„Un fel de bâlci de modă veche“

O carte într-o pagină

1 februarie 2013

0:43

Scris de: and

„Pe vremea aceea – înainte ca lucrurile să se îndrepte – eram nevoiţi să ne ducem mult mai departe de-a lungul coastei. Oamenii încă nu erau obşnuiţi cu noi.

Dacă stai să te gândeşti, probabil că arătam destul de bizar pentru ei, când am apărut pentru prima dată. Treizeci de trailere pline cu artişti ambulanţi disperaţi, murdari, obosiţi şi flămânzi, după ce ne luptaserăm să traversăm ţinuturile, de la locul unde ne aflam atunci când se dusese totul de râpă. Nu-mi amintesc cum se întâmplase asta treaba, fiindcă nu eram încă născut.

Spectacolul nostru era, pe atunci, un fel de bâlci de modă veche, unde învăţai diverse lucruri. Călătoream din loc în loc, ne opream şi dădeam spectacole la care lumea venea să afle cum fusese pe vremuri, acum pare o ciudăţenie, dar în acele timpuri… cum e cântecul ăla? Ăla cu oamenii care sar spre stele? Şi toată lumea chiar credea că o să sărim cu toţii în sus şi ajungem la stele. Unchii şi mătuşile mele făceau spectacolul pentru ca lumea împrăştiată prin toată galaxia să poată vadă cum se ţesea pe vremuri, cum se făceau lumânările. Bănuiesc eu că acum sună cumva ironic.

Dar pe urmă a trebuit să schimbăm spectacolul, pentru că… păi, în primul rând nu mai puteam folosi Arena de turnir, fiindcă aveam nevoie de caii mari să tragă rulotele. Şi unchiul Buck nu mai făcea nicio brânză cu dragonii lui cu ochi de pietre colorate, fiindcă cine să mai cumpere genul ăsta de jucărie? Şi oricum, era prea ocupat să pună potcoave la cai. Deci toţi unchii şi mătuşile s-au adunat s-au sfătuit şi au refăcut spectacolul cum este acum, la modul că ajungem într-un oraş cu spectacolul şi oamenii vin să ne vadă şi pe urmă ne lasă o vreme să stăm la ei pentru că au nevoie să le mai facem diverse lucruri de care au nevoie.

Eu am început ca o legătură de scutece într-unul din numerele de pe scenă. Deşi nu-mi amintesc de acea perioadă. Dar îmi aduc aminte mai târziu când eram în nu ştiu ce piesă cu o poveste de dragoste, unde purtam o pereche de aripi şi alergam în fundul gol pe scenă ca să trag cu un arc de jucărie într-o fată. Arcul şi săgeata aveau sclipici pe ele. Sau altă dată am făcut-o pe piticul. Eu nu eram pitic, noi aveam numai un pitic în trupă şi era o femeie, mătuşa Tammy, a murit între timp. Doar că aveam un număr cu un cuplu de pitici dansând şi ea avea nevoie de un partener, deci m-au îmbrăcat într-un frac negru şi joben.

Dar, între timp, tata se îmbolnăvise şi murise, deci mama se mutase de-acum în acelaşi trailer cu mătuşa Nera, care făcea oale şi ulcioare şi din astea. Cu ea stătea nepotul ei Myko. Oamenii zic că, mai târziu, Myko avea s-o ia razna, dar nu e adevărat. Omul era puţin speriat de viaţă, atâta tot. Mătuşa Nera părăsise caravana la un moment dat, după ce lucrurile se împuţiseră, ca să se ducă să vadă ce se alesese de familia ei – oamenii stăteau la oraş – însă nu se alesese cu nimic, erau toţi morţi în afară de un bebeluş. Aşa că a luat bebeluşul cu ea şi s-a întors la noi. Zicea că Myko era prea mic să-şi amintească, numai că eu cred că-şi amintea ceva-ceva.

Noi şi cu Sunny, care locuia cu mătuşa Kestrel în rulota vecină cu a noastră, am crescut împreună. Mătuşa Kestrel era jongleură în spectacol, Myko zicea că e super şi voia să devină copil jongleur. Deci s-a dus la mătuşa Kestrel să-l înveţe. Sunny deja era expertă, cât căscase gura la maică-sa în fiecare zi de când făcuse ochi, şi putea să învârtă beţe sau mingi şi putea face şi poanta cu mărul şi toate cele. Myko a venit cu ideea ca el şi Sunny să facă un număr de jonglerie cu copii. Eu m-am pus pe plâns până au zis că pot să vin şi eu cu ei, doar că trebuia să învăţ să jonglez şi ce să zic…, mai bine stăteam în banca mea. Chiar de la primele încercări mi-am dat cu un băţ peste gură şi mi-am scos un dinte. Altul nou a crescut abia când am făcut şapte ani, aşa că am stat ca prostul cu gura ştirbă încă trei ani. Între timp am învăţat să jonglez destul de bine, eram la paradă şi aruncam cu flăcări în aer.“

(Fragment din povestirea „Cărțilede Kage Baker, inclusă în volumul 7 al seriei Year’s Best SF & Fantasy, în pregătire la Editura Nemira)

 

689 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.