Victime, liste…

O carte într-o pagină

6 aprilie 2013

1:17

Scris de:

Poveste imorala„Dimineață. Am dormit scurt. Nici trei ore. Dispoziție slăbuță. Bădoiu a ajuns la birou înaintea mea. Și‑a băut cafeaua, e gata tro­tilat. Fușerește listele dis­părutelor care au sosit de la Evidență.

Eu încă nu mă pot conecta. E o zi superbă de primăvară explozivă. Simplă constatare. Nu sunt vreun buco­lic, anotimpurile n‑au nicio influență asupra mea, nici că‑mi pasă de stridențe meteo: arșiță, furtună sau ger sibe­rian le percep doar sub aspect vestimentar.

Zglobilia primăvară a venit cu imense coșuri de flori. Îmi plac florile și, în drum, am cumpărat un buchet de narcise. Cam firav, cinci firicele, dar astea sunt prețurile. Le pun într‑un pahar cu apă, iar paharul, ostentativ, pe biroul meu. Babuinul mă ur­mă­rește cu priviri piezișe. Deschid fereastra.

– Vezi că intră muște.

– Trăsnește a alcool și fum de țigară, spun sec.

Babuinul se lasă pe spate și scaunul pârâie. Poate vine de‑a berbeleacul. Mi‑ar însenina dispoziția. Nu vine. Răsucește pixul între degete și mă contemplă cu un aer gânditor:

– Ai visat urât, Superman?

– Nu discut decât chestiuni de serviciu. Țin să‑ți amintesc că ne aflăm aici pe banii contribuabililor!

Bădoiu izbucnește într‑un râs de căpcăun. Foile din fața lui zboară, de parcă ar fi curent în odaie.

– Ăsta‑i numărul tău de la brigada artistică? Bată‑te mântuirea, băi, bobârnac! Banii contri­bua­bililor! Caută‑i la Caritas. Te credeam mai serios…

– Calificativele mi le dau superiorii.

Pe ultima silabă intră maiorul Demetru. E uscat, dur, tăios ca și numele. Când pronunț Demetru, am în fața ochilor un cuțit cu lamă lungă și flexibilă. După cum Bucu­rești, cuvântul în sine, îmi sugerează o mașină de scris. E o țăcăneală de‑a mea…

Se uită în jur. Ochii scormonesc de parcă ar căuta un cadavru, expresia – de parcă ar fi înghițit adineauri un lighean de melci vii. Nasul subțire îi vibrează, antenă de coleopteră. Când nu‑i de față, i se spune Suliță.

– Miroase a scorțișoară…

Antidotul Babuinului! Mestecă toată ziua ca să nu se simtă damful de alcool. Maiorul se miră crispat:

– Chiar în fiecare zi mergeți la dentist?

– N‑avem calciu, domnule maior, explică Bădoiu.

– Aveți, în schimb, ficat de bronz.

Babuinul surâde. Mai reverențios decât o face cu mine, dar degajat. Nu se pierde cu firea. Dacă‑l scuipă din Poli­ție, își pune o pană la pălăria de duminică. A primit oferte serioase de bodyguard. Bașca, de vreun semestru, flirtează cu ideea de a‑și des­chide o agen­ție de detectivi particulari. Stă în rezervă – zice el – pentru că nu are oameni pe care să se poată bizui. După ca­pul lui, e cel mai dotat șerif din spațiul mioritic.

Suliță se reazemă cu fundul de pervazul ferestrei:

– Unde‑ați ajuns?

– Tocmai pregăteam raportul.

– Oral. Fără discursuri, la obiect.

Punctez faptele. Scurt, zici că sufăr de sughiț. Așa‑i place lui Suliță. Conversația lui nu cunoaște fraze. Se exprimă în propoziții simple, uneori și alea eliptice.

Când e meditativ, Babuinul își imaginează cum se petrec lucrurile la maior acasă. Te tăvălești de râs. Ca să‑mi acordați credit, precizez că eu nu râd decât la Stan și Bran. Mai fac o excepție pentru Mister Bean, pe care îl ajută colosal moaca. În rest, scuze! Ei zice, ei râde. Când ajung la episodul Crocodil Club, comentează alb:

– Presupun că pentru voi asta a fost partea cea mai neplăcută a misiunii.

Bădoiu îmi strecoară o privire subțire: „Fii atent, tăticu’, ce mișto fin la băiatu’!“

Îmi continui raportul, relatând cele aflate de la Nina; ce e musai să știe. Vine rândul Babuinului. S‑a întors la club, dar n‑a reu­șit să vorbească decât cu Negulescu – omulețul cel nervos și cosmeticat. Patro­nii, chipurile, nu sunt în țară. Iar de la Negulescu n‑a aflat mare lucru. „Nu el angajează personalul, nu el se ocupă de dosarele lor. Wanda a fost o profesionistă excepțională, vestea i‑a consternat pe toți etc.“

Suliță îl întrerupe:

– De unde deținea informația?

– Ieri‑dimineață, au primit un telefon anonim la club.

– Îhî! Face pe nebunul. Asta o să‑l piardă. Ce‑i cu „dispărutele“?

– N‑am găsit nimic, spune Bădoiu și‑i întinde raportul de la Evidență. Nici una dintre victime nu figurează pe liste.“

(Fragment din romanul „Poveste imorală“ de Rodica Ojog-Brașoveanu, publicat de Editura Nemira)

863 vizualizari


Lasă un comentariu

Vă rugăm să comentați la subiect și să nu îi jigniți pe ceilalți interlocutori. În caz contrar, comentariul nu va fi aprobat sau va fi editat. Vă mulțumim. Pentru comentarii ce nu sunt legate de articolul de mai sus, folosiți pagina de Contact.