Țara unde statuile se fură din parc

Exclusiv Social

11 martie 2013

11:03

Scris de:

editorial statuiLa Iași, în Parcul Copou, au năvălit barbarii săptămâna trecută. În România se fură orice și aproape oricum și oricând: de la bani și bijuterii la mâncare, fier vechi și deșeuri. Dar recunoașteți că nu auzi în fiecare zi de hoți care fură statui din parc. Trei statui de 100 de kilograme, înfățișându-i pe Ciprian Porumbescu, Nicolae Gane sau Barbu Delavancea, au dispărut peste noapte din Copou!

Autoritățile au demarat, desigur, o anchetă, arătându-și ascuțimea minții prin anunțarea presupunerii că, probabil, au fost mai mulți hoți. Ce-or fi făcând ei cu statuile, că nu le pot vinde vreunul negustor de artă sau vreunul muzeu? Probabil că din piatra în care au fost cioplite se poate obține ceva. Orice, nu contează. Sau poate aveau gospodarii nevoie de niscau busturi prin ogradă și s-au gândit să le ia din Copou, că tot nu servesc la nimic practic, și să le adapteze. E și asta o formă de simț practic. Sau poate au oamenii colecții secrete care au vreo legătură cu personalitatea celor trei, cine știe?

Dar vă credeți în „Pendulul lui Foucault“ sau în nu știu ce roman de mâna a doua, unde opera de artă e în centrul unei intrigi încâlcite, ba chiar al unei întregi Cabale care ține cititorul cu sufletul la gură. Nu vorbim despre răufăcători îndrăgostiți de arta urbană. Viața urbană, oricum, nu e o preocupare generală, firească, în România, nici măcar la Iași, unde se mai respiră o boare de aer patriarhal, din timpurile în care fiecare lucru avea un loc fix, bătut în cuie, în lume.

Românul și-a pierdut interesul pentru înfățișarea și personalitatea locului, fie el privat sau public. O constată toți cei care se opresc în loc și se gândesc, măcar câteva minute. Unii au vorbit chiar despre o barbarizare, care se confirmă în fiecare zi, despre pierderea artei de a duce o viață frumoasă. Ernest Bernea spunea astfel într-un interviu: „Într-adevăr, se vede un fel de barbarizare a României. Asta se vede și din dispariția lucrurilor minore, care dădeau un «ceva» special. De exemplu, eu am întâlnit pe cineva care se mira că se pune cimbru pe friptură! Sau oameni care nu știau că se beau mai multe feluri de vin la o masă. Luați o carte de bucate de la 1900, una de la 1950 și una din zilele noastre. Chiar la nivelul cărții de bucate se observă o barbarizare, o sărăcire. Am ajuns foarte înapoiați, foarte puțin știutori în a ne înfrumuseța existența. Încă mai există, dar sunt din ce în ce mai puțini, oameni care trăiesc destul de fericiți în condiții foarte proaste. Să știți că nu trebuie să vorbim despre PIB ca fiind indicatorul bunăstării. Bunăstarea este dată de gradul de stabilitate și de coerența societății, care la noi erau foarte mari. Bunăstarea a fost scoasă din țâțâni și am ajuns așa cum se vede.“

Am ajuns, da, așa cum se vede. Dispariția lucrurilor minore, care nu ne sunt indispensabile, o arată zi de zi. Dispar obiceiurile bune, dispare răbdarea odată cu dorința de tihnă, înlocuite de dorința năvalnică de a fi la curent și a nu rămâne în urmă. Dispare interesul pentru celălalt, pentru tot ce nu are legătură directă cu mine. Simptom al alienării, strâns legată de un egocentrism otrăvitor, acest dezinteres față de orice altceva decât sfera mea de interese concrete duce la pierderea unui simț și, inerent, al unui sens. Pierderea simțurilor este simtpom de boală și de bătrânețe. Trăim într-o țară bătrână și irecuperabil pervertită. Pentru că majoritatea dintre noi sunt, în ciuda vârstei biologice, bătrâni și irecuperabil pervertiți.

1150 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.