“Doctrina Brejnev” a fost politica Uniunii Sovietice în relația cu țările est-europene comuniste.În esență această ‘doctrină” stabilea că aceste țări sunt “libere” și “suverane” doar în măsura în care aplică directivele Moscovei.În caz că ar face altceva ele vor fi sancționate economic sau militar.Această politică a fost dusă de către Uniunea Sovietică imediat după sfârșitul celui de al doilea război mondial,imediat după ce estul Europei a devenit stăpânire sovietică.
Politica pomenită s-a folosit atunci când în zona de ocupație sovietică a Germaniei au avut loc revolte,în Polonia și în Ungaria în 1956.Dar “doctrina” a fost enunțată,teoretizată,după brutala intervenție sovietică la Praga,în 1968.
Acest model de politică externă sovietică care a fost pentru prima oară expus de S. Kovalev în numărul din 26 Septembrie,1968 al ziarului Pravda,într-un articol intitulat: „Suveranitatea și obligațiile internaționale ale țărilor socialiste”. Leonid Brejnev a reluat această teorie într-un discurs ținut la Congresul al V-lea al Partidului Muncitoresc Unit din Polonia,în 13 Noiembrie,1969 ,declarând: „Când forțele care sunt ostile socialismului încearcă să direcționeze dezvoltarea unei țări socialiste către capitalism, aceasta nu devine numai o problemă a țării în discuție, dar și o problemă și o preocupare a tuturor țărilor socialiste.”
În practică, aceasta însemna că era permisă o anumită „suveranitate limitată” a partidelor comuniste, dar niciunei țări nu-i era permis să părăsească Pactul de la Varșovia, să deranjeze monopolul comunist al puterii în statele socialiste, sau să compromită în vreun fel puterea și unitatea blocului răsăritean.
Această flagrantă și grosolană “teoretizare” a imperialismului sovietic a fost,la timpul său,condamnată vehement de toate țările apusene și încă mai vârtos de USA.
Timpul a trecut,imperiul sovietic a dispărut,țările din Răsăritul Europei nu mai sunt comuniste.
O nouă ordine mondială s-a instaurat și un nou imperiu,anglo-sodomit-globalist, a apărut.Acest imperiu este mâncat de contradicții interne și fațada lui “umană” s-a prăbușit.Noul imperiu a căzut în modelul tutror imperiilor anterioare și nu mai este nimic altceva decât un trup vorace și care urmarește satisfacerea poftelor celor care îl controlează.
Pentru o vreme ,noul imperiu, a căutat să acopere fața să hâdă.Cel mai bun exemplu,în acest sens, fiind al Germaniei.
Germania este un stat ocupat și controlat în amănunt dar,prezentat ca “independent”.Ideologia perpetuei “vinovății” și cultivarea “rușinii” de a fi German au fost propagate cu brutalitate și furie.Tăgăduirea acestor “vini” se pedespeste cu închisoarea în Germania.Situația de teritoriu ocupat militar al Germanei este menținută prin refuzul anglo-american de a încheia un tratat de pace și de faptul că Germania este obligată să plătească,practic un tribut,către statul Israel și “compensării” către victimele ,aparent imortale,ale unor evenimente petrecute cu aproape optzeci de ani în urmă..Nici un popor din lume nu a mai fost supus unei asemenea deliberate “spălări a creierului”.
Personal sunt convins că această operație nu a avut urmări profunde.Personalitatea popoarelor nu este la voia vremelnicilor stapanitori.În același timp în Germania au fost și sunt tolerate de către stăpânirea anglo-americană doar politicieni fără șira spinării,”quislingi” sută la sută.Fără îndoială că această stare va avea sfârșit și tot fără îndoială că Germania va fi liberă din nou.Că așa este o vedem în împrejurarea că “imperiul” sodomito-globalist a trecut la teoretizarea “suveranității limitate”.Din prostie și datorată faptului că esențial noul “imperiu” este unul nociv ,un imperiu al răului și tiplogic identic celui sovietic,noua “teorie” nu este alta decât o reactualizare a “doctrinei Brejnev” ,a scoatere a ei din lada cu gunoi a istoriei și o grosolană reciclare a ei.
Inițial această sinistră doctrina a fost promovată mai discret.
Este vorba de o scrisoare ,care provenea de la miniştrii de Externe din Germania, Olanda, Finlanda şi Danemarca, prin care aceştia „cer şefului CE un mecanism de intervenţie contra statelor membre care încalcă statul de drept şi valorile fundamentale ale UE” şi îi propun „un mecanism de intervenţie împotriva statelor care le încalcă”.”Valorile”,am văzut,sunt sodomia,satanismul,pedofilia si cel mai vulgar relativism.
Este “doctrina Brejnev”, în care erau schimbați unii termeni,
: „valori fundamentale ale UE” în loc de “socialism” și “stat de drept, în loc de „democraţie populară” . Punctul central era în schimb acelaşi: „drept de intervenţie”.Dar ,în forme răspicate ,“doctrina Brejnev”, a “dreptului” de intervenție al UȘA în America Latină, a fost pronunțată de către sinistrul șef al Departamentului de Stat,Mike Pompeo,un curtean fără imaginație și suflet și fost șef al CIA(securitatea).
Acest primitiv a declarat ,în 2 Decembrie 2019,că “USA sunt sprijinitoare ale protestelor democratice din America Latină dar nu a celora inspirate de Venezuela sau Cuba”.Dintr-o dată Pompeo cade în cunoscuta formulă a celor răi si prosti,”toți sunt egali ,dar unii sunt mai egali decât alții” căci,el adaugă,”UȘA sunt pregătite să oprească protestele inspirate de Venezuela și Cuba”.În alte cuvinte este proclamată deplin “doctrina Brejnev”,reciclată pe noul limbaj aulic,a suveranitățîi limitate și a “dreptului” USA de a interveni militar după bunul plac.De fapt cele spuse mai sus sunt dovadă absolută că imperiul anglo-sodomito-globalist nu este diferit în esență de repauzatul imperiu sovietic.
Foarte multe țări și conducătorii lor politici ,au înțeles acest lucru și caută să apere libertatea țărilor și popoarelor lor.
Așa sunt Rusia,China,Turcia,Iran,India și multe altele.În Europa un curent patriotic inspiră țări ca Ungaria,Polonia,Cehia,Slovacia.În esență ieșirea Marii Britanii din EU este tot o manifestare a dorinței de libertate și suveranitate.Doar țări conduse de politicieni mercenari,cum din păcate este România, sau aflate sub ocupație,cum este Germania,mai acceptă otravă “doctrinei Brejnev” impusă de imperiul sodomito-globalist.Dar acest imperiu pârâie din toate încheieturile și otrăvita lui stăpânire se va sfârși. Cred că doar oamenii profund amorali şi în totalitate corupţi ,fără suflet și vânduţi intereselor străine, mai pot refuza să vadă că în zilele acestea ne confruntăm cu un nou imperialism care utilizează doctrine reciclate din lada de gunoi a istoriei, vechile procedee ale defunctului imperiu sovietic. Acest lucru este profesat de urmași ai cadrelor comuniste și securiste care s-au drapat în neo-marxism și “corectitudine politică” dar au păstrat integral comportamentul putrezilor lor înaintași. Va trebui să îi recunoaștem chiar și atunci când se deghizeaza in „liberali” sau „salvatori” și să îi stârpim că pe o vermină blestemată.
Alexandru Nemoianu
Istoric
USA
https://www.facebook.com/alexandru.nemoianu/posts/2557259687848494