Povestea lui Landolfo din Ferrara

O carte într-o pagină

19 martie 2013

10:31

Scris de:

Manuscrisul gasit la Saragosa„Într-un oraş din Italia, numit Ferrara, trăia un tânăr pe nume Landolfo. Era un libertin fără pereche, care băgase spaima în toţi cucernicii locuitori ai ţinutului. Neruşinatul ăsta petrecea cel mai adesea în tovărăşia femeilor cu proastă reputaţie, le cunoştea pe toate, dar nici una nu-i plăcea mai mult ca Bianca de Rossi, care le întrecea pe toate în stricăciune.

Bianca nu era numai o desfrânată, lacomă şi stricată până-n măduva oaselor, ci le mai şi cerea adoratorilor ei să i se umilească în toate felurile. Într-o zi i-a zis lui Landolfo s-o invite la cină în casa mamei şi a surorii lui. Landolfo s-a dus îndată la mamă-sa şi i-a arătat intenţia lui, de parcă n-ar fi văzut nimic ruşinos în asta. Biata femeie a izbucnit în lacrimi, implorându-l pe fiul ei să aibă în vedere bunul renume al surorii sale. Landolfo a rămas surd la toate rugăminţile, făgăduind doar să păstreze taina cât s-o putea, după care a plecat şi a adus-o pe Bianca în casă. Mama şi sora lui Landolfo au primit-o mult mai bine decât merita, dar ea văzându-le bunătatea, şi-a sporit obrăzniciile, a început să înşire tot felul de vorbe fără perdea şi să-i dea surorii lui Landolfo lecţii de care aceasta s-ar fi putut lipsi. La urmă, le-a izgoni din încăpere, zicându-le că au cam plictisit-o.

A doua zi neruşinata a răspândit povestea prin tot oraşul, aşa că vreo câteva zile în şir numai despre asta s-a vorbit. Vestea a ajuns şi la urechile lui Odoardo Zampi, fratele mamei lui Landolfo. Odoardo nu era omul care să lase nepedepsită o jignire, mai ales când era vorba de o rudă, şi în aceeaşi zi a pus să fie omorâtă neruşinata de Bianca. Când Landolfo s-a dus la iubita lui, a găsit-o moartă, scăldată în sânge. A aflat îndată că era isprava unchiului său şi s-a dus să-i ceară socoteală, dar acesta se înconjurase de câţiva bărbaţi viteji, care şi-au bătut joc de furia lui neputincioasă.

Neştiind cum să-şi mai verse mânia, Landolfo a alergat la mama lui cu gânduri ucigaşe. Biata femeie tocmai cina împreună cu fiica ei, şi, văzându-l intrând, l-a întrebat dacă vine şi Bianca.

– Bine ar fi să vină, a strigat Landolfo, şi să te ducă în iad, pe tine şi pe fratele tău, cu toată familia Zampi.

Nefericita mamă a căzut în genunchi, rugându-se:

– O! Dumnezeule mare, iartă-l că huleşte în deşert!

În clipa aceea, uşa s-a deschis cu zgomot şi au văzut intrând o fantomă îngrozitoare, toată numai răni de stilet, în care nu puteai să n-o recunoşti pe Bianca.

Mama şi sora lui Landolfo au început să se roage fierbinte şi Dumnezeu le-a dat puterea să îndure spectacolul acela oribil.

Arătarea s-a apropiat cu paşi uşori şi s-a aşeză la masă, de parcă ar fi vrut să se ospăteze împreună cu ei. Landolfo, cu un curaj pe care numai iadul i-l putea da, i-a întins o farfurie cu mâncare. Fantoma a deschis o gură atât de mare, de parcă îi crăpase capul în două, şi a scos flăcări mari, roşii. Apoi a întins o mână neagră ca tăciunele, a luat o bucată din farfurie, a înghiţit-o, dar îndată au auzit cum bucata a căzut sub masă. În felul acesta a înfulecat toată mâncarea din farfurie, dar tot ce înghiţea cădea sub masă. La urmă, ridicându-şi ochii înfiorători spre Landolfo, i-a zis:

– Iubitule, dacă m-ai poftit la masă, rămân cu tine şi peste noapte. Hai la pătuţ.

La acest punct al povestirii tata l-a întrerupt pe preot şi s-a întors către mine:

– Alfons, fiule, te-ar fi cuprins frica, dacă ai fi fost în locul lui Landolfo?

– Iubite tată, i-am răspuns, te asigur că nu mi-ar fi fost frică. Tata a fost tare bucuros de vorbele mele. Toată seara m-a privit cu multă simpatie şi am petrecut-o cât se poate de vesel. Aşa au trecut zilele, una după alta, cu singura deosebire că iarna ne adunam în jurul focului din cămin, iar vara pe banca de lângă poarta castelului. Trei ani s-au scurs în această dulce pace şi, când îmi amintesc astăzi, mi se pare că fiecare an n-a durat mai mult de o săptămână.

Când am împlinit şaptesprezece ani, tata s-a gândit să-mi facă loc în regimentul valon de gardă şi în acest scop le-a scris câtorva dintre vechii săi tovarăşi, pe care conta cel mai mult. Aceşti stimaţi şi onorabili ostaşi s-au zbătut împreună să obţină pentru mine gradul de căpitan. Aflând vestea, tata s-a emoţionat într-atât, că am început să ne temem pentru viaţa lui, dar şi-a venit repede în fire şi a început să se ocupe numai de pregătirile pentru plecarea mea. Voia să mă trimită pe mare spre Cadiz şi acolo să mă prezint lui don Enrique de Sa, care se străduise cel mai mult să-mi obţină numirea.“

(Fragment din romanul „Manuscrisul găsit la Saragosa“ de Jan Potocki, în curs de apariție într-o nouă ediție la Editura Nemira)

1203 vizualizari


Un comentariu

  1. [...] Dacă vrei să guşti puţin din magia unei cărţi ce i-a impresionat pe Martin Scorsese, Francis Ford Coppola, Luis Buñuel şi Neil Gaiman, citeşte un fragment din Manuscrisul găsit la Saragosa pe Epoca.ro. [...]

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.