor doi s-a dovedit de la Revoluţie încoace că opera le-a luat-o înainte. Ceea ce – spre fericirea lor – va fi salvator în ochii posterităţii, care nu reţine micile semne ale slăbiciunilor noastre omeneşti, deşi le gustă din plin, ci lucrurile mai mari, care – culmea! – nu pălesc la umbra găinăriilor noastre. Cu siguranţă aşa va fi şi în cazul celor doi şi puţină lume îşi va aminti sau va vorbi peste 100 de ani, dacă Pământul şi Editura Humanitas vor mai exista, despre felul cum s-a născut această editură… Deja s-a aşternut uitarea peste Revoluţie şi de-abia au trecut 20 de ani. Că la acel moment, acum 23 de ani, în acele vremuri tulburi păstorite de Ion Iliescu, pe când a fost pus la cârma Ministerului Culturii, Andrei Pleşu i-a dat lui Gabriel Liiceanu Editura Politică, în care existau toţi banii PCR-ului, e un subiect dezbătut şi răzdezbătut, care a avut perioadele lui de strălucire în lumina reflectoarelor sau a breaking news-ului (deşi moda asta e mai nouă). A revenit acum pe tapet, resuscitat de Ion Spânu, într-aun articol din Cotidianul, care publică şi un facsimil al documentului prin care s-a înfiinţat Editura Humanitas.

documentulDa, nu mai e niciun secret, nu mai e de mult un secret (e doar o mare tristeţe) că şi intelectuali cu condeiul subţire au obrazul gros. O tristeţe şi o dezamăgire, aşa cum trăiesc copiii atunci când descoperă că Moş Crăciun e o păcăleală. Fără să înceteze vreodată să creadă în Moş Crăciun! Nu mai e de mult un secret, iar cei doi nici măcar nu se obosesc să nege. La urma urmei, ce-au făcut rău? Au înfiinţat o editură importantă şi de succes, au scos titluri valoroase, au creat o mişcare. Care e baiul? Baiul e, dar asta e nimica toată, desigur, în lumea noastră unde interesul poartă fesul, baiul e că au pornit cu trei paşi în avans într-o competiţie care a devenit astfel necinstită faţă de celelalte edituri, care şi-au semnat mult mai greu certificatul de naştere. Şi, mai ales, că nu şi-au asumat public acest lucru, cu atât mai mult cu cât discursul lor public s-a asociat întotdeauna cu valori precum cinste, cultură, moralitate… Adică, în general, drapelul a fost ţinut foarte sus. Şi când se distrug miturile, atunci e mai grav. Şi nimic nu e un mai mare duşman al unei imagini frumoase (mai ales când e foarte frumoasă) ca laşitatea poleită… Dar cine are curajul să facă doi paşi în faţă şi să recunoască, să-şi asume: „Da, am greşit!”? Prea puţini, ca să folosim un eufemism. Ar fi o slăbiciune… Nu, n-ar fi o slăbiciune să ieşi în faţă şi să-ţi asumi un gest, o faptă, o trădare, o laşitate, un gest urât e un act de curaj şi eleganţă şi spirit cavaleresc pe care societatea noastră nu-l mai posedă. Şi nu-l au nici domnii Pleşu şi Liiceanu, care, ca-n „Hamlet”, au clădit un regat pe o mică minciună. Cum era acel vers? „Poţi fi iertat păstrându-ţi rodul…” Depinde dac-o vrei… iertarea.

Dar cel mai trist, în acest context este faptul că mizeria e scoasă de sub preş de Ion Spânu, aşa-zis jurnalist, de scandal, un individ care pe vremuri făcea echipă bună cu Victor Roncea la ziarul Ziua, unde au dat multe lovituri de graţie. Şi e trist pentru că petele din trecut permit unor astfel de persoane să murdărească atunci când au cu ce. Iar lipsa integrităţii constatată într-un astfel de context şi la astfel de oameni, unde discrepanţa dintre imagine şi esenţă se dovedeşte uriaşă, e mult mai gravă şi mai dezamăgitoare, cu atât mai mult cu cât în aceşti ani, într-un fel sau altul echipa Humanitas şi-a însuşit (ca să nu zic a arestat) ideea de cultură în România, până la identificare cu ea şi până la a nu-i mai lăsa pe ceilalţi să respire. Vezi recentul exemplu Salon du Livre…

2962 vizualizari


Un comentariu

  1. Andi spune:

    Că Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu sunt doi intelectuali cu opere de clasă nu poate nega nimeni ….

    1) Cât de opere?! – Eu zic: Pleșu – interesante; uneori, captivante; Liiceanu – interesante; uneori, formale. Nu neg, dar nici nu pot afirma cu atâta convingere.

    … Iar cine o face, în fapt, se discreditează pe sine.

    Asta-i prea de tot! Or fi scris vreo Biblie băieții ăștia?

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.