1
0
Ion Iliescu a fost intervievat de jurnalistul Nikolai Morozov, fostul corespondent al agenției TASS la București, din 1989.
Potrivit postării de pe blog, fostul președintele al României a decis să publice interviul complet, menționând că “din cauza traducerii din română în rusă, și apoi din rusă în română”, sensul unor afirmații a fost distorsionat și s-au pierdut “nuanțe”.
“Aceasta este varianta originală a interviului pe care l-am acordat fostului corespondent al Agenției de presă TASS la București, din 1989, Nikolai Morozov. Din păcate dubla traducere, din română în rusă, și apoi din rusă în română, a făcut să se piardă nuanțe și chiar a distorsionat, involuntar, dar inevitabil, sensul unor afirmații făcute de mine. Găsesc că interesul presei române, atât cât mai este, merită un acces direct la sursa interviului”, se arată pe blogul ioniliescu.wordpress.com.
“Nikolai Morozov: În zilele din decembrie 1989 probabil vă imaginaţi, cumva, o nouă Românie. Au trecut trei decenii, şi iat-o, noua Românie. Aş vrea să vă întreb dacă ceea ce vedeţi răspunde aşteptărilor dumneavoastră, dacă există surprize plăcute, dezamăgiri?
Ion Iliescu: Sigur, despre o nouă Românie a fost vorba în tot ceea ce am făcut începând din 22 decembrie 1989. Poporul român a dorit, într-o foarte largă majoritate, o schimbare radicală de sistem politic, în primul rând, dar și una economică, pentru că modelul economic etatist își atinsese limitele de creștere și nu mai permitea o dezvoltare care să facă față nevoilor și așteptărilor cetățenilor. Da, sistemul socialist era în criză. Putem face o analiză a cauzelor acestei crize, și sunt surprins de cât de puține astfel de analize s-au făcut după 1989, cele mai multe fiind mai degrabă o înșiruire de clișee și de enunțuri ideologice, dincolo de o realitate complexă, realitate care determină și acum evoluția economică și socială a țărilor foste socialiste și a celor din spațiul fost sovietic.
România s-a schimbat în aceste trei decenii, iar bilanțul este, aș spune, pozitiv. Asta nu înseamnă că trebuie să ignorăm părțile negative ale schimbării. Care, deloc paradoxal, sunt tot la nivel economic. Dacă în anii 1980, care au dus la explozia socială din decembrie 1989, decizia de a plăti datoria externă cu orice preț, într-un moment în care aparatul productiv al României avea nevoie de resurse pentru modernizare și retehnologizare, a condus la introducerea unui program de austeritate de o duritate neobișnuită, care ne-a întors, în anumite aspecte, la perioada imediat următoare războiului, cu cartele la alimente, combustibili, cu tăieri la alimentarea cu energie electrică, agent termic și apă caldă, cu crearea artificială a unei penurii de bunuri și servicii, după 1990 am plătit prețul trecerii de la economia planificată la cea de piață, pe fondul pierderii piețelor CAER și a celor din Asia și din Africa. La asta trebuie să adăugăm austeritatea care a urmat crizei financiare din 2008, care are și acum adepții săi, inclusiv în noul guvern liberal al României.
Personal, mi-am dorit un model economic mixt, o economie socială de piață, în care proprietatea publică să aibă o parte semnificativă în formarea PIB. Este, dacă vreți, modelul nordic de dezvoltare, cel mai echitabil și mai egalitar în materie de distribuire a fructelor creșterii economice. Realitățile din acea perioadă au decis altfel. Dacă până în 1996 acest model s-a putut menține, după aceea consensul intern s-a rupt și au început privatizările accelerate, pe nimic, practic. Proces despre care Rusia are destule amintiri neplăcute, și nu doar ea. Terapiile de șoc – pentru că nimeni din Est n-a fost ferit de ele – au fost adevărate catastrofe. Unii s-au trezit mai repede, au făcut corecții, acolo unde se mai putea face câte ceva, alții cred și acum că nu am avut parte de suficient șoc economic. Dar suntem o democrație, libertatea opiniilor este garantată!
