Raymond Chandler, Phillipe Marlowe şi rugul lui Giordano Bruno

Exclusiv

7 martie 2013

10:46

Scris de:

fra_giordano_bruno1Giordano Bruno susţinea încă de acum 400 de ani că „…universul este infinit şi conţine o infinitate de lumi populate de fiinţe inteligente”. De aici până la ideea de azi din fizica cuantică, cum că Universul fiind infinit conţine o infinitate de universuri, nu mai este decât un pas. Era prea mult pentru Biserica Catolică. Chiar şi noi, astăzi, acceptăm cu greu Ideea existenţei unui număr infinit de universuri printre care să se regăsească  cele reale, virtuale, paralele, etc. Şi cum să conceptualizăm Infinitatea când trăim în cea mai mare parte a timpului în afara noastră, contopindu-ne cu lucrul care ne preocupă sau pe care îl avem de făcut? Mai mult decât atât, facem orice să scăpăm de Sinele nostru, să nu rămânem singuri cu noi înşine, să evadăm, conectându-ne la Reverie prin orice mijloace. Înclinaţia irepresibilă spre alt Real se observă şi prin mai toate operele de artă, filmele, literatură, fie  că suntem în ipostaza de creatori, fie de receptori.

Una dintre cele mai mari ispite este (sau era) literatura  romanului noir sau hard boiled. O ficţiune în care erosul şi moartea se află într-un joc perpetuu cu o infinitate de strategii.

Raymond Chandler este marele maestru al genului. Un caz tipic de evadare din propriul destin prin crearea unui univers propriu unde autorul cu drept de viaţă şi de moarte asupra personajelor este un Dumnezeu Absolut care dictează starea, gândurile, faptele chiar şi lumina în care scaldă scenografia unde este plantată acţiunea. Prin întreaga sa operă Raymond Chandler consolidează un Teritoriu virtual unic, omogen ca Timp şi Spaţiu în care trimisul său, Phillipe Marlowe acţionează după propria raţiune existenţială, conservându-şi libertatea interioară cu orice preţ. Mirarea şi îndoiala sunt motoarele înaintării acţionale progresive, geometrice, misterul despletindu-se în mai multe piste false. Un joc cu o multitudine de faţete unde angoasa este transfigurată prin sarcasm, ironie şi umor negru, o formă aparte de a dialoga cu neantul. Tonalitatea nonşalantă, structura clară şi robustă a intrigii, intimitatea strategic-seducătoare, refuzul convenţiei captează cititorul oferindu-i plăcerea scufundării în atmosfera unei enigme cu multe răsuciri de logică.

Phillipe Marlowe ascultă Brahms şi joacă şah, poetizează şi filosofează, este incoruptibil şi are propriul decalog. S-a spus despre el că este construit din subiectivismul existenţialist al lui Kierkegaard, unii i-au dat chiar o dimensiune donquijotescă. Greu de a rezista ispitei de a-l numi un ubermench, un atins de suflul nietzschean al Supraomului. În opinia mea acestea sunt interpretări forţate, ca şi ideea că este alter ego-ul ideal, fantezist, o proiecţie a autorului. Dacă ne aruncăm o privire asupra biografiei lui Chandler se observă diferenţa de textură mentală şi afectivă dintre el şi eroul său.

