Un cireşar uitat

A fost odată

12 martie 2013

9:31

Scris de: and

Constantin_ChiritaConstantin Chiriţă, un scriitor uitat pe nedrept de către cititori, s-a născut la Ibăneşti, judeţul Vaslui, în familia învăţătorilor Ion şi Clara Chiriţă. A fost elev al liceului „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad, ultimele două clase absolvindu-le la Bucureşti. Urmează cursurile Politehnicii din Capitală, pe care însă nu le finalizează, devenind apoi jurnalist. A fost redactor la ziarul „Scânteia”, oficiosul Partidului Comunist şi la diferite reviste literare ca „Luceafărul” şi „Sportul literar”. Mai târziu, va fi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi secretar PCR al acesteia. În 1949 debutează cu „Matei Ion a cucerit viaţa”, urmat, la doi ani de „Oameni din oraşul nostru”, volume de nuvele scrise în spiritul realismului socialist al vremii.

Pesonajele din nuvele sunt oameni simpli, proletari, pentru creionarea lor scriitorul folosindu-se de experienţa avută pe „şantierul tineretului” Bumbeşti-Livezeni ca brigadier, precum şi de viaţa de reporter de pe şantierele patriei deschise după război. Nici cărţile publicate ulterior nu se abat de la ideologia şi proletcultismul regimului. Astfel, în romanul „Întâlnirea”, cercetătorul Pârvan şi iscusitul muncitor Severin, îşi dau mâna pentru găsirea unei soluţii de îmbunătăţire a procesului de fabricaţie într-o uzină. Romanul oglindeşte „buna colaborare” dintre intelectualitate şi clasa muncitoare, clişeu tezist al perioadei comuniste. Aceiaşi atmosferă propagandistică o regăsim şi în „Oţelul”, poate puţin mai nuanţată, roman revizuit mai târziu cu numele de „Livada”. În centrul poveştii se află Voicu, un muncitor venit de la ţară în Hunedoara, reticent la schimbări şi tânărul inginer Crişan, susţinător al noului.

Lupta de idei dintre cei doi se duce la lumina oţelului topit din furnale. Romanul „Pasiuni”, ca şi cele de dinaintea lui, nu scapă de tonul moralizator şi ideile atât de vehiculate în celebrele şedinţele de partid din fabrici şi uzine. Inginerul Muşat, credincios partidului în lupta pentru înnoirea ţării,  se află în permanent conflict cu mediocrul şi carieristul Liviu. Bineînţeles că cel care va ieşi învingător pe frontul ideilor va fi inginerul Muşat. Prin peisaj apar şi două feminine, Doina, o tânără, actriţă la teatrul din oraş, cu un grad ridicat al conştiinţei de clasă şi Liana, o femeiuşcă pricepută în amor şi în relaţiile interumane. Dar romanele considerate cu adevărat importante de critică, pe care Constantin Chiriţă le-a scris, sunt cele din  ciclul „Cireşarii”. În 1956 apare cu titlul „Cireşarii”, romanul de la care scriitorul pleacă în alcătuirea celorlalte volume. Cartea a reprezentat un imens succes în rândul adolescenţilor, amintind de reuşita pe care Radu Tudoran a avut-o, în 1954, cu „Toate pânzele sus!”. Explicaţia este aceeaşi, ca şi în cazul lui Tudoran. Eroii, „cireşarii”, nu au nimic din eroii literaturii acelei perioade, iar acţiunea se petrece undeva departe de şantiere şi ogoare.

Personajele volumelor („Cavalerii florii de cireş”, numit iniţial, „Teroarea neagră”, 1956, „Castelul fetei în alb”, 1958,  „Roata norocului”, 1960,  „Aripi de zăpadă”, cu titlul iniţial, „Teroarea albă”, 1961, „Drum bun, Cireşari”, 1963) sunt copii ce locuiesc pe strada Cireşului. Ei se vor confrunta în repetate rânduri cu situaţii dintre cele mai neobişnuite şi surprinzătoare, fiecare întruchipând un anumit model de temperament şi caracter.

Inspirat de candoarea şi frumuseţea acestor romane, Nichita Stănescu, bun prieten al autorului, a scris ciclul de poeme „Cântece de cireşar”. În 1972 aventurile „cireşarilor” au fost ecranizate sub forma unui serial pentru televiziune, în regia lui Andrei Blaier. De asemeni, Constantin Chiriţă a scris şi „Trilogia în alb”, compusă din romanele poliţiste „Trandafirul alb”, „Pescăruşul alb” şi „Îngerul alb”, trilogie care după opinia criticilor şi a cititorilor nu s-a ridicat nici ea la valoarea „Cireşarilor”. Constantin Chiriţă a fost căsătorit cu Gertrud Gregor, cu care a avut 3 copii: Victor, Diana şi Adrian. Moare în ziua de 14 noiembrie 1991, în oraşul Königswinter, Germania.

1058 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.