Premierul sloven, Janez Jansa, avertizează că dacă Ucraina va cădea în mâinile Rusiei, vor urma Republica Moldova, Georgia, Balcanii de Vest și republicile baltice. Acesta nu exclude un al treilea război mondial.
Într-un interviu acordat presei slovene Nova24, Planet TV şi Siol, el a spus că Rusia va ataca mai întâi ţările din jurul Uniunii Europene care nu au aderat încă la UE şi la NATO, iar apoi va fi rândul ţărilor baltice.
”Acolo am avea un conflict serios şi, posibil, începutul celui de-al treilea război mondial”, a spus Jansa.
Pe de altă parte, dacă Ucraina rezistă, nu va exista o escaladare şi vor avea loc negocieri, motiv pentru care apărarea Ucrainei este de o importanţă crucială pentru Europa şi pentru întreaga lume”, a subliniat el.
Premierul sloven a avertizat că preşedintele rus, Vladimir Putin, ar putea încerca să provoace conflicte în Balcanii de Vest ca strategie de diversiune.
”Părţile din Balcani care nu fac încă parte din UE sunt o potenţială pradă pentru aspiraţiile lui Putin. Este posibil să incite la conflicte şi tulburări acolo pentru a ţine UE ocupată cu Balcanii, în timp ce Rusia se va concentra pe vecinătatea sa”, a apreciat el.
În Balcanii de Vest, a spus Jansa, punctele nevralgice sunt republica sârbă separatistă din Bosnia-Herțegovina, tensiunile dintre Serbia şi Kosovo şi situaţia complicată din Muntenegru, conform agerpres.ro, citează Bugetul.ro.