România este pe primul loc în ce priveşte prostia Inteligenţei sale

Exercițiu de gândire

1 martie 2013

8:34

Scris de:

Ioan Petru CulianuTrăim în era vitezei. Suntem oamenii informației și, adesea, victimele ei. Fără gândire, informația nu poate duce la cunoaștere. Fără cunoaștere, suntem neputincioși.

Zi de zi, cotidianul Epoca.ro își invită cititorii la un exercițiu de gândire, pornind de la o opinie pe o temă de actualitate, exprimată de o personalitate a timpului nostru sau de un gânditor din vremuri apuse.

„Se poate afirma fără ezitare: România este pe primul loc în ce priveşte prostia Inteligenţei sale… Faptul că Securitatea a tolerat vreme de aproape douăzeci de ani nebunia patentă a lui Ceauşescu şi starea de necrezut a întregii ţări, devenită ruşinoasă Etiopie a Europei, arată nivelul ei de inteligenţă. Această maşină ruginită, care probabil absorbea aproape întregul venit naţional pentru a controla corespondenţa şi telefoanele unor persoane inofensive, pentru a organiza zece schimburi zilnice de pază şi cordoane de miliţieni de tot soiul la locuinţa vreunui paşnic dizident, se considera desigur satisfăcută cu privilegiile pe care le deţinea în statul ceauşist. Deşi oricine îşi putea da seama cât de mizerabile erau aceste sacrificii.“

(Ioan Petru Culianu, Păcatul împotriva spiritului)

 

 

737 vizualizari


Un comentariu

  1. asta, ca sa intelegi de ce-a murit I. P. Culianu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.