Chandler se naşte în  Chicago, Illinois, în 1888. Se mută în Anglia la şapte ani cu mama sa,  irlandeză, după ce este  abandonat de tatăl alcoolic,  inginer civil la o companie de căi ferate. În  1900,  intră la Dulwich College, Londra unde primeste o educaţie clasică. Nu se gândeşte să intre la universitate şi petrece timpul în călătorii în Franţa şi Germania. În 1907 primeşte cetăţenia britanică dupa ce trece examenul pentru Civil Service – serviciu administrativ nemilitar. Primeşte o slujbă în Marină, dar părăseşte acest post spre consternarea familiei şi începe o carieră  de jurnalist. Se va reîntoarce în Los Angeles, iar  după mai multe ocupaţii ocazionale şi umilitoare, în  1917 când SUA intră în Război, se înrolează în armata canadiană. Stabilit împreună cu mama la Los Angeles, începe relaţia  cu  Cissy Pascal,  măritată şi cu 18 ani mai mare. Se vor căsători, după moartea mamei lui care se împotrivise din răsputeri mariajului. În 1932 este concediat, deşi devenise vicepreşedinte de sindicat; alcoolismul, absenteismul şi tentativele de suicid îl aruncă în stradă. Este  perioada când se mută în peste 100 de locuinţe şi când sărăcia îl disperă.  Primul roman, The Big Sleep,  publicat  în 1939 se bucură de mare success şi îl propulsează în atenţia celor de la Hollywood. Din înfruntarea cu maşinăria Uzinei de Vise iese mult mai bine decât alţi scriitori precum Faulkner sau Fitzgerald. Deşi mai bine clasaţi în canonul scholastic al literaturii universale, aceştia fuseseră traumatizaţi de aventura hollywoodiană. Este celebră declaraţia lui William Faukner care se simţise umilit să lucreze cu patronii de aici care „aveau voluptatea să trateze scriiitori importanţi ca pe nişte servitori, punându-i în postura de a lucra la scenarii proaste” (K. Frederick. William Faulkner. American Writter). Nici alţii nu scăpaseră de gusturile kitschoase ale producătorilor şi de pretenţiile absolut imbecile ale vedetelor etc. Chandler însă va ieşi din această aventură doar plictisit, după propria declaraţie. Şi din colaborarea cu Billy Wilder (Double Indemnity - bazat pe romanul omonim al lui  James M. Cain) şi din aceea cu Alfred Hitchcock la  Strangers on a Train , o poveste pe care o găsise implauzibilă. Lucrul la singurul scenariu propriu şi original,   The Blue Dahlia nu îi schimbă poziţia faţă de arta filmului, pe care o găseşte „ponosită” şi superficială. Chandler va avea la dispoziţie două limuzine, un doctor şi încă multe alte facilităţi care nu îl vor impinge în tenebrele gustului public. Ştie că aparatul de filmat nu poate reconstitui hipnoza cuvintelor, ba dimpotrivă o sfâşie, o terfeleşte. Din banii câştigaţi îşi cumpără o casă  în La Jolla, California, un oraş bogat de pe Coasta de Vest aproape de  San Diego, unde va trăi până la sfîrşitul vieţii. Va continua aici să consolideze universul chandlerian construit prin toate romanele sale;  The Big Sleep (1939),  Farewell, My Lovely (1940), The High Window (1942), The Lady in the Lake (1943), The Little Sister (1949)The Long Goodbye (1954), (Playback (1958) , Poodle Springs (1959) (incomplete, finalizat de Robert B. Parker în 1989).

După acest excurs prin datele strict biografice se poate, cred, afirma:  Philippe Marlowe nu este Chandler! El este Mesagerul  trimis în Lumea creată de el. O Lume din cuvinte ce compune carnea unui discurs seducător şi care se hrăneşte din energia imaginarului oricărui cititor. Un Univers autonom, virtual  creat  pentru a trăi  prin el dincolo de moarte, ad vitam æternam. Pentru asta a plătit prin sărăcie (la început), depresie, alcoolism, sfâşieri neştiute şi tentative de sinucidere. A luptat şi s-a sacrificat într-un plan subtil, imperceptibil pentru mulţi dintre noi, adăugând propria Lume la infinitatea de universuri existente. A accesat Zona periculoasă în care se avântă numai cei mai curajoşi gânditori-creatori. Cei care vor să-l concureze pe Dumnezeu prin lumile create de ei. Lumi pe care le vor vizita sau nu, după dispariţia pământească. Giordano Bruno din îndărădnicia de a nu-şi nega ideea a ajuns să fie ars pe rug. Acum, după 400 de ani de la apariţia cărţii lui, „Despre infinitatea universului și a lumilor”, am putea spune că Biserica Catolică nu era aşa de culpabilă, chiar dacă prin glasul Papei Ioan-Paul II și-a exprimat „profunda durere” şi regretul pentru eroarea comisă împotriva libertăţii de gândire.

1460 vizualizari


2 Comentarii

  1. matei spune:

    Daca e adevarat scriitorii care scriu romane de groaza se vor transfera acolo dupa moarte?

  2. Celina Petrescu spune:

    Da, Matei. Cam asta e ideea. Scriitorii creaza un univers, numai al lor in care trimit un reprezentant al lor, un univers in care se vor plimba dupa ce pleaca de aici…de aia nu e bine sa scrii orice si oricum..

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.