Televiziunea naște monștri

Cultură Epoca de weekend

16 martie 2013

13:56

Scris de:

sapteUN SPECTACOL PE SĂPTĂMÂNĂ

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

Lia Bugnar are un stil. Este dramaturgul care scrie constant și are și șansa de a-și pune în scenă textele. Unul dintre puținii dramaturgi români care au această bucurie. Mai mult, în cele mai multe cazuri, e și regizor, și actriță. Și are un grup cu care lucrează permanent. Și, cel mai important, are un public constant, care îi caută textele și montările și vine după ea în orice spațiu de teatru independent s-ar duce. Asta înseamnă, de fapt, a crea un mic curent, o mică mișcare. A face teatru independent în cel mai frumos și mai sănătos sens al termenului. Deși amprenta ei stilistică este valabilă și în cazul spectacolelor din teatrul de stat.

„Șapte dintr-o lovitură”, una dintre cele mai recente producții semnate de Lia Bugnar (text, regie plus interpretare), este o piesă scrisă în urmă cu ceva vreme pentru actorii tineri de la TNB. (Lia Bugnar are și acest merit, din păcate pierdut în lumea/ societatea noastră, că scrie pentru un teatru, pentru un actor etc., ceea ce nu-i diminuează calitatea textelor. Aș spune că dimpotrivă.) În varianta de la Café Godot (deși piesa se joacă și în alte spații independente), „Șapte dintr-o lovitură” îi aduce laolaltă pe Ilinca Manolache, Anghel Damian, Cătălin Babliuc, Lia Bugnar, Andrei Runcanu, Nicoleta Lefter, Marius Manole și Maria Obretin. O distribuție care funcționează de minune. O plăcere de a juca și a se juca pe scenă, o plăcere de a face teatru și a dărui teatru cum rar întâlnești.

Fără decoruri – doar șapte scaune –, printre doze de umor bine plasate, spectacolul vorbește despre o problemă a societății noastre și abordarea e departe de a fi simplistă sau la îndemână. Lia Bugnar știe pe ce butoane trebuie să apese, știe să aleagă cuvintele cele mai potrivite, numele personajelor etc. – o mie de ani dacă te-ai gândi, și tot n-ai găsi nume mai potrivit pentru pisicuța harpistei decât Madame Bovary sau pentru broasca țestoasă din „Fata din curcubeu” decât Matusalema… Și insist asupra scriiturii, pentru că în acest caz tocmai scriitura este structura puternică a spectacolului și cea care face ca Lia Bugnar și trupa ei fără nume să se distingă în peisajul teatral autohton. Ceea ce nu minimalizează deloc meritele interpretării, dimpotrivă. Fiecare dintre rolurile din „Șapte dintr-o lovitură” e o mică bijuterie, lucrată ca-n joacă. Opt individualități, opt caractere definitorii, construite impecabil, de la fata părăsită de iubită și puțin toxicomană, la băiatul – Rac timid, de la fata stăpână pe ea, care vrea cu orice preț carieră în televiziune, la harpista sensibilă, la producătoarea emisiunii sau la tânărul Nick, cel mai inteligent și acid dintre cei prezenți.

Subiectul e, cum spuneam, cu și despre lumea noastră: obsesia pentru televiziune și a televiziunii pentru rating naște monștri de ambele părți, telespectatori și realizatori. O lume crudă în care, de dragul audienței, ființa este anulată și în locul ei activează un mic robot ce mimează acele valori la care cu toții ne raportăm și în care nimeni nu mai crede cu adevărat și pe care nu le mai recunoaște. Subtil, textul arată cu o cruzime care-ți îngheață zâmbetul pe buze cum telespectatorul, în goana după senzațional, ridică în permanență ștacheta a ceea ce se cheamă senzațional. Sex în direct, crimă în direct, sinucidere în direct… Telespectatorul votează „dragostea” numai atunci când este falsă. Iar ideea este frumos condusă în spectacolul Liei Bugnar. Șapte oameni, patru bărbați și trei femei, sunt închiși trei zile și trei nopți într-un studio de televiziune, unde sunt filmați nonstop: o falsă probă pentru o telenovelă. Fiecare vrea rolul pentru bani, unii sunt dispuși să facă orice, fiecare are motivele lui, unele mai emoționante, altele mai puțin. Acest gen de falsă competiție scoate la iveală toată monstruozitatea unei lumi. Două povești de dragoste adevărată se nasc în cele trei zile. Telespectatorii nici nu le văd și o aleg pe a treia, pe cea de fațadă, pe cea contrafăcută… Una dintre cele mai frumoase și mai sensibile scene – text și interpretare – rămâne cea în care tânărul gonește pereții (nu e o glumă, chiar se bate cu ei ca Făt-Frumos în povești) ca să nu mai vină peste fata de care se îndrăgostește și care intră într-un ușor sevraj…

Doi oameni dintre cei șapte sunt cu adevărat sinceri, unul în disperarea de a primi rolul, iar cealaltă în nepăsarea ei. Nimeni nu îi votează și nu le apreciază sinceritatea.

Se votează, în schimb, sinceritatea jucată a celui de-al treilea și umorul lui, la pachet cu jignirile și adevărurile spuse verde-n față unei lumi întregi. Dar această sinceritate este votată numai pentru că toată lumea o consideră contrafăcută… Concluzia? O găsește fiecare, dacă face un drum într-o seară la Café Godot. Nu e doar oglindă așezată în față, e ceva mai mult.

1172 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.