Sfânta Cuvioasă Parascheva „ne arată că sfințenia nu este legată de vârstă”, a spus luni Patriarhul Daniel. „Nu trebuie să fii doar înaintat în vârstă, ca să fii sfânt, ci intensitatea credinței, a evlaviei, bunătatea sau iubirea milostivă arată sfințenia lui Hristos lucrătoare în cei care poartă în sufletul lor […]
patriarhul daniel
„Credința și smerenia aduc tămăduirea de boală și învierea din morți” – Părintele Patriarh Daniel, la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou
Ne rugăm Sfinților prezenți astăzi alături de noi: Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Sfintei Mucenițe Filofteia și Sfântului Dionisie al Cetății Albe din Basarabia să mijlocească pe lângă Mântuitorul Iisus Hristos, ca să ne dăruiască smerenie adâncă, credință puternică și iubire milostivă.