Românilor le plac lacrimile. Şi oamenii sensibili…

Exclusiv Politic

19 martie 2013

12:10

Scris de:

nastaseCine zice că după ploaie nu iese iar soarele şi că circulţia pe traseul iad – rai e cu un singur sens să se uite la Adrian Năstase. N-a trecut niciun un de când imginile pentru unii înduioşătoare, pentru alţii născătoare de răutăţi şi cruzimi cum numai omul, acest animal feroce, poate da la iveală, cu el împuşcat, urcat cu targa în salvare, şi iată că Năstase e liber, a scris şi-o carte şi între timp e pe jumătate erou. Teatru bine pus la punct, teatru cu un regizor inteligent, extrem de inteligent, care a ştiut cum să pună în scenă povestea şi cum s-o întoarcă la final (primul final, sau fals final, mai bine zis, căci nimic nu se va opri aici), care a ştiut pe ce butoane să apese, în aşa fel încât să obţină efect maxim dintr-o situaţie care părea dezastruoasă şi fără ieşire. Un premiu UNITER ar merita regizorul pentru acest bine gândit spectacol, fie el şi unul special…

Adrian Năstase acum aproape zece luni când a îndreptat pistolul asupra lui era terminat ca om politic. Dacă a vrut sau nu să se sinucidă cu adevărat probabil că nu vom afla niciodată, iar problema a fost întoarsă de presă pe toate părţile, fără niciun rezultat, încât nici nu mai contează. Contează că gestul în sine i-a conferit necesara aură de victimă care l-a transformat în erou. Iar românilor le plac eroii. Şi lacrimile. Şi oamenii sensibili. Care plâng (că doar de-asta „am trăit bine” zece ani, pentru că Băsescu nu s-a jenat să plângă în public). Care suferă. Care sunt nedreptăţiţi (că doar de asta a rămas Băsescu la putere astă vară, după ce cu câteva luni înainte începuse să reînvie Piaţa Universităţii…). Românilor le plac cei nedreptăţiţi şi de-aici până la statutul de erou e doar un pas. Cam aşa s-a întâmplat şi cu Adrian Năstase. Episodul Jilava i-a folosit teribil la imagine. Mai ales că fiul lui a lansat şi el câteva fraze emoţionante, pe Facebook, în public şi oriunde mai trebuie, ridicând în slăvi familia şi valorile ei – care iarăşi dau bine întotdeauna – chestii gen „noi te aşteptăm acasă, tăticu…” şi câteva versuri de Păunescu, cântate cu patos şi sensibilitate, că la astea nimeni nu rezistă, plus buchetele de flori din Zambaccian…

O ştiinţă extraordinară de a transforma eşecul în victorie. Adrian Năstase, cu micul şi insignifiantul ajutor al presei (N-avea dreptate Mark Twain? Dacă nu citeşti ziarul eşti neinformat, dacă-l citeşti eşti dezinformat…) a devenit peste noapte un mic erou naţional, pus în rândul deţinuţilor politici… Nu că decizia de a fi închis Năstase nu s-ar fi luat la nivel politic, dincolo de tot „Trofeul calităţii”, dar de aici până la ceea ce înseamnă sintagma „deţinut politic” în România e cale lungă.

Ce se va întâmpla de acum încolo? Prima parte a scenariului a trecut cu bine, a doua la fel, urmează reabilitarea în plan politic. Resuscitarea mai bine zis… Şi după primirea care i s-a făcut ieri şi după interesul arătat de toată lumea în PSD s-ar zice că o mică perioadă într-o celulă la Jilava nu strică nimănui, dacă se termină cu buchete de flori şi osanale. Însă… Victor Ponta, pupil lui Năstase, e departe de a nu-şi cunoaşte interesul. Şi are obrazul gros. A rezistat – vorba reclamei – la toate intemperiile, mai ales plagiatul. Şi nimic nu l-a clintit. (Într noi fie vorba, puţină sensibilitate şi vistimizare nu i-ar strica nici lui la imagine. Episodul cu mama care a povestit despre aventurile lui de băiat sărac prin Parisul tinereţii sunt prea puţin. Trebuie mai mult…) Ei bine, Victor Ponta, învăţăcelul lui ştie mai bine ca oricine că o prezenţă puternică a lui Năstase în PSD acum şi pe scena politică, n-ar fi tocmai benefică, sau nu pe de-a-ntregul. Un cuţit cu două tăişuri. Aşa că a dat puţintel înapoi. Dar ce bun este un astfel de „lider” din „umbră” în această perioadă semielectorală, dacă ştii cum să-l foloseşti… Imaginea, domnilor, asta e tot ce contează. Imaginea şi discursul sensibil şi populist cu priză la mase. Bazat pe valori în care nimeni nu (mai) crede…

1842 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.