Poarta, o descoperire

O carte într-o pagină

2 aprilie 2013

1:00

Scris de:

„Toată viața am dorit să fiu prospector, cel puțin de când am amintiri. N‑aveam mai mult de șase ani când ai mei m‑au dus la un bâlci în Cheyenne. Crenvurști și floricele de soia, balonașe cu hidrogen de hârtie colorată, un circ cu cai și câini, roata norocului, scrâncioburi… Și tot acolo exista un cort presurizat cu pereți opaci, un dolar intrarea, iar înăuntru fusese aranjată o expoziție cu obiecte importate din Tunelurile Heechee de pe Venus. Evantaie de rugă­ciune, perle de foc și oglinzi adevărate de metal Heechee pe care le puteai cumpăra cu douăzeci și cinci de dolari bucata. Tata spunea că nu erau autentice, însă pentru mine erau. Desigur, nu ne puteam permite să cumpărăm nimic. Și, ca să fiu cinstit, nu prea aveam nevoie de oglinzi. Ce să văd? Chip pistruiat, dinți strâmbi, păr pieptănat pe spate, cu coadă. Tocmai descoperiseră Poarta. În noaptea aceea l‑am auzit pe tata vorbind despre asta în airbuz, pe drumul spre casă, când credea că adormisem, și lăcomia nostalgică din vocea lui m‑a ținut treaz.

Frederik Pohl - Poarta

 

Coliba Heechee

Direct din Tunelurile Pierdute de pe Venus!

Obiecte Religioase Rare

Nestemate Fabuloase

Purtate Cândva de Rasa Necunoscută

Descoperiri Științifice Uluitoare

TOATE OBIECTELE AU CERTIFICATE
DE AUTENTICITATE!

Reduceri Speciale pentru

Studenți și Grupuri de Savanți.

ACESTE OBIECTE EXTRAORDINARE

SUNT MAI VECHI DECÂT OMENIREA!

Acum pentru întâia dată la prețuri accesibile

Adulți 2,50 $ Copii 1,50 $

Delbert Guyne, Ph.D, D.D., Proprietar

Dacă n‑aș fi fost eu și cu mama, poate că ar fi găsit o cale să plece. Dar n‑a avut niciodată șansa respectivă. A murit după un an. Tot ce am moștenit de la el a fost slujba lui, îndată ce am fost destul de mare ca să lucrez.

Nu știu dacă ați muncit vreodată în minele de hrană, dar poate c‑ați auzit de ele. Nu‑i o viață prea veselă. Am început la doisprezece ani, cu o jumă­tate de normă. La șaisprezece ani, aveam categoria tatei: perforator‑încărcător – leafă bună și muncă grea.

Ce poți face însă cu banii? N‑ajung pentru Medicala Integrală. N‑ajung nici măcar ca să ieși din mine, ci numai ca să fii un fel de celebritate locală. Lucrezi șase ore și ai zece ore de pauză. Opt ore de somn și din nou la lucru, cu hainele puțind permanent a bitum. Nu poți fuma decât în încăperile etanșe. Ceața de ulei se infiltrează peste tot. Fetele sunt la fel de mirositoare, uleioase și obosite ca tine.

Așa încât toți făceam aceleași lucruri: munceam, ne luam de femeile altora și jucam la loterie. În plus, beam mult lichior ieftin și tare, fabricat la nici cincisprezece kilometri distanță. Uneori, purta eticheta scotch, alteori votcă sau bourbon, dar provenea din aceleași conducte slinoase. Nu difeream prin nimic de ceilalți… decât că, odată, am câștigat loteria. Acela a fost biletul meu de evadare.

Înainte să se întâmple, trăisem pur și simplu de pe o zi pe alta.

Mama era tot miner. După ce tata murise în incendiul puțului, mă crescuse ea, cu ajutorul creșei companiei. Ne‑am înțeles perfect, până la episodul meu psihotic. Pe atunci aveam douăzeci și șase de ani. Mă certasem cu prietena mea și, pentru o vreme, nu m‑am mai putut trezi dimineața. Așa încât m‑au dat la o parte. Am fost trecut pe bară aproape un an și, când m‑au scos din cuva psiho, maică‑mea murise.

Recunosc: a fost greșeala mea. Nu vreau să spun c‑a fost ceva premeditat, totuși ea ar fi supraviețuit dacă nu m‑ar fi avut pe mine pe cap. Nu existau destui bani ca să acopere cheltuielile medicale pentru amândoi. Eu aveam nevoie de psihoterapie. Ei îi trebuia un plămân nou. Nu l‑a obținut, așa c‑a murit.

După moartea mamei, am detestat să mai stau în același apartament, însă alternativa o reprezenta sec­torul burlacilor. Nu‑mi plăcea ideea să locuiesc într‑o asemenea intimitate cu bărbați mulți. Bineîn­țe­les, m‑aș fi putut însura. N‑am făcut‑o – Sylvia, fata cu care avusesem necazurile, dispăruse deja –, dar nu pentru că aș fi avut ceva împotriva noțiunii de căsătorie. Poate că așa credeți, ținând seama de trecutul meu psihiatric și de faptul că locuisem cu mama pe toată durata vieții. Totuși nu‑i adevărat. Îmi plac foarte mult fetele. Aș fi fost fericit să mă însor cu una și să am un copil.

Dar nu în exploatările miniere.

Nu voiam să las minelor un fiu, așa cum făcuse tata.“

(Fragment din romanul „Poarta“ de Frederik Pohl, publicat de Editura Nemira)

 

779 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.