Un actor numit „Bădia”

A fost odată

6 martie 2013

9:14

Scris de: and

Aşa era numit de prieteni şi colegii de breaslă cel care, alături de Mihai Mereuţă şi Vasile Niţulescu, a consacrat în cinematografie tipologia pitorească a ţăranului român, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi actori ai marelui public. Ernest Maftei, căci despre el este vorba, „Bădia”, s-a născut în 1920, pe 6 martie, în comuna Prăjeşti, Bacău. A fost elev al Şcolii Normale din Bacău, perioadă în care a şi scris versuri în revista şcolară „Liliacul”. În timpul liceului s-a  înscris în organizaţia de tineret a mişcării legionare numită „Frăţia de Cruce”, devenind în scurt timp comandantul filialei judeţene a organizaţiei.

Pentru orientarea sa politică, în timpul regimului lui Carol al II-lea a fost arestat  şi trimis în lagărul de la Vaslui. În 1940 devine student al Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică din Iaşi, dar este arestat, devenind absolvent abia peste 5 ani. La 21 de ani, legionarul Ernest Maftei primeşte o listă de 136 de evrei bănuiţi de colaborare cu comuniştii, cu ordinul de a-i ridica. În ciuda ordinului, îi preia şi le şterge urma angajându-i la cariera de piatră a tatălui său de la Prăjeşti. După trei săptămâni de la această acţiune tatăl lui este arestat şi dus la închisoare. Din mărturisirile actorului aflăm că ar fi putut împiedica asasinarea lui Nicolae Iorga, atentat despre care ştia, numai că maşina în care se afla alături de Horia Sima a ajuns prea târziu la Vălenii de Munte.

Din 1942 joacă la teatrul „Munca şi lumina” din Iaşi, dar la sfârşitul războiului, odată cu venirea comuniştilor la putere, este dat afară şi supravegheat în permanenţă de autorităţi. Îşi schimbă numele în Erman Valahu şi va juca în continuare la diferite teatre din ţară. Va scrie o piesă de teatru, „Răzeşii lui Bogdan”, pentru care va primi Meritul Cultural clasa I. Nu va ridica premiul de teamă să nu-i fie descoperită adevărata identitate. În timpul regimului comunist a fost arestat de nenumărate ori, dar mărturiile evreilor salvaţi de el au dus la achitarea lui de fiecare dată. Tot din mărturisirile sale aflăm că într-unul din procesele organizate de comunişti a fost apărat de avocatul şi scriitorul Ionel Teodoreanu, autorul binecunoscutelor romane „Lorelei” şi „La Medeleni”. Debutul în cinematografie l-a făcut cu filmul „Nepoţii gornistului”, 1953, însă înainte de acest film va avea o apariţie scurtă (trece prin cadru ducând o ladă), în filmul „Răsună valea”,1950, un film proletcultist despre construirea unei căi ferate prin inima muntelui (1950).

Va juca în peste 70 de filme, abordând partituri dintre cele mai variate, în pelicule ca  „Valurile Dunării”, „Răscoala”, „Reconstituirea”, „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” „Mere Roşii” sau „Dumbrava minunată”, „Osânda”, „Prin cenuşa imperiului”, „Modigliani”. Ultimul film în care a apărut a fost „Păcală se întoarce”, în rolul, bineînţeles, al unui ţăran. A colaborat cu TVR la realizarea emisiunii „Ferma”, emisiune pe teme agricole. A înfiinţat în 1963, alături de alte nume din cinematografie ca Ion Popescu Gopo, Victor Iliu, Liviu Ciulei, Colea Răutu sau Mircea Drăgan, „Asociaţia Cineaştilor din România” (ACIN),  devenită în 1990 „Uniunea Cineaştilor din România” (UVIN). A primit  Diploma de onoare acordată de ACIN pentru rolul din „Osânda” şi Premiul pentru întreaga activitate din partea UCIN. S-a implicat activ în evenimentele din 89, iar în timpul incidentelor din iunie 1990 a fost bătut  şi lăsat fără simţire pe cheiul Dâmboviţei. Ernest Maftei a murit  în ziua de 19 octombrie 2006, în Bucureşti, la vârsta de 86 de ani, în urma unui cancer pulmonar. A murit vegheat de fiul său, artistul plastic Gheorghe Maftei.  Trupul Bădiei se află îngropat pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu, Bucureşti.

1917 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.