Pe de altă parte, după destrămarea fostei Iugoslavii și a URSS liderii occidentali au înțeles pericolul lăsării țărilor foste socialiste în afara procesului de integrare europeană. Au făcut o ofertă: aderarea la UE, care venea cu niște costuri, și niște condiții, dar deschideau piața vest europeană Estului, care se confrunta cu șomaj de masă și cu scăderea drastică a activității industriale și agricole. Din păcate, atunci când a început aderarea, UE era mai mult decât este acum, adică doar o piață, un spațiu al liberului schimb, în care aspectele sociale sunt marginalizate, iar inegalitățile cresc. Acum totul trebuie regândit, și UE trebuie să se întoarcă la origini, de data asta cu Estul european, cu tot. Și trebuie să țină cont de crizele identitare, dar și de moștenirea comunistă din aceste țări.
Schimbarea României este un proces de durată, care va continua. Depinde de noile generații ce conținut vor da schimbării, care, deși din cele spuse de mine acum pare să se rezume la aspectele economice, nu este nici pe departe limitată la ele. Dimpotrivă. Socialul este dominanta schimbării. Educație, sănătate, protecție socială, corectarea inechităților, probleme de mediu, schimbările climaterice, toate sunt variabile de care trebuie să se țină cont. Realitatea va obliga noile generații să se maturizeze, să renunțe la individualismul deșănțat pe care-l afișează acum, și să realizeze că riscurile cu care se confruntă nu pot fi gestionate decât colectiv. Și, în plus, să realizeze că fără stat și fără democrație nu se poate. E greu să accept faptul că, la trei decenii de la Revoluție, jumătate din tinerii României ar fi de acord cu un regim de mână forte, totalitar. Crezând că asta este soluția problemelor generate de slăbiciunile statului, care numai social nu mai este. Am trecut prin totalitarism, știm că nu este parte a soluției, ci parte a problemei. Nu aș vrea să afle și ei asta din propria lor experiență.
Iliescu, despre relațiile dintre România și Rusia
Nikolai Morozov: Dumneavoastră întotdeauna v-aţi exprimat pentru o politică externă echilibrată. Pe lângă orientarea indiscutabilă prooccidentală a României aţi pledat pentru relaţii normale cu Rusia. Evenimentele însă au mers pe altă cale. Cum apreciaţi dumneavoastră starea actuală, mai precis impactul în relaţiile bilaterale şi cum ar trebui să arate aceste relaţii în mod normal?
Ion Iliescu: După niciun criteriu valid, relațiile actuale dintre România și Rusia nu pot fi caracterizate drept normale, și satisfăcătoare. Aș vrea să deschid o paranteză: viața la limita imperiilor nu este niciodată comodă pentru țări precum România, și nu toate amintirile istorice sunt dintre cele mai plăcute. Cea mai mare greșeală este să le absolutizezi pe cele neplăcute, și să nu găsești nimic bun în trecut. Asta ȋnseamnă un mecanism de veto asupra oricărei încercări de normalizare a relațiilor cu acela pe care-l declari pe moment adversar pe vecie.
În cazul nostru un motiv de veto este ”tezaurul”. Da, este o problemă în suspensie, de asta am convenit cu președintele Putin un mecanism de discuții pe această temă, pentru a găsi soluții. Am lăsat problema istoricilor. Din păcate ea a revenit în zona politicului. Restul îl cunoaștem. În fond, relațiile sunt bune atunci când vrem să fie bune. Deocamdată în România nu există nevoia unor relații bune cu Rusia. În Ungaria, da. În Polonia, da. În Cehia, Slovacia, da. Chiar și în țările baltice. Și cred că națiunile respective ar avea mult mai multe de reproșat trecutului în relația lor cu Rusia. Dar câtă vreme există nevoia acestor relații normale, istoria încetează a mai fi mijloc de veto. Și nu cred că asta le face mai puțin membri responsabili ai NATO și ai UE. Pur și simplu politica externă a României trece printr-un moment nefericit, de lipsă de viziune. Se schimbă și aici generațiile, și poate timpul va rezolva și această criză de imaginație și de proiect.
Continui să sper că România va înțelege că relații normale cu Rusia înseamnă, dincolo de comerț, de schimburi culturale, creșterea capacității României de a participa la rezolvarea problemelor din vecinătatea ei, inclusiv din Moldova și din Ucraina. Unde, normal și firesc, ca orice alt stat, avem interese.
