Se schimbă legea! Toți administratorii de bloc trebuie să știe acest lucru.

Redactia
3 0

Totul este prevăzut într-o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2018 privind înființarea, organizarea şi funcționarea asociațiilor de proprietari şi administrarea condominiilor.

Propunerea a fost depusă recent la Senat și vine în ajutorul administratorilor de bloc. Astfel, aceștia nu vor mai fi nevoiți să obțină acel certificat de calificare și atestarea.

În prezent, administratorii sunt obligați ca, până pe 1 ianuarie 2021, să obțină acest certificat. Acum, parlamentarii vor să elimine aceast document, fiind necesar doar un curs pentru a ocupa funcția de administrator de bloc.

De asemenea, și administratorii în funcție trebuie să dețină doar diploma de absolvire a unui curs de calificare ca administrator de imobile/condominii.

Parlamentarii vor să renunțe și la atestatele de administrator, actele care dovedesc calitatea de administrator.

Pentru a intra în vigoare, propunerea trebuie să fie adoptată de Parlament, aprobată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Transfăgărășanul se închide vineri. Când va fi redat circulației Citeşte întreaga ştire: Transfăgărășanul se închide vineri. Când va fi redat circulației

Transfăgărășanul se închide peste câteva zile, astfel că acesta a fost ultimul weekend în care s-a putut circula pe șoseaua considerată una din cele mai spectaculoase din lume. Citeşte întreaga ştire: Transfăgărășanul se închide vineri. Când va fi redat circulației

You May Like