Sfântul Martinian, cel ispitit de diavol

Sfântul zilei

13 februarie 2013

8:41

Scris de: and

Cuviosul Martinian și-a dus zilele într-o peșteră de lângă cetatea Cezareei Palestinei, în muntele numit locul Corabiei. Din copilărie a trăit preacurat la suflet și la trup, cu dragoste de Dumnezeu. Pe când avea 18 ani, a îmbrățișat viața de monah, retrăgându-se în post și rugăciune în acel munte. Mulți îl căutau spre a fi tămăduiți, har pe care Cel de Sus i-l dăruise. Și multe minuni făptuia Sfântul, alungând necuratul din sufletele oamenilor. Dar diavolul aflând de toate astea a aruncat asupra lui urgii și ispite. S-a preschimbat în balaur și a vrut să-i răstoarne chilia. Dar preacuviosul ,rugându-se, la alungat. Apoi, într-o noapte cu ploaie și vânt diavolul a trimis  o femeie păcătoasă, pe numele ei Zoe, spre a-l ispiti. Femeia și-a pus într-o desagă hainele cele bune și podoabele de preț, îmbrăcând haine ponosite. Ajunsă la peșteră, femeia a început a se ruga de monah pentru găzduire pe o așa vreme câinească. Înduplecat, acesta a primit-o înăuntru, gândind că altfel femeia va fi mâncată de jivine sau se va îmbolnăvi și se ruga la Dumnezeu pentru a-l feri de ispita cărnii. A plecat din chilie și s-a dus în alta așteptând zorii zilei în rugăciune. Dimineața, când s-a trezit a găsit-o pe femeie gătită cu haine și podoabe scumpe, nerecunoscând-o. Femeia i-a spus că  auzind de preacurățenia lui trupească și sufletească, de minunile făptuite a bătut cale lungă spre a-l cunoaște și a se dărui spunând că nu e nici un păcat în asta și a început a-l ispiti. Simțindu-și carnea dogorind de pofte preacuviosul a ieșit afară unde a început să adune vreascuri pe care le-a aprins și așa, stând în mijlocul lor simțind durerea pricinuită, gândindu-se la focurile iadului, se ruga pentru mântuire. Văzând suferința, femeia a pornit a se căi pentru cele făcute, rugându-l să o ierte. Sfântul a iertat-o și a trimis-o în Betleem la sfânta fecioară Paulina pentru a se mântui și a stinge focul patimilor. Zoe, trăind în pocăință și cucernicie, a dobândit darul tămăduirii, rugându-se pentru cei suferinzi iar după 12 ani a murit. Sfântul Martinie, pentru a nu mai fi ispitit de diavol, s-a hotărât să plece în mijlocul apelor, undeva pe o insulă unde nu poate ajunge picior de femeie. A rugat un corăbier să-l ducă spre un astfel de loc și a început să trăiască aici cu pâinea și apa pe care corăbierul i le aducea, culcat pe piatră. Numai că cel necurat, dorind să-l îndepărteze de Dumnezeu a pus la cale un plan. Văzând pe mare o corabie ce plutea, a aruncat asupră-i o mare furtună, iar corabia s-a sfărâmat. Din această urgie a scăpat doar o fecioară neasemuit de frumoasă, care, agățată de o scândură, a reușit să se salveze, ajungând pe insulă. Văzând-o, sfântul de teama căderii în păcat, a lăsat fecioara pe insulă și s-a aruncat în mare. Dar bunul Dumnezeu nu l-a lăsat să se săvârșeasă și l-a purtat până la țărm. Fecioara Fotinia a trăit mai departe pe insulă, cu hrana pe care corăbierul i-o aducea, în credință și slavă întru Iisus Hristos până a închis ochii. Din porunca episcopului Cezareei, Fotinia, pentru aleasa viață pe care a dus-o, a fost îngropată la loc sfânt, cu adâncă cinstire. Sfântul Martinie, după o viață de pribegie, a ajuns pe pământul Atenei unde s-a sfârșit din viață, încredințându-și sufletul Domnului.

616 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.