Strasbourgul meu. Despre prietenia franco-germană

Exclusiv În lume

22 ianuarie 2013

10:26

Scris de: and

Eduard Florin Tudor

În aceste zile se împlinesc 50 de ani de la semnarea Tratului de la Elysée ce a repoziționat relația franco-germană. El a făcut posibilă Comunitatea Europeană.

Într-un proaspăt articol de pe un blog găzduit de un cotidian național, doamna jurnalist Badea-Guéritée își expune, plecând de la o pățanie demnă de Hanul Ancuței, opinia asupra realității acestei prietenii. La restaurant fiind, în Strasbourg, comandând mâncare alsaciană, are plăcerea de a-i mulțumi ospătarului, pronunțând simpaticul Danke. Acesta are o reacție destul de firească, răspunzându-i mai amabil decât i-ar răspunde un conațional de-al nostru unuia ce-i mulțumește în maghiară sau rusă, în numele prieteniei dintre popoare. Doamna jurnalist trage concluzia că prietenia franco-germană nu este chiar deplină.

Ce cred eu despre această situație, trăind în Franța de vreo 10 ani? Voi propune grila mea de lectură, de viață trăită. Este foarte probabil ca doamna să frecventeze numai cercuri foarte înalte; eu am o viață banală, obositoare, de profesoraș de liceu în Alsacia. Printre altele.

Alsacienii se consideră francezi. Cum Franța nu are noțiunea de minoritate, a fi alsacian înseamnă a trăi în regiunea Alsacia, nimic mai mult. Există desigur alsacienii care trăiesc aici de veacuri, ei vorbesc alsaciana, un dialect al limbii germane, dar aceasta nu îi face absolut deloc să spună că nu sunt francezi. Nu vor sublinia nici apartenența la o imaginară minoritate.

Alsaciana se studiază din ce în ce mai puțin. La școală, la cerere, poți urma săptămânal o oră de cultură alsaciană. Dar cum, firesc, nu există un învățământ în alsaciană, limba se pierde, iar cei tineri abia vorbesc câteva cuvinte și abia înțeleg câteva fraze. Fiecare sat, fiece cătun are alsaciana lui. Deci, dincolo de unitatea literară a alsacianei, este foarte probabil, iar cazul mi-a fost povestit, ca un alsacian din nord să nu se înțeleagă cu unul din sudul Alsaciei. Dar în niciun caz, stimată doamnă, ei nu vorbesc germana, iar ei se consideră, înainte de orice altceva, francezi.

Este orașul Strasbourg cosmopolit? Doamna jurnalistă ce trăiește în Franța, venind la Strasbourg, printre altele,  tinde să creadă că orașul nu este încă unul cosmopolit. Îmi permit să o contrazic.

Da, orașul Strasbourg este cosmopolit, dar à la française. Ce înseamnă aceasta? Există diverse comunități de diferite origini. Franța a avut și are încă inteligența de a nu insista pe comunitarism, ci pe numitorul comun. Aceasta înseamnă integrarea în Franța, iar nu asimilarea, căci nimeni nu e asimilat cu forța. Mie mi se pare un model reușit, cel al integrării, de vreme ce eu am zeci de prieteni de diverse origini: când pleci de acasă, trebuie să știi că vei vorbi numai franceza, că vei trăi după un model francez, că te vei integra unei societăți ce propune reguli comune de conviețuire.

Deci, orașul Strasbourg este foarte cosmopolit, ca și Franța, dar fiecare locuitor al Franței știe că locuiește în Franța, iar limba tuturor este franceza, iar nu germana acelui Danke pe care i l-a adresat doamna ospătarului strasbourghez. Să fac și presupunerea că era foarte posibil ca acesta să fi avut oarece origini străine, ca mulți francezi, iar pentru el singura țară se numește Franța, iar singura lui limbă este franceza? Cunosc francezi de diverse origini: Ernest, italianul, José, portughezul, dar, în toate discuțiile, ei mi-au spus că sunt francezi. Dar cosmopolitismul trebuie văzut cu alți ochi. Iar acesta este o bogăție a Franței.

Iar prietenia franco-germană există, este reală. Pragmatică, se construiește zilnic, generație cu generație. Săptămâna trecută, la o oră de curs, A. mi l-a prezentat pe J., corespondentul lui german, care va sta la el acasă și va merge cu el la liceu două săptămâni. A. a fost și el în Germania la J, a vorbit germana, a mers la liceul lui J. Iar J. a vorbit cu mine numai în franceză, a răspuns ca orice elev. A învățat să trăiască asemenea prietenului lui francez.

Ca ei sunt mii, căci Franța și Germania au de ceva ani un parteneriat ce presupune ca elevii din ambele țări să trăiască viața celoralți. Aceasta este prietenia franco-germană: pe termen lung, profundă, inteligentă, în sensul respectului reciproc, al cunoașterii celuilalt. Al îmblânzirii diferențelor. Și al unui bilingvism evident, căci J. vorbea foarte bine franceza.

La sfârșitul orei, felicitându-l pentru frumoasa franceză pe care o vorbește, i-am spus lui J. : Știi, eu sunt de origine română! A. știa. Iar reacția lui J. a fost impresionantă: Monsieur, dar aceasta înseamnă că noi am fost aici Comunitatea Europeană! Iată rezultatul prieteniei inteligente franco-germane: construcția europeană, așa cum a văzut-o un adolescent de 16 ani. În Franța profundă. Astfel se construiește prietenia: zilnic.

1200 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.