Normalitate în relațiile româno-ruse înseamnă respect reciproc, recunoașterea drept legitime a intereselor celeilalte părți, atâta vreme cât ele rămân în limitele acceptate de comunitatea internațională. Nu sunt convins că sancțiuni și embargouri impuse unilateral rezolvă ceva. Iar dacă sunt impuse doar demonstrativ, ca să nu se spună că nu se acționează împotriva Rusiei, este vorba despre cinism, adică ceea ce nu avem nevoie într-o conjunctură internațională tulbure, în care ordinea postbelică, instituții tratate, sunt puse sub presiune sau ignorate. Personal, mă aștept ca Rusia, cu tradiția ei diplomatică, să reziste tentației de a pune în discuție, la rândul ei, tratate care nu au făcut din Războiul Rece unul cald, cu rezultate apocaliptice.
Nikolai Morozov: Mulţi constată astăzi criza societăţii liberale şi emergența tendinţelor suveraniste. Bineînteles, globalizarea este un proces mondial, dar nimeni n-a suspendat nici interesele naţionale. Ce cale, după părerea dumneavoastră, trebuie să aleagă, în aceste vremuri tulburi, România?
Ion Iliescu: Societatea așa zis ”liberală” este în criză din cu totul alte motive, nu din cauza suveranității. Dacă suntem sinceri cu noi, ele ar fi cu atât mai liberale, cu cât suveranitatea respectivelor națiuni ar fi mai apăsată. Nu, societățile liberale sunt în criză din cauza eșecurilor modelului economic neo-liberal, cu care s-au complăcut să fie confundate. Liberalismul politic înseamnă respect față de drepturile și libertățile cetățenești, și mecanisme democratice de garantare a lor. Iar statul este principalul garant al lor. Liberalismul economic deșănțat a vrut ca statul să fie doar pro-forma, pentru a putea maximiza profitul. Și prin urmare, democrația a fost golită de conținut, stârnind nemulțumirea cetățenilor. Suveranismul este doar o etichetă, într-un efort de a-i demoniza pe aceia care spun că națiunile trebuie să-și păstreze o autonomie de decizie, pentru sănătatea societăților lor. Nu putem uniformiza planeta, nu putem distruge identități naționale și culturale. Asta ȋnseamnă să nu învățăm nimic din trecut.
Nu mă dezic de convingerile mele, legate de globalizare, care are efecte benefice, nu doar dezavantaje. Cred, în același timp, că regulile procesului trebuie rescrise, cu accent pe aspectele sociale și de mediu ale procesului.
Dacă economia României și-a regăsit dinamismul, motorul creșterii economice îl reprezintă, ne place sau nu, tocmai globalizarea unei părți a ei, prin intermediul multinaționalelor. Din păcate, prea puțin din câștigurile procesului rămâne în țară, pentru a dezvolta și partea românească a economiei, și pentru creșterea bunăstării generale. Este exact mecanismul care face din globalizare un inamic. Nu procesul, în sine, este de blamat, ci aceia care abuzează de el. Iar asta nu cu protecționism se rezolvă. Vom avea doar probleme suplimentare, cum tocmai au aflat SUA, aflate în război comercial cu China. Abordarea rațională, nu emoțională, este singura de dorit.
Iliescu, despre problemele din PSD: S-a transformat într-un partid al puterii
Nikolai Morozov: Dumneavoastră sunteţi preşedintele de onoare al PSD. În afară de orice îndoială, PSD este cel mai mare partid din România care reprezintă interesele majorităţii românilor. În ultima vreme însă situaţia în PSD lasă de dorit. Cum vedeţi dumneavoastră viitorul acestui partid?
Ion Iliescu: Nu este un secret faptul că relațiile mele cu partidul s-au răcit în ultimii ani. Din motive care țin strict de valori și de principii, pentru că, în politică, am demonstrat tot ce era de demonstrat. Din păcate nu se înțelege nici măcar în partid, acum, și cu atât mai puțin în rândul noilor generații, de ce România a ieșit la stânga din comunism, în loc să iasă ”la dreapta”, precum celelalte țări foste socialiste. Numai că acea dreaptă a avut puternice accente sociale, care nu au dispărut, mai mult, s-au întărit, ca în Ungaria și în Polonia. La noi socialul a slăbit, iar liberalismul economic ia forme de-a dreptul extremiste.
Presat să se ”reformeze”, să fie un partid ”de stânga europeană”, PSD s-a mutat la centru, iar restul, partide mai mari sau mai mici, la dreapta, chiar la dreapta externă. În plus, mulți dintre foștii votanți ai PSD au emigrat din motive economice în Occident, după aderarea la UE (negociată de PSD!), și acum votează la dreapta, deși nevoile lor și ale apropiaților lor rămân tot de stânga!
