„Suntem o specie socială şi ne încântă conexiunile“

O carte într-o pagină

3 martie 2013

9:43

Scris de: and

„Ştiu că ne‑am mai întâlnit şi înainte.

Hai să vorbim! Sunt sigur că vom constata că avem unele lucruri în comun – mai întâi, tuşele largi: limba, rasa, naţionalitatea, genul, cu­loarea uşii de la intrare, pasiunea pentru bu­cătăria italiană, plăcerea de a călca în bălţi… şi cartea asta!

În scurt timp, ne vom îngusta raza de focalizare: locuri pe care le‑am vizitat amândoi, momentele în care a fost cât pe‑aici să ne întâlnim, evenimente la care am fost despărţiţi doar de oameni pe care nu‑i ştiam, cunoştinţe comune…

Cu cât vom căuta, cu atât vom găsi mai multe amănunte şi, în curând, vom descoperi că am crescut în acelaşi oraş sau am mers la aceeaşi şcoală, ne‑am născut în acelaşi spital ori avem acelaşi contabil, nutrim acelaşi vis… Poate am mers împreună cu acelaşi autobuz… poate chiar ne‑am înghesuit în el umăr la umăr!

Ideea însăşi ne dă un fior. De ce? Înseamnă ea ceva? Privită obiectiv, nu. La urma urmei, ne înghesuim umăr la umăr cu necunoscuţi în autobuze în fiecare săptămână, iar asta nu ne stârneşte nici un fior.

Acum însă, nu mai suntem nişte necunoscuţi. Şi fiindcă acum ne cunoaştem, ne dăm seama că ne‑am cunoscut dintotdeauna. Iar dacă, după această întâlnire, va fi să devenim prieteni, vom considera acele scurte şi fugitive intersec­tări anterioare ca fiind cu adevărat semnificative. Le vom spune „coincidenţe“, dar le vom privi ca pe ceva mult mai important. Aspectul personal face parte din însăşi natura coincidenţelor; este întotdeauna ceva particular, ceva subiectiv, ceva ce are întotdeauna legătură cu noi. Destinul ne‑a marcat pe amândoi. Eu şi tu. Şi acest caracter aparte este cel care ne stârneşte un fior.

Cu toţii procedăm aşa, mai cu seamă dacă am vrea să se nască între noi sentimente plă­cute. Căutăm verigi de legătură. Suntem aidoma concurenţilor la înot sincron, care încearcă să‑şi stabilească puncte comune de acţiune. Suntem o specie socială şi ne încântă conexiunile. Dacă am putea cartografia toate activităţile umane, trăgând linii între rude şi prieteni, sosiri şi plecări, mesaje trimise şi primite, dorinţe şi realizări, am obţine în scurt timp o reţea complexă la scară planetară, din ce în ce mai densă, cu trilioane de noduri şi puncte de intersecţie.

Fiecare intersecţie este o asociere ce aşteaptă să fie remarcată ca fiind o coincidenţă, ori în sine, ori atunci când o altă linie de legătură trece prin ea. Coincidenţele sunt ceva obişnuit. Le întâlnim pretutindeni, dar devenim conştienţi numai de acele intersecţii care înseamnă ceva pentru noi. Paul Kammerer, un biolog austriac care a trăit în prima parte a secolului XX, spunea că aceste coincidenţe sunt manifestări ale unei unităţi cosmice de mult mai mare amploare, o forţă la fel de puternică precum cea gravitaţională, care acţionează însă selectiv, apropiind ele­mentele în funcţie de afinităţi. Iar noi îi remarcăm doar vârfurile, care sunt aidoma vălurelelor stârnite pe suprafaţa unui lac.

Nu ştim ce anume este forţa aceasta care ne afectează pe toţi. Ar putea fi, după cum s‑a s­gerat, o inteligenţă universală superioară, zei sau extratereştri (deopotrivă bine sau rău‑intenţionaţi), un câmp psihomagnetic, puterea de control a propriilor noastre gânduri sau un sistem de universuri paralele care operează în alte di­mensiuni decât ale noastre. Uşor de spus, greu de înţeles, imposibil de dovedit.

Revenind cu picioarele pe pământ, singurul lucru de care suntem conştienţi cei mai mulţi dintre noi atunci când remarcăm o coincidenţă este faptul că ne provoacă fiori. Poate că e doar rodul imaginaţiei, dar cu cât coincidenţa este mai ieşită din comun, mai impro­babilă, cu atât mai accentuat este fiorul acela care
ne străbate.

Coincidenţele picate ca din senin, care implică obiecte materiale sau evenimente – de pildă întâlnirea într‑un oraş străin cu un prieten de mult pierdut sau găsirea la un talcioc a unei jucării pe care ai avut‑o în copilărie – îi pot afecta chiar şi pe cei mai sceptici în moduri dificil de definit.“

(Fragment din volumul „Coincidență sau hazard. Mic tratat de mare destin“ de Martin Plimmer și Brian King, publicat de Editura Nemira)

(http://www.nemira.ro/bonton/coincidenta-sau-hazard-mic-tratat-de-mare-destin–1480)

 

864 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.