Vânt puternic… Conducerea ICR rezistă

Politic

15 martie 2013

14:01

Scris de:

Institutul_Cultural_RomanDe când e condus de Andrei Marga, Institutul Cultural Român se dă în bărci, ca să nu fie viața monotonă. Deși viața n-are cum să fie monotonă la vremuri de criză când trebuie să fii inventiv ca să supraviețuiești. Când a venit la cârmă, filozoful de la Cluj spunea că va repara greșelile din trecutul ICR și va opta pentru promovarea valorii certe. De exemplu, probabil că Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameșteanu, Norman Manea, Filip Florin, George Banu și atâția alții nu sunt valori certe, dar noi, cei care-i citim, nu ne-am dat seama. Și de atunci ICR o ține tot într-un dans: ba trimite comunicat de presă în weekend, să-l beștelească puțin pe Andrei Pleșu că nu-l prețuiește intelectual pe Andrei Marga, ba o ține tot într-o dezmințire despre concursurile făcute pe șest, ca să iasă cine trebuie și să călăuzească arta și cultura noastră în străinătate, ba tot spune că n-a făcut cutare, deși a făcut cutare.

Între amatorism și lipsă de discernământ, recent a comis-o din nou. Pe Facebook circulă comentarii despre lista de proiecte culturale pe care ICR le-a declarat eligibile. O lista desprinsă din literatura absurdului. Dacă ne luăm după ea, ICR ar vrea să finanțeze proiecte precum: Festivalul Internațional de Folclor Floarea Giroceană, organizat de Asociația Culturală Ghiocelul din Timiș; Răsună Bucovina, proiect muzical cu formația Bucovina, Asociația Culturală Moldavia; Festivalul Udatul Nevestelor, propus de Asociația Culturală Hodăceana; două expoziții româno-ucrainiene despre itinerarul Ceramicii de Cucuteni, Asociația Euroregiunea Siret-Prut-Nistru; proiectul Dimitrie Cantemir, puntea de aur între umanism și iluminism, organizat de Fundația Valențe Umane; turneul de promovare a volumului Poveștile orașului de Balaș Sorina; Rosymbol, spectacol dedicat simbolurilor românești, realizat de SC MUR MEDIA & MANAGEMENT SRL; crearea unui scenariu român-american de două echipe, propus abstract și misterios de Pro Drama.

În schimb, sunt neeligibile manifestări cunoscute, ample, demne de tot interesul și având o tradiție, printre care Festivalul Național de Teatru, celebrul festival de jazz de la Sibiu, precum și apreciatul festival de la Gărâna, participarea Teatrului Maghiar de Stat din Cluj la Festivalul de la Avignon, participarea unei trupe de păpuși și marionete la același eveniment, proiectele de masterclass propuse de Fundația Sergiu Celibidache și câte și mai câte.

În fața unei asemenea realități se sparie gândul, vorba cronicarului, și comentatorul e pus în dificultate. Asta, dacă e om grav, pătruns de importanța faptei culturale și lipsit de simțul umorului. Dacă nu-l ocolește acest simț, atunci poate vedea jumătatea plină se poate gândi la câte proiecte se pot face pentru ca ICR să-și poată împlini menirea în străinătate: Festivalul Fetele de la Căpâlna, Colocviul internațional Călușarii – mit și realitate în epoca globalizării, Săptămâna Sânzienelor, Conferința La Cules de Struguri – modele arhetipale și percepții moderne, traducerea în mai multe limbi de circulație internațională a cronicarilor moldoveni, simbozion dedicat influenței slave în limba română, festival de teatru organizat de copiii instituționalizați, ediție online bilingvă a unor publicații muzeale, platformă online dedicată meșteșugurilor populare din Transilvania de pildă, plus ateliere de olărit, ca să vadă străinii farmecul culturii populare românești, dacă la cea modernă nu au acces. Cât despre domeniul film, de care ICR se ferește ca dracu’ de tămâie, propun un festival retro pentru românii din diaspora, la care să se proiecteze filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu, precum și un Colocviu Internațional dedicat creației cinematografice a lui Geo Saizescu.

Este, desigur, o situație tragi-comică. Un ochi plânge, celălalt râde. Între timp, conducerea ICR rezistă. Este tot ce se poate spune despre ea. Și se pregătește de Salonul Internațional de Carte de la Paris, unde România e invitat de onoare. Asta, datorită Katiei Dănilă (de la ICR Paris), pe care Andrei Marga a avut grijă s-o dea afară, dacă tot reușise să facă din România invitat de onoare.

Iar în timp ce ICR rezistă și le mai face și el câte un bine apropiaților, că așa e frumos în viață, artiștii și intelectualii din România stau și completează ca niște funcționari fără speranță zeci de pagini de proiecte, în speranța că vor obține fonduri pentru ideile și proiectele. Dar, cum spuneam, ICR rezistă. Cât despre aceia care-i fac curte institutului, că, poate-poate, se îndură, lor trebuie să le aducem aminte de vorbele pe care Dante le-a așezat deasupra  Infernului său: Lăsați orice speranță, voi, cei ce intrați aici! Cât despre imaginea culturii române în străinătate, nu se poate spune decât un singur lucru: așa ICR, așa imagine.

Și, ca să nu se dezmintă, acelați ICR face iar tot ce știe să facă: să dea o precizare/ dezmințire pe email, care sună astfel:

Eligibilitatea proiectelor din lista anunțată la 13 martie, proiecte cu finanțare nerambursabilă depuse în cadrul concursului anunțat de Institutul Cultural Român la 29 noiembrie 2012, se referă strict la aspecte de ordin tehnico-financiar (actele justificative cerute să însoțească proiectele respective) și la încadrarea în legislație.

Se înțelege că, de îndată ce dosarul cu actele tehnico-financiare va fi depus și corespunde cerințelor legale, proiectul devine eligibil. În acest sens, solicităm respectarea perioadei legale de contestație în așa fel încât să poată fi luate în discuție toate proiectele ce au documentația în conformitate cu OG nr 51/1998 (privind îmbunătățirea sistemelor de finanțarea programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, aprobată prin Legea nr 245/2001 cu modificările și completările ulterioare).

După încheierea perioadei de contestație și analiza contestațiilor, Direcția Generală Promovarea Creației din ICR va publica lista definitivă a proiectelor ce sunt eligibile sub aspectele menționate.

Așa cum s-a anunțat, ultima zi de depunere a contestațiilor este 18 martie.

Așadar, acum ați priceput, artiști și intelectuali români? Nu, asta nu întreaba direct ICR, doar sugerează.

2031 vizualizari


Un comentariu

  1. Instructiva ar fi o conferinta de presa a dlui Patapievici, marele neinvitat, odata cu dl Paul Goma, care nu necesita cheltuieli de transport-cazare!.
    Anul trecut, invité d’honneur du Salon du livre de Paris a fost Japonia. Rândul literaturii noastre sa mai fie vreodata chemata in pavilionul de la Porte de Versailles va veni catre anul 2100, când probabil insasi RO nu prea va mai exista. De aceea, boicotul e o bizarerie tactica, fie si in contextul ca ne aflam in plina revolutie culturala fesenista (ICR, IICCMER, Arhivele Nationale, TVR Cultural, Festivalul George Enescu, Tribuna, Sediul USR). Amuzanta este doar participarea cineastului Razvan Radulescu in 23 martie tocmai la dezbaterea “Râdem de orice”, ca un mic premiu la exact 15 ani de la numarul Dilema 265, unde a râs cel mai tare de Poetul National, in contributia “Eminescu văzut de departe”: scribd.com/doc/47092404/Cazul-Eminescu

Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.