Ce va schimba revenirea lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA? Viktor Orban avertizează Europa: ‘Va trebui să ne adaptăm’

Ion MOTEA
1 0

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a declarat că Europa va trebui să își regândească sprijinul acordat Ucrainei dacă Donald Trump va fi ales președinte al Statelor Unite. Acesta a subliniat că Bătrânul Continent „nu va putea suporta singur povara războiului”.

 

Viktor Orban se opune ajutorului militar pentru Ucraina și a spus că el crede că Trump este de aceeași părere și ar negocia un acord de pace pentru Ucraina, notează Reuters, citează hotnews.ro.

Premierul ungar îl susține pe republicanul Trump în competiția cu democrata Kamala Harris la alegerile americane ce vor avea loc marți.

Noi (în Europa) trebuie să realizăm că, dacă va exista un președinte pro-pace în America, în care nu numai că cred, dar văd și cifrele în acest sens, … dacă se întâmplă ceea ce ne așteptăm și America devine pro-pace, atunci Europa nu poate rămâne pro-război”, a declarat Orban.

Viktor Orban: „Va trebui să ne adaptăm”

Ucraina va ocupa un loc important pe ordinea de zi atunci când liderii europeni se vor întâlni la Budapesta săptămâna viitoare, a spus el, referindu-se la reuniunea Comunității Politice Europene și la o întâlnire mai informală a liderilor UE care urmează să aibă loc.

Europa nu poate purta singură povara [războiului], iar dacă americanii trec la pace, atunci și noi va trebui să ne adaptăm, iar acest lucru este ceea ce vom discuta la Budapesta”, a spus Orban.

Declarațiile sale vin în contextul în care Europa este îngrijorată cu privire la modul în care rezultatul alegerilor din SUA va afecta războiul din Ucraina și securitatea continentului.

Orban a înfuriat deja Bruxelles-ul prin legăturile sale strânse cu Rusia și opoziția față de ajutorul pentru Ucraina.

Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a afirmat în iulie că guvernul ungar îl vede pe Trump ca o „șansă pentru pace” în Ucraina.

Tot în iulie, Orban a spus că echipa sa îi ajută pe consilierii lui Trump cu politici privind familiile și migrația. De asemenea, joi, el l-a sunat pe Trump pentru a-i ura mult noroc înainte de alegerile de pe 5 noiembrie.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
100 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Se alege praful de Partidul Conservator? Kemi Badenoch a devenit primul lider de culoare al unui partid politic principal din Marea Britanie

Principalul partid britanic din opoziţie, Partidul Conservator și Unionist, ce a avut în fruntea sa mari figuri istorice precum Winston Churchill, Margaret Thatcher sau Ducele de Wellington, are un nou lider. Kemi Badenoch este fosta secretară pentru Comerț și Business. Pe numele său complet Olukemi Olufunto Adegoke Badenoch, în vârstă […]

You May Like