Un schit fără timp într-un oraş în criză de timp

Exclusiv Social

2 februarie 2013

12:24

Scris de: and

LOCURI IN INIMA

În weekend trebuie să faci ceva pentru tine. Fiecare dintre noi este ceea ce citește, ce vede, ce ascultă. În weekend, Epoca.ro te invită să (te) descoperi…

Printre schele, străzi mereu în reparație și muncitori gălăgioși, așa cum arată azi centrul Bucureștiului, cu clădirile lui mai vechi și mai noi, a supraviețuit, ba chiar mai mult, a prosperat un așezământ monahal grațios și foarte primitor. Situat pe străduța cu același nume, în zona Grădina Icoanei, Schitul Darvari te cheamă să-ți tragi sufletul. Zidurile albe care înconjoară grădina și poarta grea de lemn, foarte rar închisă, nu reușesc să ascundă copacii înalți și biserica albă de ochii trecătorilor.

Un loc pentru toți

Călugării au umplut un spațiu relativ mic cu plante de la mare și de la munte, de la noi și de prin alte locuri, fără să urmeze vreun principiu de aranjare. A rezultat o grădină în care panseluțele cresc la umbra bradului. Cât despre trandafirii, liliacul sau iasomia care înfloresc lângă chilii, ele te fac să simți ca nu, nu poți fi în mijlocul orașului, că eşti, de fapt, în altă parte. În afară de zilele de iarnă, în toate celelalte anotimpuri mulți credincioși se răspândesc prin această  atât de îngrijită grădină sau se lipesc de pereții chiliilor pentru a asculta slujba. Personalitatea locului se vede de oriunde, prin grija pe care i-o poartă cei câțiva călugări.

Indiferent în ce anotimp sau în care moment al zilei intrați în acest așezământ, fie că e slujbă, fie că nu, veți simți prezența benefică a tinerilor monahi. Se mișcă discret, zâmbitori și silențioşi, dar nu sunt muți ca peștii, găsesc câteva clipe în care să se joace cu copiii care vin tot timpul la Darvari, cum la fel de bine găsesc timp să modereze forumul deschis pe website-ul schitului, pe teme cum ar fi “Monahismul și căsătoria. Cele două căi de mântuire”, “Părinți și teologi contemporani” etc. Sunt răbdători, nu-i expediază pe doritorii de răspunsuri la întrebări, dar nici nu țin monologuri, căci opțiunea lor, probată în timp, este dialogul. Cel care se oprește la Schit găsește și liniște, dar și un cuvânt care să-l ajute.

Locul nu este aproape niciodată gol. Uneori, la vecernia ținută la lumina lumânărilor, câteva siluete în rugăciune umplu un spațiu al gândului bun, un loc despre care Nicolae Steinhardt spunea că nu poate să nu te atragă prin grația, micimea și liniștea lui tupilată, un loc în care se strâng tot timpul donații și daruri pentru nevoiași.

Istoric pe scurt

Schitul, în forma pe care o vedem acum, a fost redeschis în 1996, datorită hotărârii Prea Fericitului Teoctist, dupa ce a parcurs mai multe episoade de la momentul ctitoriei propriu-zise, în 1834. Familia Darvari construise pe micul teren cumpărat în spatele bisericii “Icoana”, pe propria cheltuială, un loc de reculegere și rugăciune pentru familie, o bisericuță de lemn, fără turlă, câteva chilii și un zid gros care să protejeze spațiul, mai apoi însuflețit de călugărițele aduse de la mănăstirile Pasărea și Ciorogârla.

Istoria așezământului a fost însă tulburată de legea secularizării averilor mânăstirești, dată sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în 1864. Mânăstirea a fost închisă, iar călugărițele au revenit la cele două mânăstiri de la care plecaseră.

Iar în perioada 1869-1959, schitul a funcționat doar ca adăpost pentru călugării prodromiți, veniți să strângă ajutoare, care aveau doar dreptul de a locui în chilii și de a oficia slujbe, obținut la cererea Schimonahului Isaia al Schitului Românesc “Prodromul” de la Muntele Athos. Biserica de azi păstrează două daruri de la Muntele Athos: o copie a icoanei  Maicii Domnului, “Prodromita”, pictată chiar la Athos în 1922, și o icoană a Sfântului Nicolae. Vârsta catapetesmei este remarcabil mai înaintată: în jur de 300 de ani. A fost adusă, împreună cu icoanele vechi ce se disting și acum, de familia Darvari de la Biserica Slăveni-Olt.

În acești 90 de ani, construcția iniţială nu a rămas neschimbată. În 1894 a fost refăcută la inițiativa epitropului Nicolae Darvari, adăugându-i-se o turlă. Iar la jumătatea anilor ’30 vechii construcții i-a luat locul un edificiu nou, în stilul brâncovenesc-oltenesc pe care îl vedem azi.

Și a urmat, desigur, acțiunea distructiva a regimului comunist, care a închis schitul în 1959, transformându-l într-o filială a Bisericii Icoanei și trimițând cei câțiva călugari, împreună cu starețul, la Mânăstirea Cernica.

După decembrie 1989 a avut loc renașterea. Pictura interioară a fost restaurată de Părintele Sofian, starețul mânăstirii Antim, în 1993. Iar schitul a fost redeschis în 1996 și complexul s-a dezvoltat prin renovarea chiliilor și refacerea clopotniței, așa că astăzi se poate considera tânăr.

1424 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.