Traian Vuia, primele aripi spre cer

A fost odată

18 martie 2013

1:13

Scris de:

Traian_Vuia_aircraftLa 18 martie 1906, are loc la Montesson, în apropiere de Paris,  primul zbor al unui aparat mai greu decât aerul echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie și aterizare. Aparatul era pilotat de românul Traian Vuia. Momentul în care “mașinăria” s-a desprins de la sol reușind să învingă aerul cu greutatea sa, reprezintă o pagină de istorie pentru aeronautica și aviația mondială. Traian Vuia s-a născut în 1872 în satul Surducu Mic, comuna Bujor (ulterior comuna Traian Vuia), din județul Timiș, în familia preotului Simion Popescu și a Anei Vuia, nepoata protopopului Lipovei. Ana este cea de-a doua soție pe care preotul Simion a avut-o, prima, Sofia, murind și lăsându-l cu doi copii în grijă. Cei doi soţi vor avea împreună trei copii, dintre aceștia Traian fiind cel mijlociu. În actul de naștere va fi înscris pe numele mamei, Vuia, deoarece preotul Popescu era la vremea aceea incompatibil din punct de vedere canonic cu statutul de tată.  Cursurile primare le-a făcut în comuna natală și la școala germană de la Făget. Devine elev al liceului din Lugoj, unde, pe baza noțiunilor de fizică și mecanică acumulate, va încearca să-și explice și să înțeleagă zborul, visul etern al oamenilor. În perioada liceului se va afla de nenumărate ori musafir în casa avocatului și politicianului Coriolan Brediceanu, un om de la care va primi adeseori, de-a lungul vieții, ajutor și susținere. După absolvire pleacă la Budapesta pentru a se înscrie la Universitate. Odată intrat, va urma cursurile Facultăţii Politehnice obţinând la final diploma de Inginer. De asemenea, tot în Budapesta,  va fi student al Facultăţii de Drept. Pentru Vuia nici domeniul juridic nu a reprezentat un domeniu greu de abordat și însușit, astfel că, la 6 mai 1901 își va lua doctoratul în Drept cu o lucrare intitulată “Militarism și industrialism, regimul de Status și contractus”. Proaspăt Doctor în științe juridice, se întoarce la Lugoj unde visul său începe să prindă contur, construind un aparat, prima sa încercare de a stăpâni aerul, pe care îl numește “aeroplan-automobil”. Din nefericire, lipsa banilor îl obligă să întrerupă lucrul la acest proiect. Pleacă la Paris cu speranța că va găsi susținători în realizarea invenției sale, dar se izbește de refuzul celor de acolo, neîncrezători că se poate construi ceva mai greu decât aerul care să și zboare. Prezintă schiţele, însoţite de macheta aeroplanului, unui inginer francez Victor Tatin (în 1879 acesta construise un model experimental de aeroplan), care îşi va manifesta interesul faţă de cele văzute, arătându-i în acelaşi timp românului că proiectul e irealizabil atâta timp cât aparatul, pe care speră Vuia să-l construiască, nu are un motor adecvat şi nu are stabilitate în timpul zborului. Românul nu se dezarmează şi trimite toată documentaţia Academiei de Ştiinţe de la Paris. Academia respinge proiectul, considerând că nu este posibilă construirea unui astfel de aparat. Cu toate astea, în 1903 i se brevetează  “aeroplan-automobilul”, pe care începe să-l construiască în iarna lui 1902. Apar din nou probleme financiare, dar sunt soluţionate graţie ajutorului primit din partea lui Brediceanu. Îşi construieşte un motor, invenţie personală, patentată în 1904. În cele din urmă, aparatul pe care-l va numi “Vuia I” va fi gata în decembrie 1905. Era un monoplan cu cadru din ţevi de oţel îmbinate prin manşoane şi cu aripi pliabile din pânză de in impregnată întinse pe un schelet metalic. Avea o singură elice, (o noutate pentru acele timpuri când aparatele de zbor foloseau două elice contrarotative), iar trenul de aterizare era format din patru roţi prevăzute cu pneuri (o altă inovaţie, trenurile de aterizare dotate cu pneuri). Monoplanul avea o greutate totală de 250 kg., o suprafaţă de susţinere de 14 m² şi un motor de concepţie proprie de 20 CP. În timpul testului s-a dovedit că motorul nu avea destulă putere ca să-l propulseze. A fost poreclit “Liliacul” datorită formei sale. În ziua de 18 martie 1906, Vuia şi-a împlinit visul, acela de a zbura. După ce a rulat la sol, accelerând pe o distanţă de 50 m, “Liliacul” s-a ridicat deasupra pământului la o înălţime de aproape un metru, păstrându-şi echilibrul pe o distanţă de 12 metri, dar avariindu-se la aterizare, în urma izbirii de un copac. Evenimentul petrecut la Montesson a stârnit mari ecouri în presa timpului. Modelul “Vuia I” se găseşte, în zilele noastre, expus la Muzeul Aerului din Paris. Acestui model i-a urmat “Vuia I bis” şi a fost un model, fireşte, îmbunătăţit. Mai târziu va construi un alt model, “Vuia 2”, brevetat la Bruxelles,  dotat cu un motor “Antoinette”, cu care va reuşi să se menţină în aer circa 100 metri. Inventatorul român a fost preocupat şi de studiul zborului pe verticală, el construind în 1918 şi 1922 două elicoptere, în colaborare cu Marcel Yvonneau.  Traian Vuia moare în ziua de 3 septembrie 1950 şi va fi înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Etichete: , ,
652 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.