Securism ecumenic şi amantlâc de stat

Politic

13 februarie 2009

13:18

Scris de: and

Iţic: Dacă eu mă culc cu nevastă-ta, suntem rude? Ştrul: Nu, Iţic, suntem chit.

parlamentul romanieiAi crede că un dialog similar a avut loc între PDL şi PSD când s-au hotărât să se alieze. Oricât de golănească ar fi politica dâmboviţeană, în cazul de faţă lucrurile au fost mai elaborate, ceva rudenie existând dintru începuturile politicii feseniste. Şi chiar dinainte.

După ce şi-a pus un Preşedinte, Securitatea redivivus şi-a ales un Parlament, apoi a numit un Guvern format din colegi de redivivus, cunoscuţi în plan public ca adversari. Societatea românească a fost consternată, bălmăjind dispreţuri civice, dar neînţelegând semnificaţia momentului: după 19 ani de la Revoluţie au învins Ei. Restauraţia s-a încheiat. Pentru satisfacţia Sforarului, melanjul guvernamental a fost ornat cu câteva amante, ca semn de maxim tupeu (autoritate, în percepţia publică). Apoi cârâieli, şi resemnarea mioritică s-a instalat repede. Cinicii se consolează spunând că vom avea o dată în plus de cine să râdem, ca şi cum de batjocură am duce lipsă în România.

Puterea „sângelui albastru“ a împlinit visului Preşedintelui, care la rândul său a împlinit visul mai mare al celor care l-au inventat. Lucea de plăcere azuriul în ochii noilor aliaţi la ceremonia de învestire, bucuria reîntâlnirii sub lumina reflectoarelor la cel mai înalt nivel în stat. Metamorfoza aproape că s-a încheiat. Vedem politicieni, ziarişti, oameni de afaceri, filozofi şi nu-i mai recunoaştem în ei pe redivivuşi.

Un alt motiv pragmatic ar fi acela că pentru a jefui eficient este de preferat să te aliezi cu jefuitorul-advers, prăpădul fiind garantat, iar legea tăcerii implicită. Uitată fie teoria după care un adversar politic e o piedică vigilentă. În cazul alianţei albăstrii, vigilent va fi cel care ţine de şase, ca apoi rolurile să se inverseze.

Încă din prost-început, defecţiunea majoră Stolojan a fost reparată cu mult mai adecvatul Boc, cel „atât de mic şi cu o gură atât de mare, încât ar încăpea uşor în ea“. Ascultător şi executant absolut al voinţei celui mai înalt în stat redivivus. Dacă în decembrie ’89 nu s-ar fi întâmplat nimic, utecistul Boc ar fi ajuns tot sus, foarte sus. Puteam trece în ’89 înapoi la sclavagism, la orice alt Ev Mediu, şi Boc ar fi devenit acelaşi înalt (!) demnitar cerut de sistem. E cel mai apt să le execute ordinele, ştiind că pentru a supravieţui nu trebuie să ai personalitate, trebuie doar s-o îmbraci umil pe a celui mai puternic.

A urmat hopul Gabriel Oprea, test al vigilenţei PSD şi al dimensiunii dorinţei sale de a guverna cu orice preţ. Dacă PSD ar fi acceptat, Preşedintele şi-ar fi sporit controlul, iar finalul social-democraţilor s-ar fi produs mult mai repede, prea repede chiar şi pentru un killer care simte nevoia să se bucure de zvârcolirile duşmanului. Promiţând că nu-i va refuza nominalizarea ca ministru, i-a pus condiţia lui Oprea ca ulterior numirii să aibă „iniţiativa“ readucerii la şefia Serviciului secret de informaţii al Ministerului de Interne a lui Virgil Ardelean, zis şi „Vulpea“.

Pentru oricine din sistemul puterii, numele Vulpea e sinonim cu spaima, cu fiorul rece al şantajului, al scandalului public sau doar al obligativităţii executării unei operaţiuni murdare. Bună parte dintre politicienii români, fişaţi (şpăgi, privatizări oneroase etc.) fiind de Vulpea, sunt gata să execute orice comandă. PSD a reacţionat organic la ideea că Vulpea ar putea să le bântuie din nou conştiinţele. L-a mazilit fără ezitare pe Oprea şi a devenit mai suspicios în exercitarea jocului alianţei.

În noiembrie 2004, Băsescu era întâmpinat la porţile televiziunii publice de un grup de simpatizanţi PSD. A avut proasta inspiraţie să deschidă geamul maşinii şi să se ia în gură cu ei. Şi, pe lângă înjurături, a fost scuipat din plin. Mult mai târziu, a aflat că „simpatizanţii“ erau oamenii lui Oprea. Aşa că decesul politic al generalului Gabriel Oprea s-a consumat şi ca o răzbunare târzie. Colaboratorii lui Băsescu uită că atunci când nu se mai poate folosi de ei îi sacrifică fără nicio ezitare sau îi lasă pradă altora. În trecutul lor comun cu Traian Băsescu trebuie să-i fi dat un cât de mic motiv ca să-i încolţească în minte o frustrare. Băsescu amână doar execuţia. Foloseşte răbdarea ca armă aşa cum doar Ion Iliescu a mai făcut-o. Iliescu a fost marele maestru al amânării, al ezitării. Băsescu ia decizii când logica jocului politic poate fi mai abitir contrariată. Are răbdarea de a aştepta momentul prielnic pentru ca atacul să fie letal. Are vocaţia distrugerii, a demolării, iar ca metodă – conflictualizarea. Dacă ţara e liniştită, are grijă să o răscolească, altfel nu poate să o conducă. E un excelent navigator pe furtună, dar pe vreme bună izbeşte nava de chei.

Următoarea mişcare: schimbarea Constituţiei. Preşedintelui Băsescu îi lipsesc câteva prerogative constituţionale pentru a se exprima plenar, totalitar. A obosit să inventeze instrumente de presiune, le vrea lege. A pierdut trei ani, cât Tăriceanu s-a încăpăţânat să nu fie un Boc. Acum, şi faptul că Boc este însuşi Boc e prea puţin. Dându-i lui Geoană şansa să-şi consume obsesia de a fi mai mare ca Adrian Năstase, Băsescu şi-a construit din PSD servantul ascensiunii spre absolut şi premisa schimbării Constituţiei la propria-i dictare. Paradoxal, şi Băsescu, şi Geoană s-au născut din frica lui Năstase (doar Tăriceanu s-a născut din ură, din ura lui Băsescu), de aici şi „destinele“ comune ale celor doi redivivuşi. Previzibil ar fi ca următoarele alegeri prezidenţiale să se joace cu „mână moartă“, PSD să stea un tur pe margine pentru ca realegerea să fie mai sigură.

Depărtându-ne de România, ni-l imaginăm pe McCain privind la televizor înscăunarea lui Barak Obama, cu faţa lui de Charlie Chaplin bătrân şi nemachiat, trist ca orice erou că nu-şi va putea salva ţara. Ţară care a avut totuşi şansa de a alege dintre doi bărbaţi de stat.

1266 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.