Prima și ultima călătorie a „Titanicului“

A fost odată

10 aprilie 2013

1:00

Scris de:

titanic Acum 101 ani, în ziua de 10 aprilie a anului 1912 vasul „Titanic“, cel mai mare transatlantic de la acea vreme,  avea să pornească într-un voiaj inaugural spre New York, destinaţie finală pe care însă nu o va mai atinge niciodată.

Trei zile mai târziu, în 14 aprilie, la ora 23:40, luxosul pachebot despre care se spunea că este cel mai sigur vas din punctul de vedere al construcţiei şi al securităţii pasagerilor s-a izbit de un iceberg, scufundându-se în dimineaţa următoare, la ora 2:20. Au pierit atunci în apele îngheţate ale Atlanticului 1 514 persoane din totalul de 2224, câte se aflau la bord (3547 era numărul maxim de persoane ce puteau fi transportate, pasageri şi echipaj).

A fost una din cele mai mari tragedii din istorie petrecute pe apă. Numărul mare de victime a fost cauzat şi de faptul că vasul era dotat cu prea puţine bărci de salvare, care puteau prelua, în caz de urgenţă, doar 1178 de persoane.

RMS Titanic a fost construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast, dorindu-se a fi cel mai mare şi mai luxos vas maritim. Construcţia a început pe 31 martie 1911 şi s-a finalizat un an mai târziu, la 31 martie 1912. Caracteristicile tehnice erau impresionante pentru acele timpuri. Vasul ăsura 269,1 metri, avea o lăţime de 28 metri, o greutate de 46 328 de tone şi o înălţime de 18 m. Vasul era pus în mişcare cu ajutorul a 159 de furnale cu cărbune ce alimentau 239 de cazane. Viteza maximă care se putea atinge era de 23 de noduri, adică 43km/ h. Era dotat cu lifturi la clasa I şi la clasa a doua, frizerii, biblioteci, iar sistemul de radioficare era asigurat de firma Marconi.

În ceea ce priveşte luxul, pasagerii, în special cei de la clasa I, beneficiau de sală de sport, bazin de înot, un teren de squash, băi turceşti şi o cafenea unde se serveau mâncăruri dintre cele mai rafinate. Pentru toate aceste “răsfăţuri” se plătea un bilet în valoare de 875 de lire sterline (aproximativ 65.000 lire în 2012).

La data plecării din Southampton, după o escală la Cherbourg, Franţa, şi Queenstown, Irlanda, RMS Titanic a intrat în apele Atlanticului, înaintând cu o viteză de 42 km/h. Primind avertizări despre existenţa icebergurilor în zonă, Edward Smith, căpitanul vasului, a mărit viteza de deplasare (ceea ce s-a dovedit ulterior a fi fost o greşeală), la 46 km/h. Marinarii aflaţi de cart au observat prea târziu gheţarul, astfel că impactul cu acesta nu a mai putut fi evitat

Pe data de 14 aprilie 1912, aproape de miezul nopţii, în condiţiile unui cer senin, fără Lună şi cu o temperatură a apei de 2 grade transatlanticul s-a ciocnit de un iceberg, în urma izbiturii producându-se în carenă o tăietură pe o lungime de 90 metri. Au fost inundate cinci din compartimentele etanşe. La 2 ore şi 40 de minute de la ciocnire, „Titanicul“a cedat, rupându-se în două, şi a început să se scufunde.

Imediat s-au declanşat operaţiunile de salvare. Conform protocolului s-a trecut la salvarea, mai întâi, a pasagerilor de la clasa I, dar constatându-se că nu suntdestule bărci, s-a renunţat, trecându-se la evacuarea femeilor şi a copiilor. În tot acest timp apa a inundat clasa a III-a, pasagerilor existenţi aici fiindu-le îngreunat accesul spre punte din cauza porţilor ferecate. O parte din ei reuşesc să găsească totuşi ieşirea în ciuda faptului că acolo, jos, erau ameninţaţi cu arma de către personalul de pază. Panica începe să cuprindă tot vasul, apa năvălind şi în spaţiile luxoase de la clasa I, unde mulţi vor muri înecaţi. În cele din urmă prima barcă de salvare, cu 12 oameni în ea, este lăsată la apă. Vor urma altele, care însă vor pleca fără a fi umplute la capacitatea maximă. Odată cu plecarea ultimei bărci, pe punte se instaurează groaza printre cei rămaşi, în timp ce orchestra de la bord, se spune, cânta Nearer My God To Thee (Mai aproape, Dumnezeule, de Tine) până când vasul a fost înghiţit de ape.

Cei 710 supravieţuitori vor fi salvaţi de vasul de pasageri „Carpathia“ la aproape două ore de la cumplita tragedie. „Carpathia“ avea să fie scufundată de un submarin german pe 17 iulie 1918. Potrivit unor documente, printre cei  salvaţi s-au aflat şi doi români, mamă şi fiu, Bella şi Meyer Moor. În 1985, epava „Titanicului“ va fi descoperită de oceanograful Robert Ballard. Catastrofa a stat la baza filmului Titanic, în regia lui James Cameron, peliculă care a obţinut 11 premii Oscar.

1207 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.