Aleksandr Dughin, unul dintre cei mai cunoscuți ideologi ruși considerați apropiați de președintele Vladimir Putin susține că intervenția militară a Statelor Unite în Venezuela ar putea accelera declanșarea unui conflict mondial de amploare. Într-un comentariu public, acesta afirmă că evenimentele recente demonstrează colapsul regulilor care au guvernat ordinea internațională în ultimele decenii.
„În consecință, un Al Treilea Război Mondial este mai mult decât probabil. Iar în 2026 este mai probabil decât în 2025 sau mai devreme. Acest lucru nu înseamnă că suntem condamnați la el; înseamnă doar că ne aflăm într-o situație foarte dificilă. Prin definiție, un război mondial îi implică pe toți sau aproape pe toți. De aceea se numește război mondial. Dar, chiar și așa, în fiecare război mondial există subiecți principali”, a afirmat Aleksandr Dughin.
Potrivit acestuia, loviturile americane și capturarea liderului de la Caracas reprezintă un semnal clar că dreptul internațional a încetat să mai funcționeze în forma sa tradițională. Ideologul rus consideră că „toată lumea a înțeles, în sfârșit”, că regulile au fost abandonate, iar relațiile dintre marile puteri intră într-o etapă mult mai periculoasă.
„Dacă dreptul internațional nu există și dacă este, prin definiție, imposibil să fie apărată lumea de la Ialta, vechea ONU și inerția bipolarității, atunci trebuie să propunem propriul nostru nou sistem de drept internațional. China face anumite încercări în această direcție, noi – într-o măsură mai mică”, scrie el cu referire la Rusia.
În opinia sa, riscul unui nou război mondial a crescut semnificativ, fiind mai mare decât în anii anteriori. Deși nu vorbește despre un conflict inevitabil, acesta afirmă că probabilitatea unei confruntări majore este în continuă creștere, pe fondul tensiunilor dintre Occident și restul lumii.
„Dar acest lucru este în mod clar insuficient. Poate că în acest an va trebui să participăm la o ‘luptă a tuturor împotriva tuturor’ la scară planetară, în cursul căreia vor fi stabilite viitorul, ordinea mondială corespunzătoare și sistemul de drept internațional. În acest moment, nu există niciunul. Dar trebuie să existe un drept internațional care să ne permită să fim ceea ce trebuie să fim – un Stat-Civilizație, o Lume Rusă. Acesta este lucrul care trebuie conceptualizat cât mai rapid posibil”, mai scrie Aleksandr Dughin.
Analiza sa descrie o posibilă confruntare între blocul occidental și ceea ce el numește „lumea multipolară”, din care ar face parte state precum Rusia, China sau alte puteri care contestă dominația SUA. În acest context, Venezuela ar fi doar un episod într-un conflict geopolitic mult mai amplu.
Declarațiile vin într-un moment de instabilitate globală accentuată și reflectă poziția ideologică a unei părți a establishmentului rus, cunoscut pentru retorica sa dură la adresa Statelor Unite și a alianțelor occidentale.

