Un sunet pentru o idee

A fost odată

3 martie 2013

9:34

Scris de: and

Numele de Bell este legat, în cartea cu cele mai mari realizări ale omului, de inventarea poate celui mai răspândit mijloc de comunicare la distanță din lume, telefonul. Alexander Graham Bell (cel de-al doilea prenume  i-a fost dat abia la 11 ani), s-a născut pe 3 martie 1847, la Edinburgh, în Scoția. Tatăl său, Alexander Melville Bell a fost un reputat logoped cu numeroase studii scrise în domeniul tehnicii vorbirii și al deficienţelor de limbaj. Graham Bell i-a moştenit pasiunea pentru acest domeniu, pasiune demonstrată de invenţiile pe care le-a realizat. A inventat fotofonul (un dispozitiv care prin intermediul luminii transmite sunete la distanţă şi grafofonul (aparat ce reproduce sunete imprimate pe un cilindru).

Pentru acesta din urmă a fost recompensat cu „Premiul Volta”, în valoare de 50.000 de franci, de către statul francez. Spiritul său iscoditor la determinat să abordeze subiecte de cercetare ca, de pildă, detectarea cu ajutorul sonarului (aplicaţie utilizată de submarine), folosirea forţei portante la ambarcaţiuni sau utilizarea panourilor solare pentru încălzirea apei. Beneficiind de o pregătire solidă, temeinică din partea familiei, a continuat tradiția acesteia (bunicul său, Alexander Bell  a pus la punct un alfabet fonetic),  ajungând ca la numai 17 ani să realizeze  primele studii despre sunet. A fost înzestrat cu un simț muzical, ceea ce l-a condus spre ocuparea unui post de profesor de muzică și dicțiune la “House Academy” din Elgin. Se mută la Londra împreună cu familia, unde va preda în calitate de profesor, la “University College”, tehnica vorbirii, post lăsat vacant de tatăl său. Moartea fraților săi precum și intensa activitate profesională i-au șubrezit sănătatea.

Părăsește Londra și se stabilește în Ontario, Canada, alături de familie. În scurt timp, concluziile cercetărilor lui Bell ajung să fie cunoscute de specialiști. Este perioada în care începe să se adâncească în cercetare, uimind mediile de specialitate cu afirmația, demonstrată, că vorbirea poate fi predată celor hipoacuzici. Nu ar fi ajuns să poată arăta acest lucru dacă nu ar fi studiat  anatomia și fiziologia glasului uman, cursuri din cadrul audiologiei (disciplină care are ca obiect măsurarea funcţiei auditive). Din Canada, Graham Bell ajunge în SUA unde va deveni profesor de fiziologie vocală la Universitatea din Boston. Norocul îi va surâde atunci când îl va întâlni pe Thomas Watson, un tânăr mecanic foarte priceput care  îl va ajuta în conceperea aparatului ce avea să devină într-un final invenţia remarcabilă numită telefon.

Totuşi, invenţia  nu-i aparţine în totalitate lui Bell. Înaintea lui, omul de ştiinţă german Johann Reis a conceput un aparat care permitea transmiterea sunetului la distanţă, aparat numit „telefonul Reis”. De asemenea, Antonio Meuccci, om de ştiinţă italian   pune şi el la punct un aparat  prin intermediul căruia vocea umană era transmisă electric la distanţă. De fapt Meucci este considerat adevăratul inventator  al telefonului, dar pentru că nu a avut destui bani pentru a obţine un brevet permanent, pierde şansa de a i se recunoaşte invenţia, astfel că Graham Bell este universal acceptat ca fiind părintele telefonului. În martie 1876, va primi din partea Biroului de Patentare din SUA actul oficial cu numărul de patent 174 465 pentru „Metoda şi aparatul pentru transmiterea sunetelor vocale sau altor sunete pe cale telegrafică cu ajutorul ondulaţiilor electrice, asemănătoare ca formă cu vibraţiile de aer care însoţesc sunetele vorbite sau alte sunete”. Avea 30 de ani. Actul de patentare l-a depus cu numai două ore înainte de a o face Elisha Grey al cărui aparat, mai târziu avea să se constate, era funcţional, în timp ce invenţia lui Bell, în forma în care fusese patentată nu putea funcţiona. În ziua de 10 martie 1876, Bell a rostit primele cuvinte printr-un telefon: „Mister Watson, come here, I want to see you”. (Domnule Watson, vino aici, vreau să te văd).

A fost sprijinit financiar de părinții a doi studenți hipoacuzici, care l-au ajutat în materializarea proiectului său. În 1877 Alexander se căsătorește cu Mabel Hubbard, mai tânără cu zece ani decât el, fiica hipoacuzică a unuia dintre cei doi sponsori. Tatăl ei era Gardiner Green Hubbard preşedintele binecunoscutei „National Geographic Society”, cea care edita revista cu aceeaşi denumire. După moartea tatălui socru,  Bell devine preşedintele societăţii sub auspiciile căreia apărea publicaţia, din care va face o afacere profitabilă şi o revistă de gen dintre  cele mai apreciate. Căsătoria cu Mabel, l-a „înzestrat” cu patru copii, doi băieţi şi două fete, dintre care cei doi fii au murit de mici. Una dintre fiice a fost căsătorită cu Gilbert Grosvenor, „părintele” fotojurnalismului. În semn de preţuire pentru contribuţia deosebită pe care a avut-o în telecomunicaţii şi în domeniul medical al deficienţelor de auz, numele lui Bell a fost împrumutat pentru a denumi unitatea de măsură a intensităţii sunetului. El a făcut posibilă producerea în serie a telefoanelor.  Alexander Graham Bell  a  murit în ziua de 2 august 1922, în Canada, pe insula Cap Breton.

919 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.