Agenția Europeană a Medicamentelor a fost vizată, miercuri, de un atac cibernetic, anunţă instituţia, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, potrivit mediafax, citează blacknews.ro. „Agenţia Europeană a Medicamentelor a fost vizată de un atac cibernetic. Agenţia a lansat imediat o investigaţie totală, în cooperare strânsă cu autorităţile şi cu alte […]
IT-TECH
Twitter ameninţă cu ştergerea conturilor.
Twitter avertizează că doar utilizatorii care folosesc platforma online în mod constant îşi vor putea păstra contul, iar demersul vizează înlăturarea userilor falși, relatează CNN, potrivit Mediafax.
Moduri în care să-ți protejezi datele pe Android
Protejarea datelor și a confidențialității este o sunt prioritate în Android, iar sistemul are o serie de funcționalități care să asigure aceste obiective și să ofere control utilizatorului. Mai ales în perioade de „febră” a cumpărăturilor, cum sunt Black Friday și sărbătorile de iarnă, este bine li se acorde o atenție specială. Este o perioadă în care cresc atacurile cibernetice, iar vigilența utilizatorilor poate fi redusă de goana după reduceri, când site-uri sau aplicații „dubioase” te pot atrage cu chilipiruri, de exemplu. Iată câteva moduri în care îți poți să fii în siguranță pe Android:
ANCOM recomanda utilizatorilor sa aleaga cu grija ofertele online de Black Friday si sa fie atenti la conditiile si termenele de livrare a coletelor
Pentru că de Black Friday piața online este inundata de oferte speciale, iar operatorii de comunicatii vin cu o gama larga de oferte speciale de telefonie, internet sau televiziune Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii atrage atentia utilizatorilor sa se informeze inainte de a face orice achizitie, astfel incat sa aleaga produsul sau oferta telecom care corespunde cel mai bine nevoilor lor.
Poliţia Română a venit recent cu un mesaj important pentru românii care folosesc aplicaţia Tinder.
oliţia Română a oferit recent o serie de sfaturi celor care folosesc aplicaţia de dating Tinder, care găseşte oameni pe o anumită distanţă aleasă de utilizator. Cu toate acestea, ca două persoane să poate comunica trebuie să se placă reciproc prin aplicaţie, în funcţie de profilul personal. Ce transmit autorităţile: […]
Facebook a anunțat în cursul acestei săptămâni că își va schimba designul logo-ului
Facebook a anunțat în cursul acestei săptămâni că își va schimba designul logo-ului, motivul fiind o abordare mai optimistă și o încercare de a convinge utilizatorii de siguranța ei. Inovația constă în „cuvântul Facebook cu litere mari și un font nou, alternează între verde, albastru și nuanțe de roșu, portocaliu și […]
Doi foști angajați ai Twitter au fost acuzați de spionaj pentru Arabia Saudită
Doi foști angajați ai Twitter au fost acuzați de spionaj pentru Arabia Saudită, urmând să fie judecați în SUA. Aceștia ar fi căutat informații despre utilizatorii Twitter, mai ales despre persoanele ce critică pe platformă Guvernul Arabiei Saudit. Conform documentelor din instanță cei doi foști angajți sunt un cetțean american, […]
Facebook suspendă mai multe conturi ruseşti, pentru tentative de a influenţa politica unor ţări africane
Compania Facebook a anunţat că suspendă trei reţele de conturi ruseşti, pentru tentative de a influenţa politica în mai multe state africane. Potrivit reprezentanţilor Facebook, toate conturile aveau legătură cu omul de afaceri rus Evgheni Prigojin, care a fost sancţionat de Statele Unite, pentru că ar fi încercat să influenţeze […]
Twitter a anunţat că va interzice mesajele şi reclamele politice pe platforma sa
ompania Twitter a anunţat joi că începând cu 22 noiembrie, va introduce o interdicţie la nivel mondial pentru toate mesajele şi reclamele politice postate pe platforma sa. Directorul companiei, Jack Dorsey, a declarat că plata pentru creşterea influenţei discursului politic are ramificaţii semnificative, pe care infrastructura democratică de astăzi nu […]
Facebook, obligată să plătească o amendă de 580.000 de euro în scandalul Cambridge Analytica
Facebook a acceptat să plătească o amendă de 500.000 de lire sterline (aproximativ 580.000 de euro) pentru încălcarea legislației privind protecția datelor în legătură cu firma de consultanță Cambridge Analytica, a anunțat autoritatea britanică de reglementare în domeniul protecției datelor. Biroul britanic al comisarului pentru informații (ICO) a amendat anul trecut Facebook […]