Urmează „Lupta celor nouă“

O carte într-o pagină

16 martie 2013

1:00

Scris de:

Lupta celor Noua„Serios? Mă uit la biletul din mâna mea, cu numărul locului meu tipărit cu caractere mari, și mă întreb dacă nu cumva Crayton l‑a ales dinadins. Ar putea fi o coincidență, dar, după cum au mers lucrurile în ultima vreme, nu mai cred în așa ceva. N‑aș fi surprinsă dacă Marina s‑ar așeza în spatele meu, în rândul șapte, iar Ella s‑ar duce în rândul zece. Dar nu, cele două fete se lasă să cadă fără niciun cuvânt pe scaunele de alături și încep să studieze, ca și mine, fiecare persoană care se urcă în avion. Când te știi urmărit, ești întotdeauna în gardă. Mogadorienii ar putea s‑apară oricând.

Crayton o să vină ultimul, după ce‑o să vadă cine se mai urcă în aeronavă și numai după ce‑o să simtă că zborul e absolut sigur.

Ridic jaluzeaua ferestrei și mă uit cum se agită echipa de mecanici de la sol, tot intrând și ieșind de sub avion. Orașul Barcelona e un contur palid, îndepărtat.

Genunchiul Marinei tresaltă cu furie, zvâcnind în sus și‑n jos lângă al meu. Lupta împotriva armatei de mogadorieni de ieri, de lângă lac, moartea celei care i‑a fost cêpan, descoperirea propriului Cufăîr – iar acum e prima oarăcând, după aproape zece ani, părăsește orașul în care și‑a petrecut copilăria. E nervoasă.

– E totul OK? întreb.

Noul meu păîr blond îmi cade peste față și tresar. Am uitat căl‑am vopsit în dimineața asta. Nu e decât una dintre marile schim­bări pe care le‑am făcut în ultimele patruzeci și opt de ore.

– Toată lumea arată normal, șoptește Marina, cu ochii ațin­tiți asupra culoarului aglomerat dintre scaune. Cred căsuntem în siguranță.

– Bun, dar nu la asta mă refeream.

Îmi pun cu delicatețe talpa peste laba piciorului ei și genunchiul încetează să‑i mai tresalte. Se grăîbește săî‑mi adreseze un zâmbet plin de scuze înainte de a continua să cerceteze cu privirea toți pasagerii care se îmbarcă. După câteva secunde, zvâcnirile genunchiului reîncep. Mă mulțumesc să clatin din cap.

O compătimesc pe Marina. A stat închis ăîntr‑un orfelinat izolat, cu un cêpan care a refuzat s‑o antreneze. Care a uitat principalul motiv pentru care ne aflăm aici, pe Pământ. Fac tot ce‑mi stă în puteri ca s‑o ajut, ca să umplu golurile. O pot antrena cum să‑și controleze puterile și când să‑și folosească Moștenirile care se perfecționează. Dar, pentru început, încerc s‑o conving să aibă încredere în mine.

Mogadorienii vor plăti pentru ceea ce au făcut. Pentru că ni i‑au răpit pe atât de mulți dintre cei pe care i‑am iubit, aici și pe Lorien. E misiunea mea personală să‑i distrug până la ultimul și să mă asigur că se ră zbună și Marina. Nu numai că acolo, la lac, l‑a pierdut pe Héctor, prietenul ei cel mai bun, ci și, așa cum mi s‑a întâmplat și mie, cêpanul i‑a fost ucis sub ochii ei.“

(Fragment din romanul Lupta celor nouă de Pittacus Lore, în curs de apariție la Editura Nemira)

 

 

 

623 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.