Tom și Jerry sau cum să ucizi… pe lung

Epoca de weekend Special

23 februarie 2013

14:40

Scris de:

UN SPECTACOL PE SAPTAMANA

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

Există, mai nou,  o modă în teatrul românesc. Actorii – de obicei actori importanți și cunoscuți și valoroși – se apucă să facă regie. Exemplele sunt multe, de la Ion Caramitru la Horațiu Mălăele și de la Florin Piersic jr. la Vlad Zamfirescu… Dacă fac regie la fel de bine ca actorie, asta e o altă discuție, însă un lucru e sigur în majoritatea cazurilor: publicul îi vede mai puțin pe scenă, iar pierderea e și de-o parte, și de alta.

Este cazul lui Florin Piersic jr. care, de când și-a dat seama că preferă regia, a început să joace tot mai rar și de obicei în regia proprie. Dezavantajele sunt cel puțin la fel de mari ca avantajele. E adevărat că îți alegi ce text vrei și te autodistribui în ce rol vrei, dar asta implică riscul de a deveni monocord și a rămâne la același stil de joc și la același tip de piesă. Cam asta se întâmplă în spectacolul care a avut premiera în weekend la Teatrul Metropolis, unde Florin Piersic jr., după „Opposites attract” și „Zaruri și cărți”, se întoarce acum cu „Tom și Jerry” de Rick Cleveland. O comedie neagră, așa cum s-a anunțat și așa cum ne-a obişnuit Florin Piersic jr., „Tom și Jerry” e o suită de situații interesante și ofertante actoricește. Un tip de teatru împrumutat din spațiile gen underground și transplantat pe o scenă precum cea de la Metropolis, bazat pe conflict interior și pe reacție la momente-limită, în care este exacerbat un soi de violență a lumii noastre doar de dragul de a o exacerba…

Pe scurt, spectacolul lui Florin Piersic jr. spune povestea unor ucigași plătiți, așezați în momente de cruzime cinică – episoade în care respectivii Tom și Jerry (nicio legătură cu desenele animate) ucid. Și regizorul arată „în direct” crimele cât de naturalist îi permite scena de la Metropolis: o bormașină care e cât pe ce să taie mâna unui cadavru pătat de sânge, lăsând mirosul de benzină să se împrăștie în sală, un cuțit trecut peste gâtul victimei și lăsând în urmă o dâră de sânge, un alt cuțit înfipt direct în inimă, o sugrumare în direct etc. etc. etc. Sugestiile pentru diverse modalități de a ucide sunt multe și rafinate, iar în tot acest timp, printre momente comico-cinice, protagoniștii – interpretați de regizor în persoană și Paul Ipate – construiesc un fel de „metafizică” umoristică a crimei.

Nu vă imaginați un decor sofisticat. Dimpotrivă, Tudor Prodan umple scena cu câteva obiecte simple care se schimbă puțin de la o secvență la alta, câteva taburete din piele, o canapea, o măsuță, un pat într-unul dintre episoade, totul extrem de funcțional. Schimbările sunt însă monotone – intrare în scenă, o scurtă discuție, uneori mai savuroasă, alteori mai puțin, apoi crima și heblu, apoi ieșire din scenă, schimbare minimă în decor și costume (ca la teatru) și… punct și de la capăt. Din păcate, nici interpretarea subtilă și bine dozată, atât de bine dozată la Florin Piersic jr. și Paul Ipate, încât poate părea statică – dar nu vă lăsați păcăliți, chiar e un foarte bun exercițiu de actorie), nici cea a lui Laurențiu Bănescu, mult mai spectaculoasă, și nici inteligența replicilor nu justifică lungimea spectacolului. După câteva episoade, povestea se epuizează și devine redundantă, lăsând la un moment dat impresia că regizorul – din prea mare dragoste pentru partitura actoricească – nu se îndură să taie și să dea ritm. Iar un astfel de subiect, în lipsa ritmului, își pierde viața. Rămâne extrem de puternică și probabil cea mai bună scenă a spectacolului cea din studioul lui Oprah, unde cei doi, invitați la emisiune, au o discuție cu secretara… excelent conturată de Laurențiu Bănescu în travesti. Tensiunea se acumulează într-un slalom delicios în care umorul și cruzimea se întâlnesc în fiecare replică.

Din păcate, deși inteligent gândit, un moment în care Florin Piersic jr. și Paul Ipate, care până atunci și-au păstrat o mimică neutră ca o mască, se dezlănțuie într-un playback nebun pe o melodie nebună, cu chipurile în lumina proiectoarelor, finalul nu face decât să completeze impresia că e prea mult… Cine trăiește și cine moare veți afla la fața locului. Dar înarmați-vă cu răbdare. Veți auzi replici savuroase, veți vedea trei actori cărora le place să arate că sunt buni, dar și multe momente lipsite de ritm și pe care, dacă un regizor imparțial le-ar suprima, ar face un serviciu spectacolului.

935 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.