Sfântul Teofilact, episcopul Nicomidiei

Sfântul zilei

8 martie 2013

9:31

Scris de: and

sfantul_teofilact_marturisitorulSfântul Teofilact Mărturisitorul era de fel dinspre Răsărit. A primit de mic lumina cărţilor sfinte ducând un trai plin de smerenie şi bunătate. Când a crescut, a luat drumul Constantinopolului.  Aici l-a cunoscut și s-a împrietenit cu Sfântul Tarasie care, mai târziu va deveni patriarh al Constantinopolului, în locul lui Pavel Cipriotul, cel numit Milostivul. Sfântul Tarasie, în anul 787 avea să conducă Sinodul al VII-lea în cadrul căruia a fost biruit iconoclasmul. Odată înscăunat, sfântul patriarh a ridicat o biserică la Marea Neagră. Aici i-a trimis să slujească pe cuviosul Teofilact și Sfântul Mihail din Sinada, cărora, mai înainte le deschisese calea spre viața monahală. Într-o vreme, în timpul unor munci agricole, sfârșit de sete, Sfântul Teofilact s-a rugat la Cer ca vasul ce stătea gol lângă el să se umple cu apă. Dumnezeu l-a ascultat și astfel a putut să-și potolească setea și să-și continue munca. Bun la suflet și milostiv, avea grijă de toți cei aflați în suferință, alinându-i cu harul său.  Nu a trecut multă vreme de la acea minune și a fost numit episcop al Nicomidiei de către patriarh. După un timp, patriarhul Tarasie a închis ochii, iar în locul lui a fost așezat în scaun Sfântul Nichifor. În vremea aceea a început iarăși prigoana icoanelor și a celor ce se închinau la ele.

Atunci, patriarhul, a trimis mai mulți episcopi pentru a-l convinge pe cel ce pornise prigoana, pe Leon iconoclastul, să renunțe la a mai face asta. Nu s-a lăsat înduplecat, iar Sfântul Teofilact i-a prezis o mare nenorocire care se va abate asupra lui și nimeni nu-l va ajuta. Plin de mânie, auzind proorocirea, Leon i-a surghiunit pe toți cei care se înfățișaseră înaintea lui. Sfântul Teofilact a fost exilat într-o cetate aflată la mare, numită Strovilon, în Chivereoti, unde s-a și stins din viață îndurând multe suferinți. A trecut vremea, și prigoana împotriva icoanelor a încetat. Sfintele oase ale cuviosului au fost aduse în Nicomidia în timpul împărătesei Teodora și al patriarhului Metodie și adăpostite în biserica pe care el însuși a zidit-o.

573 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.