Cea mai penalizatoare transformare a PSD este aceea că se structurează nu ideologic și pe bază de valori, ci doar ca un instrument de putere, s-a transformat într-un partid al puterii, ca toate celelalte. Realitățile îl vor forța să se re-ideologizeze, să se democratizeze interior și să-și refacă electoratul, pornind de la actualele structuri sociale. România, și țările din Est, în general, nu-și pot permite luxul renunțării la politicile de stânga.
În ceea ce mă privește, sunt profund îngrijorat de tendințele totalitare din politică, și de creșterea sprijinului popular pentru guvernări de mână forte, pentru revenirea la partidul unic și la democrația de fațadă. Anti-parlamentarismul începe să devină ideologie! Iliberalismul nu este un fenomen care poate fi imputat Rusiei și Chinei, deși asta merită discuții extrem de nuanțate, cum nu poate fi imputat Ungariei și Poloniei. Este o evoluție generală, care are drept punct de pornire absolutizarea criteriilor economice în analiza politică și socială. Democrația costă. Statul costă, și are „prostul” obicei să se opună lăcomiei marelui capital, prin reglementare. De ce să nu le spunem oamenilor că ele sunt dușmanii lor?
PSD trebuie să fie, măcar pentru faptul că este produsul Revoluției române, promotorul democrației și un luptător pentru drepturile și libertățile cetățenești. Exact din perspectiva social-democrației, de la care se revendică.
Despre “Dosarul Revoluția”
Nikolai Morozov: În România nu încetează polemici despre evenimentele din decembrie 1989, mulţi şi peste 30 de ani cer să se prezinte “adevărul despre Revoluţie”. Mai mult, aceste discuţii s-au mutat acum din paginile ziarelor în sala de tribunal – dumneavoastră şi unii dintre colaboratorii dumneavoastră sunteţi acuzaţi de “crimă contra umanităţii”. Cum evaluaţi această abordare “originală” a istoriei, nu consideraţi că aceste acuzaţii au natură politică?
Ion Iliescu: Adevărul despre Revoluție este simplu, și este știut de toată lumea: austeritatea din anii 1980 a dus la creșterea nemulțumirii sociale, care s-a transformat în revoltă violentă în decembrie 1989, și care a devenit Revoluție, prin proiect, program, instituții și tot ce înseamnă ele: pluralism politic și economic, drepturi și libertăți, o nouă Constituție, care le garantează, etc. Tot din adevărul Revoluției face parte și neputința societății românești de a produce o alternativă politico-civică, precum în Polonia sau Ungaria, ca în Cehoslovacia, care să asigure tranziția pașnică la democrație.
Istoria nu se scrie cu justiția. Unii, în România, n-au aflat asta, dar noi încercăm s-o facem.
Așa-zisul ”Dosar Revoluția” este o însăilare absurdă de fapte care, în ansamblu, nu demonstrează nimic, dar care poate fi folosit în scopuri politice, de uz intern. Conceptul de ”infracțiuni împotriva umanității”, de care sunt acuzat, este invenția unui român, e validat de UE, via Parlamentul European, dar nu este preluat decât în legislația României. Unde nimeni nu știe ce conținut să-i dea. Dar pentru scopul propus, demonizarea unor lideri politici, este perfect: ”stânga produce crime împotriva umanității, stânga nu este bună! Nu o votați!” Simplu. Mai mult nu este de spus. Și niciun om de drept serios nu se compromite aderând la astfel de manipulări. Mai nou văd că se dorește folosirea conceptului și împotriva celor care apără statul, în cazul unor manifestări violente, care pun în pericol siguranța publică.
Problemele de fond ale Românie: sărăcia, decalajele de dezvoltare, consecințele migrației din motive economice, polarizarea socială, veniturile mici, cheltuielile sociale insuficiente, nu se rezolvă cu acuze fanteziste, din dosare prefabricate. Revoluția Română a fost un act de demnitate națională. Asta a vrut poporul atunci: libertate, democrație, pluralism, respect pentru munca sa. Asta vrea și acum, doar că unii încep să uite cum s-a ajuns la explozia socială din 1989. Și merg pe calea pe care au mers cei care sunt vinovați de suferințele românilor. Nu așa ar trebui să fie. Dar refuzul istoriei, manipularea ei, prin rescriere, ne va duce tot acolo, dacă nu suntem atenți, și nu abordăm lucrurile cu responsabilitate”.
