Teatrul este viaţă

O carte într-o pagină

1 aprilie 2013

9:44

Scris de:

brookLa începutul anilor ’50, am prezentat la Moscova „Hamlet” cu Paul Scofield, care jucase roluri importante timp de zece ani sau chiar mai mult şi era cunoscut în Anglia drept unul dintre cei mai străluciţi şi desăvârşiţi actori ai generaţiei lui. Ne aflam în Rusia stalinistă, complet izolată – de fapt, cred că eram prima companie engleză care ajunsese să joace acolo. Pentru ei era un adevărat eveniment, iar Scofield a fost tratat ca un star pop.

Când ne-am întors în Anglia, am continuat să lucrăm împreună un timp, am făcut un spectacol după o piesă de Eliot şi un altul după un text de Graham Greene. Într-o zi, după ce am încheiat sezonul, lui i s-a oferit rolul unui impresar din West End, într-o comedie muzicală, primul dintre musicalurile din epoca pre-rock. Paul a primit propunerea teribil de încântat şi emoţionat: „E fantastic! În loc să joc într-un alt Shakespeare, pot să cânt şi să dansez. Se cheamă Expresso Bongo.” L-am încurajat să accepte rolul, el a fost mulţumit de ce-a ieşit, iar montarea a fost un succes.

În timp ce spectacolul era pe afişe, o delegaţie oficială, din care făceau parte vreo douăzeci de actori, actriţe, regizori şi directori de teatre, a sosit pe neaşteptate de la Moscova. Cum noi fuseserăm atât de bine primiţi în Rusia, m-am dus la aeroport să-i întâmpin. Prima întrebare a fost despre Scofield: „Ce face? Putem să-l vedem?” „Sigur”, le-am răspuns şi am aranjat să primească invitaţii la spectacol.

Ruşii – mai ales în acea perioadă – învăţaseră că poţi ieşi dintr-o situaţie stânjenitoare cu un singur cuvânt: interesant. Aşa că au văzut spectacolul, apoi s-au întâlnit cu Scofield şi au exclamat fără prea multă convingere că li s-a părut „foarte interesant”. Peste un an, am primit un exemplar din cartea care se născuse din această călătorie, scrisă de conducătorul delegaţiei, un shakespeareolog de la Universitatea din Moscova. Am descoperit în ea o fotografie proastă a lui Scofield, cu pălăria pe-o ureche, aşa cum apărea el în Expresso Bongo şi dedesubt având următoarea explicaţie: „Am fost cu toţii extrem de întristaţi de situaţia tragică a actorului într-o ţară capitalistă. Ce umilinţă pentru unul dintre cei mai mari actori ai timpurilor noastre să fie obligat să joace într-un spectacol numit Expresso Bongo, ca să-şi poată hrăni soţia şi copiii!”

Vă spun povestea asta pentru că vreau să vă împărtăşesc o idee fundamentală: teatrul nu este împărţit în categorii, în teatru este vorba despre viaţă. Acesta este punctul de pornire şi nu există nimic mai important. Teatrul este viaţă.

Fragment din volumul „Fără secrete. Gânduri despre actorie şi teatru” de Peter Brook, publicat la Editura Nemira

 

972 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.