Explozie la o bază militară din Rusia

ASLAN Dan

Două persoane au fost ucise într-o explozie la o unitate de testare navală din nordul Rusiei, spun oficialii. Ambii erau specialiști civili, a declarat ministerul apărării al țării într-un comunicat. Explozia s-a produs în timpul testării unui motor rachetă, a spus un oficial. Dar explozia nu a eliberat materiale nocive sau […]

PATRU ZILE până la deschiderea Loturilor 3 și 4 de pe Autostrada Lugoj – Deva. De la Alba Iulia la Viena, în 7 ore

APOSTOL Stan

Vești foarte bune pentru șoferii din Transilvania. Constructorii loturilor 3 şi 4 de pe autostrada Lugoj – Deva au solicitat recepţia lucrărilor pentru ziua de luni, 12 august 2019. Așadar, în patru zile, Alba Iulia (via Lancrăm), Sibiul sau Deva vor fi legate direct de capitalele europene prin autostradă. Va fi, bineîțeles, o excepție: aproximativ 8 kilometri, acolo unde vor fi construite tunelurile pentru urși. În trafic, cei 8 kilometri lipsă înseamnă de fapt 12 din cauză că se ocolește zona.

El Mundo: Traficul de persoane, o afacere de cinci milioane (de euro) pe zi, care se desfăşoară „sub nasul nostru” / Româncele, printre cele mai frecvente victime

Redactia

În Spania, activitatea de trafic de persoane rulează „în jur de cinci milioane de euro pe zi”. În Europa, sunt 2.280 de milioane de dolari, şi 32.000 de milioane, la nivel mondial. Cele mai frecvente victime sunt nigeriene, românce, venezuelene şi columbiene. În ceea ce priveşte exploatarea forţei de muncă, majoritatea victimelor provin din Vietnam, România şi Moldova, scrie El Mundo, citat de Rador.

Un tânăr de 23 de ani din Focşani și-a pierdut viața după ce a mâncat la fast-food. „Era conştient şi a vorbit tot timpul cu medicii

Redactia

Teodor Ungureanu era taximetrist şi, în noaptea de luni, la scurt timp după ce a mâncat la un fast-food din oraş, a început să se simtă rău. A mers la spital, unde a fost internat cu  afecţiuni gastroenterologice. Ulterior, starea sa de sănătate s-a agravat, a intrat în stop cardiorespirator şi a […]

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat, miercuri seară, că există discuţii privind trecerea la această instituţie a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Redactia

El a precizat că, din punctul său de vedere, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) ar trebui să preia doar partea de comunicaţii speciale a STS, nu şi Serviciul unic pentru situaţii de urgenţă 112.  „A fost o propunere şi cred că este o discuţie pe care trebuie să o avem. (…) […]

ALDE anunță că face alianță cu Pro România!

Redactia

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat miercuri că formaţiunea sa şi Pro România, condusă de Victor Ponta, au decis să colaboreze ca o alianţă politică, cele două partide urmând să aibă grupuri parlamentare comune. „Discuţii fructuoase în această dimineaţă cu liderul Pro România, Victor Ponta: am hotărât o viitoare colaborare […]