Parchetul General redeschide dosarul Revoluției

APOSTOL Stan
Read Time5 Minute, 23 Second

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au anunțat, luni, infirmarea soluțiilor de clasare dispuse față de fostul premier Petre Roman și crainicul TVR din perioada comunistă, Teodor Brateș.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului General, „procurorii militari nu au respectat dispozițiile Ordonanței nr. 692/C2/2016 din 5 aprilie 2016″ și nici prevederile ” încheierii nr. 469 din 13 iunie 2016 dată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.1483/1/2016″.

Ca atare, mai arată sursa citată, „în cauză nu s-au efectuat actele de urmărire penală care să stabilească corect situația de fapt cu privire la evenimentele ce fac obiectul dosarului intitulat generic Revoluția română din decembrie 1989„.

Comunicatul integral al Parchetului:

  • Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca urmare a comunicatelor din 8 februarie 2017, 18 decembrie 2017, 2 aprilie 2018, 17 aprilie 2018, 21 decembrie 2018 și 8 aprilie 2019, este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
  • Prin ordonanța nr.2556/C/2019 din 21 octombrie 2019 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma examinării din oficiu a soluțiilor de clasare dispuse la punctul 2 al Rechizitoriului nr.11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Parchetelor Militare, constatându-se că procurorii militari nu au respectat dispozițiile Ordonanței nr. 692/C2/2016 din 5 aprilie 2016 a prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și nici pe cele ale încheierii nr. 469 din 13 iunie 2016 dată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.1483/1/2016, astfel că în cauză nu s-au efectuat actele de urmărire penală care să stabilească corect situația de fapt cu privire la evenimentele ce fac obiectul dosarului intitulat generic ,,Revoluția română din decembrie 1989”, s-a dispus:
  • infirmarea, ca netemeinice, a soluțiilor de clasare dispuse față de numiții Roman Petre – fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale și prim-ministru al Guvernului României şi Brateș Teodor – fost redactor-șef la Televiziunea Română, cu privire la infracțiunile contra umanității, prevăzute de art. 439 alin.(1) lit. a),g),i) și k) din Codul penal și redeschiderea urmăririi penale în cauză.
  • infirmarea, ca nelegală și netemeinică, a soluției de clasare dispusă cu privire la infracţiunile de: omor, prevăzută de art.188 din Codul penal, omor calificat, prevăzută de art.189 lit.a) şi f) din Codul penal, genocid, prevăzută de art. 438 alin.(1) lit. a) şi b) şi alin.(2) din Codul penal, infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, prevăzută de art.442 alin.(1) lit.b) din Codul penal, utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, prevăzută de art.443 alin(1) lit.b) şi c) din Codul penal, şi art.445 din Codul penal, toate cu aplicarea art.5 şi 38 din Codul Penal şi redeschiderea urmăririi penale în cauză;
  • infirmarea, ca nelegală și netemeinică, a soluţiei de clasare dată cu privire la plângerile formulate de un număr de 672 de persoane având ca obiect săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prevăzute de art.439 alin.(1) lit.a), g), i) şi k) din Codul Penal şi redeschiderea urmăririi penale în cauză;
  • În temeiul art.335 alin.(1) şi (4) teza I Cod procedură penală, redeschiderea urmăririi penale se supune confirmării jucătorului de cameră preliminară.
  • Faţă de faptul că în cauză s-a început urmărirea penală faţă de Roman Petre, care, la data evenimentelor, avea calitatea de membru al Guvernului (prim-ministru) urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art.40 alin.(1) Cod procedură penală, dosarul să fie trimis de îndată judecătorului de cameră preliminară al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Context

În primăvara acestui an, dosarul Revoluției a fost trimis în instanță, dar dintre protagoniștii celebri ai evenimentelor sângeroase din decembrie 1989 doar trei și-au regăsit numele în dreptul statutului de inculpat: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fost șef al Aviației militare.

La acea vreme, în aprilie 2019, procurorul general Augustin Lazăr a cerut scuze, în numele instituției, pentru perioada lungă de timp care a trecut, 30 de ani, până la aducerea suspecților în fața judecătorilor.

”Este un moment important pentru istorie”, declara procurorul general în declarația sa de presă din aprilie.

Totuși, decizia a stârnit totuși nemulțumiri în rândul societății civile, dar și a istoricilor, din cauza numărului mic de inculpați.

Oameni precum Petre Roman, dar nu numai, au scăpat, au sunat unele reproșuri, printre problemele semnalate fiind și cea neinculpării unor instituții ale vechiului sistem, precum fosta Securitate.

Potrivit relatărilor de presă, fostul premier Petre Roman nu fusese trimis în judecată pe motiv de clasare a cauzei sub aspectul infracțiunilor contra umanității.

Pasaje-cheie din comunicatul dat publicității de Parchetul General, în aprilie 2019

  • Petre Roman – fost prim-ministru al Guvernului României, Teodor Brateş – fost redactor şef în cadrul TVR şi Ioan Toma – fost ministru al Tineretului, s-a dispus clasarea deoarece în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că nu există în sarcina acestora probe concludente cu privire la săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 din Cp.
  • Iulian Vlad – fost şef al Departamentului Securităţii Statului şi Postelnicu Tudor – fost ministru de Interne, pentru conduitele constatate în intervalul 16 decembrie 1989 – 22 decembrie 1989, clasare întrucât există autoritate de lucru judecat, cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale.
  • Milea Vasile – fost ministru al Apărării, pentru conduitele constatate în intervalul 17 decembrie 1989 – 22 decembrie 1989, clasare întrucât a survenit decesul acestuia.
  • Nicolae Militaru – fost ministru al Apărării, Victor Atanasie Stănculescu – fost ministru al Apărării şi Emil (Cico) Dumitrescu – fost membru al CFSN şi ministru, pentru conduitele constatate în intervalul 22 decembrie 1989 – 31 decembrie 1989, clasare deoarece a survenit decesul.
  • Silviu Brucan – fost factor decizional al CFSN, pentru conduitele acestuia, constatate în intervalul 22 decembrie 1989 – 31 decembrie 1989, clasare întrucât a survenit decesul acestuia.
  • Nicolae Eftimescu – fost şef al Direcţiei Operaţii din Marele Stat Major al Armatei şi Ion Hortopan – fost comandant al Comandamentului Infanterie şi Tancuri (CIT), pentru conduitele constatate în intervalul 22 decembrie 1989 – 31 decembrie 1989, clasare întrucât a survenit decesul acestora.



2 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Meghan, Ducesa de Sussex, a dezvăluit într-un interviu că prietenii au sfătuit-o să nu se mărite cu Prințul Harry.

Meghan, Ducesa de Sussex, a dezvăluit într-un interviu că prietenii au sfătuit-o să nu se mărite cu Prințul Harry. Nu că ar fi avut ceva cu fiul Prințului Charles, doar că se temeau se reacția tabloidelor britanice. Ducesa Meghan a spus că a încercat să facă faţă presiunilor noii sale […]