Cu gândul la Monarhie, dar votăm președinți

28 0

Articole pro monarhie au tot fost scrise cu nemiluita din 1990, dar degeaba că noi am rămas tot cu sistemul republican și continuăm să votăm președinți.

Pentru mulți dintre noi, cuvintele lui Corneliu Coposu au rămas adânc întipărite în minte și suflet. Mai jos redau câteva cuvinte spuse de Corneliu Coposu despre monarhie:

“Credința mea sinceră, pe care o am de când eram mic, și cu care voi trece pe lumea cealaltă, este că democrația și normalizarea în țara românească se va face numai odată cu restaurarea monarhiei.”

Anul acesta avem o nouă rundă de alegeri prezidențiale și asta mă duce cu gândul că nu facem altceva decât să ducem mai departe „proiectul de țară” făcut de fostele cadre din partidul comunist și cadrele securității.

Președinții și sistemul republican ne-au cam arătat de ce sunt în stare, de cum nu reușesc să conducă o țară și să aibă grijă de populația ei. Poporul care îi tot votează și care speră să aibă un președinte cum trebuie, într-un final rămâne dezamăgit de slaba implicare și o reprezentare aproape inexistentă pe plan internațional.

Regele Mihai și Familia Regală au luptat pentru țară din 1990 pe toate planurile și așa s-a reusit aderarea noastră în NATO și în Uniunea Europeană. Luna aceasta pe 9 octombrie am văzut și discursul Majestății Sale Margareta a României în Olanda la Institutul Olandez de Relații Internaționale. A fost un discurs așa cum trebuie sa-l aibă un adevărat conducător de stat ce are coloană verticală, își iubește țara și nu se lasă mai prejos decât alții. Concluzia este că monarhia nu ne-a dezamăgit și nici nu ne va dezamăgi după cum vedem.

Suntem o țară în lanțuri, vedem ce se întâmplă în jurul nostru, dar nu reușim deloc să acționăm.

Cât mai îndurăm acest „proiect de țară” falimentar? Oare Duminica Orbului a rămas ca un blestem pentru fiecare rundă de alegeri?

Happy
Happy
100 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “Cu gândul la Monarhie, dar votăm președinți

  1. Trebuie sa ne unim noi, cei ce vedem adevarul si asa usor in lant putem atrage toti romanii de buna credinta pentru restaurarea monarhiei
    .Aceasta e unica si cea
    mai sanatoasa solutie pentru Romania. De acolo de sus Iubitul nostru rege veheaza inca pentru poporul sau! Cu siguranta , noi toti romanii ce suntem in afara tarii la munca , vedem adevarul si calea care trebuie urmata. E nevoie inca de un pic de timp insa, pina la alegeri viitoare Casa regala trebuie sa se implice incisiv cu multa determinare si bineinteles cu multa diplomatie pentru reusita! Este sigur pentru binele tarii, pentru binele copiilor, copiilor nostri! Asa sa ne ajute Dumnezeu! Sanatate,respect si onoare mult iubitei noastre Regine Margareta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Acord Kremlin-Ankara, în cadrul unor negocieri dintre Erdogan și Putin: Patrule ruso-turce vor fi detașate în nord-estul Siriei

Rusia și Turcia vor lansa patrule comune în nord-estul Risiei după dezarmarea milițiilor kurde din regiune, a anunțat marți șeful diplomației ruse, Sergei Lavrov, după negocieri maraton. La rândul său, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus marți că a încheiat un acord istoric cu Rusia cu privire la Siria, […]

You May Like