Un tânăr de 23 de ani din Focşani și-a pierdut viața după ce a mâncat la fast-food. „Era conştient şi a vorbit tot timpul cu medicii

Redactia
1 0

Teodor Ungureanu era taximetrist şi, în noaptea de luni, la scurt timp după ce a mâncat la un fast-food din oraş, a început să se simtă rău. A mers la spital, unde a fost internat cu  afecţiuni gastroenterologice.

Ulterior, starea sa de sănătate s-a agravat, a intrat în stop cardiorespirator şi a decedat.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean ”Sf. Pantelimon spun că medicii au făcut tot ceea ce a ținut de ei să îl salveze.

”A fost internat la boli infecţioase sub tratament. I s-au făcut numeroase investigaţii şi a fost văzut de către mai mulţi medici: infecţionist, gastroenterolog, chirurg, cardiolog.

Pentru că nu răspundea la tratament şi starea lui se deteriora, a fost mutat în ATI, sub tratament. Era conştient şi a vorbit tot timpul cu medicii.” Însă organismul tânărului nu a răspuns la niciun tratament şi a continuat să verse până a intrat în stop cardiorespirator.

Cadrele medicale au efectuat manevrele de resuscitare timp de circa o oră, dar fără rezultat”, a declarat Alina Cosma, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Sf. Pantelimon din Focşani.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

El Mundo: Traficul de persoane, o afacere de cinci milioane (de euro) pe zi, care se desfăşoară "sub nasul nostru" / Româncele, printre cele mai frecvente victime

În Spania, activitatea de trafic de persoane rulează "în jur de cinci milioane de euro pe zi". În Europa, sunt 2.280 de milioane de dolari, şi 32.000 de milioane, la nivel mondial. Cele mai frecvente victime sunt nigeriene, românce, venezuelene şi columbiene. În ceea ce priveşte exploatarea forţei de muncă, majoritatea victimelor provin din Vietnam, România şi Moldova, scrie El Mundo, citat de Rador.

You May Like