Un geniu al României și al întregii lumi

Exercițiu de gândire

9 martie 2013

1:16

Scris de: and

9ExercitiuTrăim în era vitezei. Suntem oamenii informației și, adesea, victimele ei. Fără gândire, informația nu poate duce la cunoaștere. Fără cunoaștere, suntem neputincioși.

Zi de zi, cotidianul Epoca.ro își invită cititorii la un exercițiu de gândire, pornind de la o opinie pe o temă de actualitate, exprimată de o personalitate a timpului nostru sau de un gânditor din vremuri apuse.

„Când l-am auzit prima oară pe Enescu cântând la vioară m-am simțit parcă fermecat. A fost o atracție fenomenală. El a întruchipat pentru mine Cultura lumii. El n-a fost numai un geniu al României, ci al întregii lumi. Mi-a devenit profesor în 1927 și nu m-am despărțit de el niciodată. Să faci muzică cu Enescu a fost un privilegiu de care puțini s-au bucurat și datorită acestui fapt socotesc că pot fi ceva mai mult decât un simplu violonist. Pot să mă bucur că aduc lucrărilor pe care le cânt la vioară  sau le dirijez calitățile învățate de la Enescu. El este cel care mi-a dăruit cheia adevăratei muzici (…)
„Trebuie să vă vorbesc despre fenomenala memorie a lui Enescu, pentru că n-a avut egal. Nu uit o întâmplare petrecută chiar în 1927 la dansul acasă. Abia începusem lecția, când a venit Maurice Ravel, fostul coleg de studii al lui Enescu, pentru a-l ruga să cânte împreună o sonată a sa pentru vioară, pe care o prezenta unui editor. Ne-a cerut scuze și au început să cânte. Ravel s-a așezat la pian, iar Enescu și-a luat vioara și a început să urmărească partitura. Când au terminat, Ravel i-a mulțumit și a vrut să plece, dar Enescu nu l-a lăsat și l-a rugat să mai cânte o dată. De data aceasta însă a pus partitura de o parte și a cântat-o perfect pe din afară. Eu și tatăl meu eram uluiți și Ravel la fel… ”

(Yehudi Menuhin despre George Enescu)

829 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.