Strigăte şi şoapte în Oborul politicii

Exclusiv Politic

13 februarie 2013

14:57

Scris de:

Potrivit filosofului  René Girard, civilizația, cultura umană se bazează pe înșelăciune și crimă, pe ascunderea acestei crime. Fără crimă, omul nu ar fi aşa  cum este  acum. Toate culturile, toate religiile, se întemeiează în jurul acestui fundament pe care îl ascund în aceeaşi manieră în care mormântul se zideşte în jurul morţii pe care o disimulează.(Violenţa şi Sacru. René Girard.) Chiar dacă referirea gânditorului francez este alegorică, radicalismul în judecarea condiţiei umane  pare justificat.

În cultura europeană din care facem şi noi parte asistăm la o manifestare sublimată a acestei violenţe despre care vorbeşte Girard. Violenţă ce nu a fost înfrântă de creştinism  aşa cum crezuse el când anunţa sfârşitul mecanismului victimar. Creştinismul a învins parţial şi  la un anumit nivel dar reziduuri ale instinctului de suprimare a celuilalt se conservă în ADN ul nostru. Acestea răzbat la suprafaţă azi în forme polimorfice prin cultura de consum, prin divertismentul răstignitor din mass media ( caricaturizarea grotescă a unor persoane reale), prin jocurile pe calculator, pe care copiii de  trei, patru ani le practică hipnotizaţi. Noi adulţii ucidem ritualic în fiecare zi, prin bârfă, prin desfiinţarea unei persoane oarecare (cunoscute sau nu) prin investirea altuia cu rolul de purtător al culpei. E un asasinat la nivel simbolic ce descarcă o tensiune subconştientă. Începutul oricărei complicităţi  de grup începe prin enumerarea de greşeli şi defecte, reale sau inventate, prin acuzarea cu însufleţire a unui membru al acestuia care deobicei nu e de faţă.  Subconştientul nostru se descarcă astfel iar când asta nu se întâmplă există o tensiune otrăvită pe care o putem percepe de exemplu, când intrăm în contact cu ostilitatea mocnită din office-ul unei corporaţii; aici competiţia dură face ca  mecanismul ţapului ispăşitor să se aplice frecvent la nivel psihologic, mai ales unui nou venit sau celui mai slab.  Biserica prin creştinism a încercat anestezierea acestei violenţe subterane.

În Franţa în 1905 după trei luni de dezbateri teribile s-a promulgat Legea Separarii religiei de stat (cunoscută de francezi sub numele de La Separation). Printre combatanţii cei mai vocali fiind  şi socialistul Jean Jaures. Legea  decidea separarea bisericii de stat dar şi garantarea libertăţii de credinţă pentru toţi cetăţenii. Un contract care a mulţumit până la urmă pe toată lumea.  După exact 100 de  ani, în 2005  Franţa legiferează Legea voalului prin care interzice purtarea de însemne religioase în şcoli (voalul la fetele mulsumane). După dezbateri la fel de intense laicitatea a mai câştigat un pas. Este un exemplu de îndepărtare a bisericii de centrul puterii laice asupra mentalului colectiv.

Biserica acţionează în numele lui Dumnezeu şi  a reuşit timp de aproape două milenii să reseteze această violenţă impunând Sacrul.

Clasa politică având nevoie de pacea socială în gestionarea puterii, deşi se confruntă cu această chestiune,  nu numai că o ignoră dar o şi amplifică.

Tot Girard susţine într-una din cărţile sale,  Mensonge romantique et vérité romanesque, că omul  este guvernat de le désir mimétique,  o dorinţă compulsivă de a-şi imita semenul. El face o distincţie între  mimésis d’apprentissage  şi mimésis de rivalité, ultimul fiind  sursa tuturor conflictelor. Dorim ceva, nu pentru că avem nevoie, ci pentru că altul îşi doreşte acel lucru. Când cineva ne împiedică să obţinem acel obiect  asupra căruia se proiectează imageria noastră fantastă începem să-l urâm. Dar cum orice ură ascunde o admiraţie secretă, această dorinţă mimetică poate lua forma reală sau simbolică a unei ideologii sau imagerii, ţinta unui discurs vehiculat în societate, un discurs al seducţiei.

În procesul de captare şi anesteziere a mentalului colectiv, clasa politică a renunţat să propună valori precum, adevărul, dreptatea, binele comun, etc şi a trecut fără preget la manipularea  dorinţelor mimetice.

Ea  operează cu violenţă asupra violenţei din noi,  arătând cu degetul spre adversarul care trebuie ucis simbolic şi pe care îl demonizează pentru a distrage atenţia de la esenţial. În momentul în care apare ceva ce  ar atinge într-un fel baza puterii sale reacţionează cu un  discurs dramaturgic care foloseşte toată recuzita retoricii dincolo de orice morală exacerbând mai ales instinctele subterane. Presa şi analiştii politici procedează la fel. Cum scăpăm noi ca indivizi din prizonieratul acestui joc?

Nu ne rămâne decât să ne deschidem spre cunoaşterea devenirii sinelui. Să fim competenţi în a ne consolida propria persoană transcedentă care sălăşuieşte în fiecare dintre noi. Asta înseamnă efort de auto-educare şi auto-explorare. Avem la dispoziţie sursele aproape gratis dar trebuie să distingem ceea ce este autentic de ceea ce nu este genuin. Însă cel mai important este să ne asumăm singuri stăpânirea violenţei pe care o purtăm în noi şi să renunţăm la  dorinţa mimetică ce ne decade din condiţia de oameni liberi. Să identificăm Sacrul cu precizie şi să  ne sacralizăm acţiunile timpul şi spaţiu. Numai aşa devenim imuni la strigătele şi şoaptele din Oborul politicii.

3309 vizualizari


4 Comentarii

  1. marina andreescu spune:

    Nu cred ca putem sa facem fata unei situatii atat de complicate fara asistenta Bisericii. Clasa politica face cum spuneti dar nu ne ptuem apara cu adevarat. maid evreme sau mai tarziu suntem victime.

  2. nadia nitov spune:

    “Biserica acţionează în numele lui Dumnezeu şi a reuşit timp de aproape două milenii să reseteze această violenţă impunând Sacrul”??? n-a fost an fara maceluri in astia 2000 de ani! despre ce resetare vorbim?

  3. cvm spune:

    Frumos scris… dar nu e Noica? „Fiinţa nu este fără ultimul din lucrurile ce sunt”, scrie Noica. Asadar, nu ar exista o suveranitate a Fiinţei în raport cu indivizii. Teologii afirmă că Dumnezeu există indiferent dacă a creat lucrurile şi fiinţările sau nu, pe când după Noica Fiinţa nu poate fi fără lucrurile create.

  4. Celina Petrescu spune:

    Doamna Nadia Nitov biserica a facut ce a putut. Pana acum 200 de ani a fost si scoala si judecatorie si spital si armata uneori. Ca sa nu mai spun de cultura din manastiri, de miile de calugari anonimi care au copiat manuscrise au scris in frig si la limita infometarii. Sigur ca a avut si dusmani care nu i/au facut o propagaanda prea buna… Credeti ca societatea a fost asa cum e acum? Cu telefoane mobile, televizoare si sateliti? timp de un mileniu jumatate Biserica si a asumat oranduirea morala, cultura si sociala!! Au fost si greseli. Atat s-a putut face in conditiile date.

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.